I am a Christian

Marturia lui T.L Osborn despre William Branham/ T.L Osborn's testimony about William Branham/ Testemunhodo T.L Osborne sobre o William Branham [ RO /EN / POR]

De ce crestine tu te stingi ?

Nu-l conditionati pe Dumnezeu !

Ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie conditionat.

Când îL rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, este greşit să promitem ceva în schimb, să condiţionăm sprijinul.

Dumnezeu oricum îţi îndeplineşte rugămintea dacă aceasta este spre binele tău, spre binele celor din jur sau şi spre binele tău, şi spre binele celor din jur.

“Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat. (…) Că poţi să promiţi ceva ce nu poţi îndeplini, nu ştii ce stă în puterea ta să faci. (…)
Atunci când condiţionezi ajutorul lui Dumnezeu prin făgăduinţe de tot felul, e posibil ca Dumnezeu să nu-ţi primească rugăciunea. Căci, în fond, ce-I putem oferi noi Domnului? Tot ceea ce avem e darul Lui, începând cu viaţa”, 

“Nici nu poţi să-I promiţi lui Dumnezeu că te vei ruga mai mult dacă te va ajuta să iei examenul, pentru că rugăciunea e de datoria ta creştinească. (…)

Dumnezeu oricum te ajută, dacă e spre binele tău sau al celor din jur, sau şi al celor din jur. Iar tu oricum Îi ceri lui Dumnezeu zi de zi să te ajute, să te ocrotească, să-ţi îndeplinească dorinţele bune. (…) 

 Mihai Vizitiu

So What Are You Doing for God? Cat de mult faci pentru Domnul ?

It's easy for christians to get caught up in thinking that they are doing enough for God..that The Lord doesn't want us to do more...that we can live happily in our confort zone and still be true servants of God.

But God sometimes asks for more:  Jesus said to him, “Rise, take up your bed and walk.” - John 5:8

The apostle Paul said in Philippians 4:13 :"I can do all things through Christ which strengtheneth me."

So we should aspire to constantly be doing more and more for God, if indeed we are true Christians. 

Am auzit de multe ori creștini, care dorind să fie foarte spirituali, spun: ”nici Dumnezeu nu-ți cere să faci ce nu poți”. Oare, așa să fie? Mă tem că acești creștini se înșeală amarnic, crezând că viața de credință este o viață de confort personal și se autojustifică în fața prea-puținului pe care-l fac pentru Domnul.

Dumnezeu ne cere să facem totul pentru El. Da, chiar și ceea ce trece peste puterile noastre. „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” (Ioan 5:8) Aceste cuvinte le-a spus Domnul unui paralizat, care era în imposibilitate de a face lucrurile cerute de El, și totuși, Mântuitorul    îi cere să facă imposibilul. Și l-a făcut.

Dacă viața de credință se măsoară doar prin ceea ce pot eu să fac, ea rămâne o religie searbădă, care nu ajută la nimic, dar viața de credință este mult mai mult decât atât. Este viața care se bizuiește pe un Dumnezeu Atotputernic, un Dumnezeu care ne cheamă să îndrăznim imposibilul în Numele Lui.

Un creștinism trăit doar pe baza abilităților personale este doar o religie, din care poți liniștit să-l scoți afară pe Cristos, și nu îi vei simți lipsa. Creștinismul biblic este legat în mod organic de Cristos și această legătură cu El, face din cei ce se numesc creștini, oameni care trăiesc zilnic la granița dintre natural și supranatural. Ei ”pot totul în Cristos, care-I întărește.”(Filipeni4:13)>>(parerile.blogspot.ro)

Dreptul lucratorului crestin

1 Nu* sunt eu slobod? Nu** sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu† sunteţi voi lucrul meu în Domnul?

2 Dacă nu sunt apostol pentru alţii, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteţi pecetea* apostoliei mele în Domnul.

3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N-avem* dreptul să mâncăm şi să bem?

5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii* Domnului, şi Chifa?**

6 Ori numai eu şi Barnaba n-avem* dreptul să nu lucrăm?

7 Cine merge* la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte** o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte† o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?

8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să* nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?

10 Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine* ară trebuie să are cu nădejde şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

11 Dacă* am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

12 Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar* noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca** să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

13 Nu* ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?

14 Tot aşa, Domnul* a rânduit ca** cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. ( 1 Cor. 9 )

Ce-i viata ta? (Costache Ioanid)

Ce-i viata ta? E o penita

Cu care scrii mereu pe-un drum.

Si-apoi la ultima portita

Tot ce-ai scris tu ca pe-o tablita,

Nu se mai sterge nicidecum.

Si vorbe-n vant si fapte rele

Raman pe veci ca-ntr-un album.

Pazit e scrisul tau de stele.

De-ai pune mari intregi sa-l spele,

Nu se mai sterge nicidecum.

In ceasul greu de judecata

Iti vei citi intregul drum.

Si vei zbucni in plans deodata.

Dar nici o slova-nlacrimata

Nu se mai sterge nicidecum.

N-o poate sterge decat sange,

Dar sange sfant si nu oricum.

Ce inger trupul sau va frange?

Si-astfel, ce-ai scris, oricat ai plange,

Nu se mai sterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare

Ca tu sa scapi din foc si fum!

Prin El trecutul tau dispare.

Dar daca azi nu-I ceri iertare,

Nu se mai sterge nicidecum.

Isus pe lemn rabda arsita.

Isus e pretul tau acum.

Prin El esti alb ca lamaita.

Si tot ce-a scris candva penita

Nu se mai sterge nicidecum…

Adunarea Dumnezeului celui viu [ Sinteza ]

                                   


                                      Adunare     _ _
                                    ( Biserica )        | -  Dumnezeu se descopera
                                                              | -  prezenta lui Dumnezeu
                                                              | -  in mijlocul Cuvantului Sau
                                                              | -  eliberare
                                                              | -  vindecare
  (in numele lui Isus Hristos )                 | -  binecuvantare
                                                              | -  mantuire
                                                              | -  iertare
                                                              | -  salvare
                                                              | -  Satan este fara putere
                                                              | -  Satan este in confuzie
                                                              | -  indrumare, corectare
                                                              | -  odihna sufleteasca
                                                              | -  liniste, bucurie, pace
                                                              | -  speranta. incredere
                                                              | -  partasie frateasca
                                                              | -  cereri, multumiri, laude
                                                              | -  hrana spirituala



       

Esentialul crestinismului [ part. 2 ]

La inceput..

" La inceput, Dumnezeu. " Aceste trei cuvinte cu care incepe Biblia nu sunt numai introducerea cartii Facerei ( sau Geneza ), ci si cheia care ne deschide Biblia in intregimea ei.
Intodeauna initiativa vine de la Dumnezeu. Pe Dumnezeu niciodata nu-L poti lua prin suprindere, nici sa intervii inaintea Lui. El e totdeauna cel dintai. " La inceput " a fost Dumnezeu si El a intervenit inainte ca omul sa existe. Inainte ca omul sa-L caute, Dumnezeu l-a cautat pe om. In Biblie nu vedem cum omul cauta bajbaind pe Dumnezeu, ci vedem pe Dumnezeu care face primul pas.  Multi isi inchipuie un Dumnezeu sezand confortabil pe un tron inalt, indepartat, indiferent fata de nevoile oamenilor, pana in clipa cand, induplecat de strigatele lor, va face ceva pentru ei. O asemenea imagine este aproape o blasfemie. Biblia ne arata un Dumnezeu care, cu mult inainte ca sa-i fi venit in gand omului pacatos sa-L caute, ia initiativa, se ridica de pe tronul Lui, renunta pentru o clipa la slava Lui si Se apleaca sa-l caute pe om pana cand in gaseste.

Aceasta activitate suverana a lui Dumnezeu ni se arata in multe feluri; mai intai El a luat initiativa creatiunii, aducand viata in intregul univers: " La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul " ( Geneza 1:1 ). Apoi, E-l s-a descoperit omului facand cunoscut intregii umanitati natura si voia Sa: " Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin proroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul " ( Evrei 1:1-2 ). Tot El a luat si initiativa salvarii: venind pe acest pamant prin Isus Hristos pentru a elibera barbati si femei de pacatele lor. " Dumnezeu... a cercetat si rascumparat pe poporul Sau " ( Luca 1:68 ).
Dumnezeu a creat. Dumnezeu a vorbit. Dumnezeu a lucrat. Aceste trei afirmatii despre initiativa lui Dumnezeu alcatuiesc un rezumat al religiei Bibliei. Daca Dumnezeu a vorbit, cel mai important cuvant al Lui a fost Isus Hristos. Daca Dumnezeu a lucrat, cel mai desavarsit act al Lui este mantuirea lumii prin Isus Hristos.

Dumnezeu  a vorbit si a lucrat in Isus Hristos. El a spus ceva. El a facut ceva. Aceasta inseamna ca crestinismul nu este numai o vorbarie pioasa, nici o colectie de indei religioase, si nici un catalog de legi; ci este o " evanghelie ", adica " o veste buna " cum scrie Pavel : " Evanghelia lui Dumnezeu... ( care ) priveste pe Fiul Sau, Isus Hristos, .. Domnul nostru " ( Romani 1:1-4 ).
Evanghelia nu este un indemn catre om ca sa faca ceva, ci mai pe sus de toate ea ne declara ce a facut Dumnezeu prin Hristos pentru niste fiinte ca noi.

J. R. Stott

Esentialul crestinismului [ part. 1 ]

Ce este in definitiv crestinismul ? Multi isi pun aceasta intrebare, convinsi ca este o buna religie, dar ca este lipsita de rigoare intelectuala.

La varsta in care incepem sa gandim, sa examinam cu un spirit critic notiunile religioase gata pregatite, ni se pare adeseori mult mai usor de a renunta la credinta copilariei noastre, in loc de a examina, de a adanci ceea ce ne-a invatat.

Este crestinismul adevarat,  daca da, ce implica acest lucru ?
Fara a pretinde de a face un studiu complet, nici o introducere la credinta crestina, incercam sa expunem sumar, cateva din motivele le avem de a crede in Hristos. Punctul nostru de plecare va fi personajul istoric, Isus Hristos. Desigur ca El a existat, nu avem motive sa ne indoim. Autori pagani, ca si autori crestini, au admis existenta istorica a lui  Isus.

El a fost om; S-a nascut, a crescut, a lucrat, a suferit  si a murit ca toti oamenii. Dar putem crede noi oare, ca El era si Dumnezeu ? Divinitatea lui Isus, nu este oare mai curand una din superstitiile crestinismului ? Exista oare o dovada a acestei afirmatii surprinzatoare, pe care o fac crestinii si anume ca " Tamplarul din Nazaret ", era Fiul lui Dumnezeu ?

Daca vrem sa fim sinceri fata de noi insine, nu putem sa ne eschivam de la aceasta intrebare fundamentala. Daca Isus nu este Dumnezeu, intrupat intr-un trup omenesc, atunci crestinismul se poate prabusi. Nu ne mai ramane decat o religie in plus, frumoasa poate prin morala ei, dar golita de valoarea ei specifica.

Probele in ceea ce priveste divinitatea lui Isus abunda, probe istorice care concorda. Avem mai intai afirmatiile uimitoare ale lui Isus, in acelasi timp atat de indraznete si atat de umile. Apoi noi suntem impresionati de epersonalitatea Lui unica. Isus s-a comportat pe acest pamant ca un vizitator, venit din alta lume. Puterea si blandetea Lui, dreptatea si calda Lui compatimire, grija lui pentru copii si dragostea Lui pentru cei napastuiti, stapanirea de Sine si insusirile Fiintei Sale, au castigat simpatia intregii lumi. In sfarsit moartea Sa crunta, nu este nicidecum punctul final al vietii Lui. Invierea Lui este recunoscuta si imprejurarile de care este inconjurata sunt in chip ciudat convingatoare.

Dovedind ca  Isus este Fiul lui Dumnezeu, crestinismul nu se limiteaza la aceasta afirmatie. Indata ce am fost convinsi de divinitatea lui Isus, noi trebuie sa examinam tinta intruparii Lui si natura lucrarii Lui. In acest sens Biblia afirma ca " El a venit in lume, ca sa mantuiasca pe cei pacatosi ". Lipsiti prin pacatele noastre de partasia cu Dumnezeul cel sfant, noi avem nevoie de a fi iertati si eliberati, de egoismul nostru. Pentru a trai la inaltimea idealului nostru si pentru a invata a ne iubi unii pe altii, trebuie sa primim de la El forta necesara. Iata "  ,antuirea  " pe care Isus a venit sa ne-o aduca prin moartea si invierea Sa.  Si totusi nu ajunge numai sa credem in divinitatea lui Hristos, sa recunoastem starea de pierzanie a omului si lucrarea de mantuire a lui Isus.  Crestinismul nu este un simplu " credo ", credinta noastra trebuie sa se traduca in fapte. Dumnezeu ne cheama pentru a face ca inima. duhul, sufletul si vointa noastra sa fie supuse in intregime lui Isus Hristos. Noi trebuie sa ne umilim inaintea Lui, sa ne punem toata increderea in El, sa-L primim  ca Mantuitor si Domn; sa facem parte din biserica Lui si sa ne asumam responsabilitatile ce ne revin ca cetateni ai cerului ! Aceasta este " esentialul crestinismului ". Crestinismul declara ca  noi Il putem gasi pe Dumnezeu in Isus Hristos. Pentru a intelege mai bine aceasta afirmatie, trebuie sa intelegem ca Dumnezeu Insusi ne cauta, si deci la randul nostru trebuie si noi sa-L cautam.

J.R Stott

Prioritatea suprema [ devotion ]

" Cautati mai intai  Imparatia lui Dumnezeu... si toate aceste  lucruri vi  se vor da pe deasupra. " - Matei 6:33

In timpul domniei reginei Elisabeta 1, un negustor prosper a fost ales de Maria Sa sa indeplineasca misiunea de ambasador. Anuntat de aceasta onoare, el a cerut sa fie scuzat, motivand ca aceasta i-ar aduce prejudicii financiare si nu-i va mai permite sa supravegheze activitatea industriala. La aceasta scuza, regina i-a trimis urmatorul raspuns: " Tu cauta ca afacerea mea sa mearga bine in strainatate, iar eu voi cauta ca afacerea ta sa mearga bine acasa ". Acest gentleman a acceptat numirea si a stat in strainatate mai multi ani. Cand s-a intors, a gasit ca regina, credincioasa cuvantului ei, s-a ingrijit de afacerea lui, peste asteptari.

Ca si crestini, noi trebuie sa ne silim sa-I placem Domnului si sa-L punem pe El si pe primul loc in orice facem. Unii credinciosi insa Ii dau timpul si talentele lor numai atunci cand acestea nu se suprapun ca planurile lor si cu distractiile lor personale. Ei sunt gata sa-L faca pe Dumnezeu " un castigator pe locul doi, la o diferenta foarte mica ", dar ezita sa-I dea atat Lui cat si serviciului Lui locul cel dintai  in vietile lor. Ca sa fim ucenicii credinciosi ai lui Isus, este nevoie sa-I acordam Mantuitorului prioritatea suprema in toate lucrurile, increzandu-ne ca El va purta intru totul de grija nevoilor noastre.

In Luca 9, citim despre doi barbati care au consimtit sa-L urmeze pe Isus, dar care au spus ca in primul rand ei vor sa-si rezolve problemele personale. Raspunsul Stapanului arata clar ca a fi ucenic implica o loialitate neconditionata fata de El.

Dumnezeu  da binecuvantarile cele mai mari celor care Il pun pe Cristos inainte de toate lucrurile. Este El prioritatea suprema in viata ta ?

Henry Bosch

Doamne, Ti-am dat viata numai Tie,

Orice zi si orice ora este doar a Ta;

Fie dupa cum voiesti, asa sa fie;

Voia Ta este mai buna decat voia mea.  - Warner

Cel care Ii da lui Dumnezeu cel de-al doilea loc nu-I da nici unul.

Cum au ajuns crestinii sa serbeze duminica

Arhiereul Calist Botosaneanul, episcop de Arges, in "Istoria bisericeasca" din 1902, pg. 55, declara: "Ziua in care crestinii savarseau cultul lor religios la inceput a fost sambata, mai tarziu duminica, zi de inchinare si bucurie, dupa cum zice si sfantul Atanasie al nostru: Sambata noi ne adunam laolalta nu ca sa iudaizam... ci ca sa ne inchinam lui Isus, Domnul Sabatului."Asadar, primii crestini au pastrat cu credinciosie ziua Sabatului.

Atunci cum de astazi, majoritatea crestinilor tin ziua intai, ziua duminicii, ca zi de odihna, si nu Sabatul?

In Sfanta Scriptura nu veti gasi nici o explicatie. Istoria politicii bisericesti clarifica nedumerirea aceasta.

Au existat trei cauze majore care au dus la o tranzitie lina de schimbare a Sabatului cu duminica :

1. Intentia crestinilor de a nu fi asimilati cu iudeii

Dupa primul razboi iudeo-roman, imparatul Vespasian (72 AD) desfiinteaza slujba de mare preot si Sinedriul si impune o taxa speciala, "fiscus iudaicus", exclusiv pentru vina de a fi iudei.

Dupa al doilea razboi iudeo-roman, imparatul Hadrian (135 AD) nimiceste cu desavarsire Templul, iar pe locul lui zideste in schimb un templu pagan, inchinat lui Jupiter Capitolinul. Prin decret, ii izgoneste pe iudei din Ierusalim, ba chiar ii urmareste prin imperiu si le impune o taxa si mai mare, un "capitatio". In intregul imperiu, a fi iudeu devenise sinonim cu ocara. Iar semnul distinctiv pentru evrei era... Sabatul.

Scriitorii romani (Pliniu, Tacitus, Suetoniu, Juvenal) afirmau ca Sabatul era semnul celei mai mari rusini, ca este o superstitie degradata. Crestinii, pentru ca tineau si ei Sabatul, erau omologati tot ca iudei . Din acest motiv, parinti bisericesti au cautat au cautat sa dezvolte o teologie anti-iudaica si anti-sabatica, in care sa inlocuiasca Sabatul cu oricare alta zi. La indemana le statea ziua amintitoare a invierii, ziua intai a saptamanii.

Iustin Martirul scrie (sec.II, dupa razboiul iudeo-roman) in "Dialoguri": "Dumnezeu a impus Sabatul asupra iudeilor ca o pecete a infamiei, spre a-i deosebi pentru pedeapsa in ochii romanilor".

In Didascalia , sau "Invatatura celor 12 apostoli" (sec. III), apare ideea: "Sabatul sa fie lepadat pentru ca este o parte a legii lui Moise".

Victorinus , episcop (in 304): "Sabatul se hotari o zi de post si tristete, pentru ca face pe crestini sa evite pazirea Sabatului impreuna cu iudeii." Acest citat confirma indirect ca, dupa aproape 300 de ani, crestinii tot tineau Sabatul biblic, dupa pilda Mantuitorului si a apostolilor...

Papa Silvestru , in jurul anilor 320, spunea fatis: "Sabatul este o zi de post pentru a arata dispret pentru Sabatul iudeilor".

Epifaniu (375 AD): "Inca de la Sixtus (papa, cca 135), au hotarat sa inlocuiasca sarbatorile iudaice cu altele, crestine." Din punct de vedere liturgic, episcopii au anulat orice fel de slujba in Sabat.

In 692, la Sinodul Trullan II , se interzice orice adunare sau serviciu de cult in ziua Sabatului chiar si in perioada postului. E inca o dovada ca, la data

aceea, biserica crestina pastra inca Sabatul pe scara mare.

2. Influenta gnosticismului

Gnosticii erau in mod special anti-iudaici.

Valentinus (150 AD) considera Vechiul Testament cu Sabatul vestigiile dumnezeului inferior si rau, numit Sabatum sau Demiurg, care a facut lumea in mod gresit si a instituit Sabatul. Hristos veni ca sa il invinga si sa elibereze lumea de Sabat.

Marcion (150 AD): "Intrucat Dumnezeul iudeilor a facut lumea si s-a odihnit in a saptea zi, noi trebuie sa postim in Sabat ca sa nu implinim cererile Dumnezeului evreilor."

Cand Marcion ereticul excomunicat a hotarat postul in Sabat, in biserica crestina nu se postea in acea zi. De unde au luat parintii bisericii postul in Sabat? Chiar de la gnostici.

Afrates (sec IV), in Homilia a 13-a: "Sabatul a fost instituit ca un rezultat al caderii in pacat." Sarmanul, nici macar nu cunostea raportul creatiunii din Genesa.

3. Cultul soarelui

In panteonul zeilor, se distinsese unul mai proeminent, zeul soare. La canaanitii vechi, se numea Baal; la greci, era Helios sau Apollo; la egipteni era Ra sau Serapis; la persani, era Mithra sau Demeter; iar la latini, era Sol.

Nero a fost primul cezar care a ridicat cultul soarelui mai presus de al altor zei. In jurul anului 60 AD, el ridica "Colosus Neroni", o statuie a soarelui, care insa purta chipul lui.

Trupele lui Vespasian (70 AD), cele care s-au intors de la nimicirea Ierusalimului, luasera obiceiul sirian de a se inchina spre rasarit, ca sa adore soarele-rasare.

Hadrian (135 AD) se identifica din nou cu cu soarele. A pus sa se bata monede cu chipul sau in felul soarelui. Deranjat ca in Roma altcineva era infatisat ca soare, adica Nero, Hadrian porunceste sa i se dea jos chipul "Colosului Neroni" si sa-i puna in schimb chipul sau.

Tertullian spunea, in jurul anilor 200, ca marele circ din Roma era consacrat soarelui. Aici se inchina tot poporul Romei, pentru ca socoteau ca, pentru un zeu atat de slavit cum este soarele, nu-i potrivit sa aiba alt acoperis decat cerul.

In 215, Caracala instaureaza cultul soarelui drept cult al imparatului. Intr-una din termele lui s-a descoperit o inscriptie: "Unul este zeul Serapis, Helios. El e stapanul universului." Cultul soarelui inghitise aproape toate celelalte zeitati, intr-un fel de ecumenism.

Pe timpul lui, numele lui Mitra se romanizeaza si devine Sol Invictus, soarele biruitor, invincibilul.

Imparatul Heliogabal , de origine siriana, introduce in jurul lui 220, drept cult oficial numai pentru Roma, cultul lui Sol Invictus.

Imparatul Aurelian , in 270, extinde cultul soarelui, Sol Invictus, drept cult oficial pentru intregul Imperiu Roman.

Constantin cel Mare , pana la moarte un adorator al lui Sol Invictus, impune pazirea "prea onoratei zi a soarelui" ca zi oficiala de sarbatoare in tot imperiul. Textul din "Corpus Juris Civilis", vol. III, reda legea promulgata la 7 martie 321 d.Hr.:

"Toti judecatorii, locuitorii oraselor si meseriasii sa se odihneasca in prea venerabila zi a Soarelui. Dar cei de la tara, sa se ocupe de agricultura neimpiedicati de lege, pentru ca uneori nici o alta zi nu este mai favorabila lucrarilor agricole."

Tranzitia lenta de la Sabat la "ziua Domnului":

Faza 1

La inceput, crestinii tineau doar ziua biblica de odihna, Sabatul .

Gabriel Rascaru Ieromonahul, in Liturgica Bisericii Ortodoxe , ed. 1876, pg. 94, scrie: "Sambata s-a serbat intrucat priveste ca Lege morala si in secolele primitive ale crestinismului".

Faza 2

Dupa razboaiele iudeo-romane, Sabatului i se alatura serbarea zilei intai a saptamanii .

Iustin Martirul , in prima parte a secolului II, este cel dintai care saluta aparitia zilei intai intre sarbatori, ca semn distinctiv al crestinilor (aniversarea invierii). El scria: "Noi veneram aceasta zi intaia, ne place de ea, pentru ca este ziua in care Dumnezeu a zis 'sa fie lumina'."

Tensiunea existenta in biserica crestina din primele cinci secole, intre fractiunea sabatistilor si anti-sabatistilor, este pregnanta in scrierile patristice:

Hyppolit din Roma (220 AD): "Chiar si astazi, unii poruncesc post in Sabat - o practica de care Hristos n-a vorbit, astfel ei dezonorand evanghelia".

"Constitutiile apostolice" (sec. III), cartea VII, sectiunea a II-a, cap. 23: "Paziti Sabatul si sarbatoarea zilei Domnului, fiindca prima este memorialul creatiunii, iar a cea de-a doua al invierii".

Origene (c.250): "Este potrivit pentru fiecare care este drept intre sfinti sa pastreze si sarbatoarea Sabatului. Care este intr-adevar serbarea Sabatului, cu exceptia a ceea ce a spus apostolul, zicand: 'Ramane sabatismus, adica tinere de Sabat, pentru poporul lui Dumnezeu' (Evrei 4:9)? Sa vedem ce fel de observare a Sabatului se asteapta din partea unui crestin. In ziua Sabatului nici una din faptele lumesti nu trebuie facuta, ci fiti liberi pentru lucrari spirituale, sa veniti la biserica, sa va dati urechea pentru citirea sfanta... aceasta este tinerea Sabatului crestin".

Ignatiu (c. 300), in Epistola catre Magnezieni , scria: "Sa nu mai tinem Sabatul in felul iudeilor, ci sa serbam Sabatul spiritual, bucurandu-ne in meditatie cu privire la Lege. Si dupa fiecare sarbatoare de Sabat, fiecare prieten al lui Hristos sa pastreze si sarbatoarea zilei Domnului..."

Grigorie de Nisa (331-396), in De Castigatione , scria: "Bisericile din Asia, dupa obiceiul lor, tin ambele zile: Sabatul si duminica. Cu ce fel de ochi priviti voi duminica, voi care dezonorati Sabatul? Nu stiti ca aceste doua zile sunt surori?"

Epifanie din Constantia (c.380), in Marturisire de credinta : "In unele locuri, crestinii tin adunari si in Sabat".

Ioan Cassian (c. 395) Cele 12 carti

: "In afara slujbelor de seara si noapte, nu exista servicii divine publice printre calugarii din Egipt, cu exceptia zilelor de Sambata si Duminica, cand se intalnesc impreuna in ceasul al treilea, pentru Sfanta Cina".

Asterius din Amasea (c. 400), in Homilia 5 : "Este minunat pentru crestini... ca echipa acestor doua zile vine impreuna; vorbesc despre Sabat si ziua Domnului... Caci, ca mame si doici ale bisericii, ele aduna poporul, pune peste ei preoti ca instructori, si face pe toti - ucenici si invatatori - sa poarte de grija pentru suflete".

Socrates Scolasticul (anul 430 d. Hr.) scrie: "Desi aproape toate bisericile din lume celebreaza sfintele taine in Sabat (!), totusi crestinii din Roma si din Alexandria, din pricina unei oarecare traditii, au incetat sa mai faca lucrul acesta in Sabat".

Sozomen , 430 d. Hr.: "Oamenii din Constantinopol si de pretutindeni se aduna impreuna si in Sabat... lucru care niciodata nu este pazit la Roma." (Istoria bisericeasca VII, 19).

Faza a 3-a

Favorizarea duminicii si eliminarea Sabatului .

Recunoasterea oficiala a crestinismului ca religie de stat, intr-un imperiu care avea disperata nevoie de un element liant pentru crearea unitatii atator elemente centrifuge, s-a dovedit o salutara manevra politica. Aceasta a pregatit drumul spre o mare jonctiune: doar peste cateva decenii, crestinismul, uitand treptat de inaltele sale idealuri spirituale si devenind tot mai popular, se va intrepatrunde cu paganismul de baza, absorbind si adoptand practicile lui stravechi.

Eusebiu din Cezarea (325), prelat si ministru in acelasi timp, o cumulare deloc biblica la curtea lui Constantin cel Mare, relua argumentul lui Iustin Martirul, zicand "noi ne bucuram de ziua intai pentru ca e ziua cand Domnul a facut lumina..."

La 6 martie 321, imparatul Constantin cel Mare decreteaza prima lege duminicala : "Toti magistratii si populatia care locuieste la orase sa se odihneasca in venerabila Zi a Soarelui (Dies Solis)."

Silvestru , episcopul Romei in timpul lui Constantin cel Mare, schimba numele primei zile a saptamanii, denumind-o "Ziua Domnului".

La 366, Conciliul de la Laodicea decreteaza oficial transferarea sfinteniei Sabatului asupra duminicii , zicand: "Crestinii sa nu iudaizeze stand nelucratori Sambata, ci sa lucreze in ziua aceea... Si daca totusi sunt gasiti iudaizand, sa fie anatema!" (C. Hefele, Istoria conciliilor bisericii , vol. II, pag. 316).

In 386, Sinodul din Aquilea recunoaste schimbarea oficiala a lui "Dies Solis" (ziua soarelui) in "Dies Dominica" (Ziua Domnului, duminica).

Ieronim din Betleem , prin anul 400, scria: "Daca ziua intai e numita ziua soarelui de catre pagani , noi o admitem ca atare cu voie buna, fiindca in aceasta zi a aparut lumina si a rasarit Soarele neprihanirii noastre".

Nu toti au privit evenimentele la fel.

In jurul anului 200, Tertullian , in Despre idolatrie , cap.14, scrie in repetate mustrari si avertismente despre adoptarea de catre crestini a sarbatorilor pagane.

Papa Leon I , prin 450, decreteaza anateme crestinilor care in ziua intai serbau soarele, si nu pe Isus. Daca filosofii crestini transfigurau semnificatia zilei soarelui, vulgul ramasese la datinile stravechi pana astazi. Inchinarea spre rasarit, catre soare, a modelat ulterior si asezarea bisericilor, cu altarul spre rasarit, pentru continuitatea inchinarii precrestine.

In rapoartele Conciliului din Trent (al Contrareformei), sta scris: "In sesiunea din 18 ianuarie 1562, orice ezitare a fost pusa deoparte. Gaspar de Fosso, arhiepiscop de Reggio, a tinut o cuvantare in care a declarat: 'Traditia sta deasupra Scripturii. Autoritatea bisericii , in consecinta, nu poate fi subordonata fata de autoritatea Scripturii , caci biserica... a schimbat Sabatul in Duminica, nu prin porunca lui Hristos , ci prin propria ei autoritate '..."

J.A. Neander , in Istoria religiei crestine si a bisericii , pg. 186, scrie: " Sarbatorirea duminicii a fost doar o sarbatoare omeneasca si a fost departe de intentia apostolilor de a stabili o alta porunca in aceasta privinta. Departe de ei si de biserica primara apostolica gandul de a transfera legile legate de Sabat asupra duminicii".

A. Weigall , Paganismul in crestinismul nostru , pg.145: "Pazirea de catre noi a duminicii este derivata in mod vizibil din mithraism. Argumentul ca duminica a fost aleasa din pricina invierii nu gaseste suficient suport"... Iar la pg.148: "Deoarece Mithra era invocat ca Dominus (Domn), duminica trebuie ca a fost 'ziua Domnului' cu multa vreme inainte de timpurile crestine."

Stephen Keenan , in Catehismul doctrinal (editia a III-a americana, 1876, pg.174), la intrebarea: "Aveti vreo dovada ca Biserica Catolica are putere sa instituie sarbatori?", raspunde: "De n-ar fi avut aceasta putere, ea n-ar fi putut face ceea ce toti oamenii religiei moderni accepta; anume ea n-ar fi putut substitui pazirea Sabatului zilei a saptea cu duminica zilei intai a saptamanii, o schimbare pentru care nu exista nici o autoritate scripturistica !"

Crestinul "ideal" [ external source ]

Am ajuns sa vadem tot mai mult fata crestinatatii, sa vedem adevarata valoare a unui crestin. Astazi, desi multi se numesc crestini, constatam si reconstatam ca una e vorba si alta fapta. Oamenii sunt tot mai rai, plini de invidie, iar dragostea lor pentru bani, minciuna si curvie ii face sa spuna ca nu e nimic rau in asta. Am ajuns sa vedem cum unii crestini sunt invatati sa minta, sa insele si sa fie cat mai egoisti, ca nah Domnul ne-a dat intelepciune. Si astfel acesti intelepti sunt gata sa faca orice pentru o viata mai buna. Acum curvia se numeste dragoste, iubirea de bani se numeste afacere, iar egoismul intelepciune. Astazi cei care mai vor sa faca bine sunt fraieri si fara minte. Astazi crestinul ideal este acel crestin plafonat si fara vlaga, acel care habar nu are de ce merge la Casa lui Dumnezeu, acel ce primeste tot si nu pune intrebari. Astazi nu e bine sa se citeasca Biblia ca ….. se formeaza prea multe pareri in biserica. In astfel de situatii si multe altele nu putem sa nu ne intrebam ,,de ce crestinii nu mai sunt crestini?’’

Insa toate acestea se intampla dintr-un real motiv, din pricina inmultirii faradelegii. Acum nimic nu mai conteaza, poti sa te imbraci cum vrei, poti sa porti podoabe cat mai intepatoare ca un brad de Craciun, iar daca dragostea e mare, nici chiar sexul nu mai conteaza. Cresterea copiilor a devenit o povara, insa avem timp suficient sa ne alintam animalele. Si nu care cumva, cineva, sa nu fie de accord cu parerea noastra, ca suntem in stare ,,sa le aratam noi’’. Acum pacatul se numeste normalitate, insa Cuvantul lui Dumnezeu ramane acelasi. Orice faradelege este pacat si tot ce este opus Bibliei are acelasi nume. Insa tot ceea ce se intampla, a fost prevazut cu multi ani in urma. Traim vremurile de pe urma si in loc sa ne trezim la o pocainta adevarata, parca tot mai multi dormim. Cei slabi sunt judecati si in loc sa-I tragem in sus, tot mai mult ii bagam in morcila. Multi lideri au impresia ca ei detin adevarul absolut si ca ei hotarasc cine sa fie mantuit si cine nu, cine sa se sfinteasca si cine sa se plafoneze. In loc sa ne calauzeasca spre lumina adevarului ne manipuleaza si ne mint cu nerusinare. Mai important decat dreptatea si smerenia au devenit relatiile si politica, imaginea inaintea oamenilor care ne impovareaza si ne dispretuiesc. Insa se apropia ziua cand lacrimi nu vor mai fi, cand cel rau isi va primi rasplata, se apropie timpul sa mergem Acasa. A venit vremea intalnirii cu Mirele, iar toate aceasta imagine a crestinului de fatada, va disparea Iata Eu vin curand si rasplata mea este cu Mine. Astazi,orisicum as fi privit, aleg sa raman un crestin ,,fraier’’,un crestin care inca crede in bunatate, in dragoste, familie si in smerenie. Astazi aleg sa fiu un crestin care traieste ca si un crestin.

Marin Somai,  CrestinTotal.ro

Oameni indestructibili [ Devotion ]

" Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca. " - 1 Petru 2:5

Ce imagine iti apare in minte imediat ce ai auzit cuvantul biserica ? O catedrala maiestuoasa ? O casa simpla de rugaciune ? Multi oameni isi formeaza o astfel de imagine despre biserica.

Multi insa cred ca Biserica este formata dintr-un numar mare de oameni din toate rasele si nationalitatile. Credinta lor comuna in Cristos ii uneste in ceea ce se numeste " Biserica universala ". Dar la Biserica alcatuita din oameni nascuti din nou S-a gandit Isus cand a spus: " Voi zidi Biserica si portile Locuintei mortilor nu o vor birui " ( Matei 16:18 ).

In cartea ei: " It Only Hurts When I Laugh ", Ethel Barret ne relateaza despre un rege spartan care s-a laudat in fata unui monarh ce-l vizita, cu puternicele ziduri ale cetatii Sparta. Dar musafirul nu vazuse nici un zid si in cele din urma i-a spus gazdei sale: " As dori sa vad aceste ziduri. Arata-mi-le ! " Regele spartan a aratat cu mare satisfactie spre niste detasamente de armata disciplinate si bine instruite, care faceau parte din mareata armata spartana si a exclamat: " Iata-le ! Acestea sunt zidurile Spartei ! "

Intocmai dupa cum fiecare soldat spartan a fost privit ca o caramida intr-un zid puternic, tot asa trebuie sa-i privim si noi pe crestini ca niste " pietre vii.. ziditi ca sa fie o casa duhovniceasca " ( 1 Petru 2:5 ). Si pentru ca ea este zidita pe cristos Insusi, ea nu poate fi nimicita niciodata.

R.W.D

O, unde sunt acum imperii si regi ?

Demult s-au ridicat si s-au stins,

Dar, Doamne, Biserica Ta se roaga

De-o mie de ani, si azi, mai aprins.

Coxe

Biserica - inradacinata de Dumnezeu - nu poate fi dezradacinata de om.

Şmecher sau creştin

1. Crestinul, un smecher talentat sau?…

Cu siguranta fiecare suntem familiarizati cu subiectul ales in acest articol. Fiecare am fost impresionati sau dezinteresati de actorii sau smecherii talentati. Undeva in sinele nostru, fiecare dorim sa fim un smecher finut (si de success) insa este oare corect sa fim un crestin si in acelasi timp un smecher talentat? Biblic vorbind, Scriptura nu ne prezinta o astfel de mentalitate. Nu gasim in Cuvantul lui Dumnezeu promovarea unei imagini personale, ci mai degraba, Dumnezeu ne chema sa fim alaturi de cei care au nevoie de ajutorul nostru. A fi smecher inseamna a pretinde ca toata lumea sa priveasca doar spre noi, insa o astfel de maxima atentie ne readuce aminte de conotatia cuvantului idolatrie. Nu doar atat, a alege sa pretindem ca toata lumea trebuie sa priveasca spre tine, este un aspect extrem de costisitor. Pentru a-i impresiona pe oameni, mai intai, trebuie sa scoti la suprafata o imagine deosebita si uluitoare, astfel incat lumea chiar sa fie atrasa spre tine. O astfel de imagine nu poate fi realizata cu usurinta, iar pentru o persoana care doreste sa tinda spre aceasta tinta, ar trebui sa inteleaga pericolele emotionale si financiare. Asemenea, limbajul si atitudinea unei astfel de persoane va impresiona o persoana in mod negativ. Va aduceti oare aminte de astfel de incidente neplacute?

2. Nu te mai promova!

Pentru a fi smecher, asa cum am observat mai sus, inseamna a ne promova pe noi insine, iar o astfel de metoda ne directioneaza dinspre Dumnezeu spre noi insine. Desigur, asta este idolatrie, iar idolatria este periculoasa si daunatoare vietii tale. Costul idolatriei este despartirea de Dumnezeu si despartirea de oameni. Pentru a intelege mai bine despre ceea ce discutam, va invit sa calatoriti in cartea Proverbelor, deoarece in aceasta carte smecherul este considerat ca a fiind un nebun. Aceasta caracterizare este foarte aspra insa este foarte adevarata deoarece nebunul, in nebunia lui, afirma ca nu exista Dumnezeu, ci doar el insusi. Iata ca in aceasta etica, promovarea nebunului este mult mai importanta decat ceea a creatorului sau. Daca sunteti de acord cu imaginea de mai sus, atunci este corect sa luam atitudine asupra acestei etici prin a ne opri din aceasta nebunie. Trebuie sa incetinim din a cotinua sa ii impresionam pe oameni cu ceea ce avem sau ceea ce nu avem. Trebuie sa ne oprim din a veni la biserica cu mercedesul doar pentru a atrage atentia tinerei generatii. In practica, vorbim despre o mentalitate si un caracter ca nu va incerca sau continua sa promoveze imaginea noastra.

Un om intelept nu isi va arunca averile sau intelepciunea la orice colt de strada, ci dimpotriva, va incerca sa imparta ceea ce are cu cei care au nevoie sau care sunt in cautarea acesteia. Astfel, ca si crestini, noi suntem indemnati sa nu ne promovam pe noi insine, ci pe Cristos, deoarece El este Cel care ne-a rascumparat din nebunia in care am crescut si in care ne-am inradacinat atat de confortabil.

3. Vrei sa fi un crestin autentic? Ajuta-ti aproapele!

Vreti sa va dati mari inaintea prietenilor dumneavoastra? Promovati-L pe Cristos (si ceea ce El a facut pentru tine). In acelasi timp, este crucial sa intelegem ca tot ceea ce avem ne-a fost dat cu un scop, de ai ajuta pe cei care au nevoie de o parte din ceea ce avem. Noi nu am primit doar pentru a pastra (fiind egoisti), ci am primit pentru a darui. Un smecher nu daruieste, ci iroseste!

Ce ar fi daca in loc sa ne infatisam inaintea prietenilor cu anumite obiecte (de ultima generatie sau racnet) – am alege sa-i ajutam pe cei care nu au nici o sansa de a se ingriji de nevoile personale sau emotionale. O astfel de actiune ne va ajuta sa intelegem cat de importanta este imaginea unui crestin intr-o societate sumbra si nemiloasa. Nu doar atat, dar atunci cand ajutam aproapele nostru, noi reflectam un adevar suprem, si anume, Dumnezeu este Cel care ne-a ajutat (si continua sa ne ajute) in tot ceea ce am facut. Fara Dumnezeu noi nu am experimenta nevoia de a ajuta sau de a fi un mijloc de binecuvantare pentru cei din jur. Vrei sa fi un crestin autentic? Ajuta-ti aproapele … iar mai apoi vei deveni un crestin autentic.

4. Fii un crestin intelept si nu un smecher 

Credeti-ma ca m-am saturat de acei crestini care vor sa fie smecheri pe seama altora. M-am saturat de cei care vin la biserica (cu toate fitusagurile) doar pentru a se ridica mai presus de altii, sau care prin imaginea pe care o promoveaza, aleg sa distruga credinta celor slabi. M-am saturat de prostia existenta intre cei care pretind ca sunt cineva … de cei care se lauda ca sunt cineva datorita eforturilor depuse de alte persoane … m-am saturat de cei care ies in fata bisericii pentru a canta sau a predica, iar mai apoi, nici nu sunt in stare sa se ingrijeasca de cei care sunt in nevoi. Nu m-am gandit ca Biserica lui Cristos este napastuita de idioti care doresc sa distruga imaginea lui Cristos si a Evangheliei Sale. A sosit vremea in care trebuie sa afirmam cu tarie ca astfel de lucruri sunt de proasta calitate si trebuiesc inlocuite cu cele care au calitate si modestie. Insa pentru a rectifica aceasta imagine este necesar sa ne intoarcem nu spre biserica, ci spre Cristos. Trebuie sa venim inaintea Acestuia pentru a ne marturisi pacatele. Trebuie sa ne departam de idolatria personala spre Cristos.

Vrei sa fi un smecher, aruncati atitudinea de nebun si idiot in focurile iadului si, mai apoi, arunca-te la picioarele Celui care a biruit moarte si care este intelepciunea lui Dumnezeu. Vrei sa fi smecher, aseaza-te in Cristos si acolo vei descoperi ca smecheria nu face parte din Imparatia lui Dumnezeu. Acolo vei descoprei ca Dumnezeu uraste nebunia si idiotismul omului necurat.

Vrei sa fi smecher? Distruge smecheria!

© mersulvremurilor.ro

link

Voia lui Dumnezeu cu privire la noi: cresterea in credinta [ O viata de biruinta ]

Adevarata crestere in credinta este recunoscuta in roada credintei si a Duhului Sfant ( vezi Iaon 15:1-8; Gal. 5:22 ). De cate ori ni se cere noua, in calitate de copii ai lui Dumnezeu, in mod special in epistolele apostolilor, sa crestem in credinta ! Cat de mult suntem avertizati sa ramanem in Domnul Isus Hristos si sa umblam prin Duhul ! De cate ori citim ca trebuie sa lepadam la cruce firea plina de nelegiuire a pacatului, felul desert de vietuire pe care-l mosteniseram de la parintii nostri si pe vechiul Adam ( Rom. 6-1-11; Efes. 4:22-24; Col. 3:5-9, 1 Pet. 1:18 )!

Depinde de decizia fiecarui credincios in parte daca el creste sau nu in credinta. Astfel, exista oameni care sunt credinciosi doar de zece ani, dar care se afla deja in starea de adulti in credinta ( Efes. 4:13 ). Pe de alta parte, se pot intalni in adunarea lui Isus Hristos credinciosi care, desi se afla pe calea credintei de ani sau zeci de ani, cresterea lor in credinta a stagnat inca de la inceputul ei. Ei au ramas copilasi si copii in credinta. Asa cum copii din viata pamanteasca cad si plang adesea, tot asa si acesti copilasi in credinta cad tot mereu in pacat. Ei umbla dupa lucrurile firii pamantesti; gandirea si umblarea lor se realizeaza mai ales in felul pamantesc si omenesc. Cate necazuri sunt in adunare din aceasta cauza ! Cum, intr-o familie, copii se pot hartui si certa neinduplecati, deoarece fiecare vrea sa se impuna, asa se hartuiesc si se cearta copii si minorii in credinta. Ei sunt incapatanati si impietriti, deoarece vechiul Adam, eul, mai este inca puternic in ei. Lor le lipseste smerenia si dragostea. Ei ii barfesc pe ceilalti credinciosi, deoarece le lipseste privirea duhovniceasca patrunzatoare si puterea launtrica de a purta sarcinile celorlalti. Ei sunt copilasi, minori in credinta. Ei sunt "cei slabi", despre care Pavel le scrie romanilor ( Rom. 14:1-2; 15:1-3 ). Cat de dureroasa era,  spre expemplu, starea credinciosilor din Corint ! Ei erau vizibil "prunci" si "lumesti", care, desi se laudau cu darurile Duhului si cu cunostintele lor inalte, cu toate acestea ei ramasesera copilasi, minori in credinta. Cu cat cineva este mai mult timp credincios si a crescut mai putin in credinta, cu atat sunt mai mari greutatile pe care le cauzeaza el. Cat de diferit ii descrie insa Ioan in prima sa epistola pe tinerii si pe parintii in credinta ( 1 Ioan 2:13-14 )! Ei au o adanca experienta in credinta si putere duhovniceasca sa-i poarte pe ceilalti. Ei nu se gandesc la ei insisi, ci mai intai la ceilalti si traiesc in smereniea si blandetea lui Hristos.

Starea normala in viata de credinta este deci o crestere directionata precis, continua, in Domnul, in harul Sau si in cunoasterea Sa: "Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez" ( Ioan 3:30 , vezi si 1 Pet. 2:2 ) ".. si credinta voastra merge mereu crescand .. " ( 2 Tes. 1:3 ). Acestea sunt versete centrale din nesfarsita bogatie a Sfintei Scripturi. A doua epistola a lui Petru incheie cu cuvintele : ".. ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru, Isus Hristos. A lui sa fie slava, acum si-n ziua vesniciei ! Amin " ( 2 Pet. 3:18 )

J.L , Evangelium Mission

Cresterea in credinta are loc prin infrangerea celui rau si prin despartirea de lume [ O viata de biruinta ]

Ioan scrie in prima sa epistola ca noi, copii lui Dumnezeu, trebuie sa biruim lumea ( 1 Iaon 4:4, 5:4), apoi adauga: " Copilasilor, paziti-va de idoli ! " ( 1 Ioan 5:21 ). Nu poate avea loc nici o crestere in credinta fara despartirea de firea pacatoasa a lumii acesteia si de toti idolii ei. De aceea, copii lui Dumnezeu sunt chemati la o veghere deosebita. Biruinta are loc intotdeauna in lumea " din afara " si in cea " dinauntru ". Referitor la lumea " din afara ", cu toate poftele si placerile ei trecatoare, poetul spune pe buna dreptate:

" Placerile din lume ca spume le cunosc,
produc amaraciune, si chin far-de-folos ! "

Insa mai exista si lumea " dinauntru ", in inima noastra, in " vechiul nostru Adam ". Conform Romamni 7:1-25, in noi locuieste, ca si mai inainte, legea pacatului, astfel ca noi facem intotdeauna raul, pe care, de fapt, nu vrem sa-l face, si nu facem binele, pe care vrem sa-l facem. Noi trebuie sa biruim prin puterea Duhului Sfant si sa ne intarim in omul " dinauntru ". Atunci vom avea parte si de o adevarata crestere.

Daca, prin pacat, exista in viata credinciosului obstacole si piedici, el nu poate creste in credinta. Cercul alb din inima sa ramane in acelasi stadiu, in timp ce partea intunecata din inima lui se impietreste si mai mult prin pacat : incepe impietrirea ( vezi Evr. 3:7,8,13 ). Cel nascut din nou poate fi de 40 sau chiar de 50 de ani credincios, dar, din punct de vedere duhovnicesc, el mai este inca un copil. Din pacate multi credinciosi " se opresc " la aceasta treapta a cresterii, ei raman copii in credinta. Intalnesti dupa ani de zile astfel de frati si surori si constati cu mahnire ca ei n-au crescut deloc. Uneori, anumite obstacole au facut imposibila, zeci de ani, cresterea in viata de credinta a copiilor lui Dumnezeu.

Cauza principala este aceea ca ei abia mai citesc Biblia si/sau n-aplica in viata lor Cuvantul lui Dumnezeu citit. Ei traiesc in neascultare fata de Dumnezeu si se hranesc cu firea, cu natura acestei lumi. Multi copii ai lui Dumnezeu isi otravesc, pentru un timp lung, vita de credinta, in mod special prin consumul massmediei moderne. Prin aceasta intunericul, negrul pacatului din viata lor este aprovizionat permanent si este intarit " omul vechi ". Prin pacat inima devine din ce in ce mai impietrita si mai dura. Consecinta acestor lucruri nu se lasa asteptata, credinciosul nu mai poate creste in credinta. El ramane la treapta de copil si nu mai progreseaza.

In concluzie, trebuie sa spunem ca obstacolele pe calea cresterii in credinta sunt pacatele, lipirea de pacat, lipsa despartirii voite de natura lumii si eul mandru si arogant, care nu este socotit rastignit impreuna cu Hristos ( Rom. 6:1-11 ). Cine se preda insa pe deplin Domnului Isus Hristos si moare fata de propriul sau eu, acela va creste prin Duhul si se va intari. Un astfel de credincios creste incet si continuu spre un tanar in credinta si spre fiul, respectiv fiica lui Dumnezeu ( 1 Ioan 2:13,14; 2 Cor. 6:18 ).

Das Leben im Sieg, Evangheliums Mission

FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 1 ]

William Branham - The Supernatural Halo photgraph

William Branham - A high cloud and ring of mystrey

Vatican cardinal blames Christians over 'Islamisation' of Europe

Interviu cu Daniel Stanger – Israelul de azi

Biserica, un idol? / Idol Pleasures

Vaticanul a sprijinit evreii ?

Inima Noua vs. Inima Veche

Omagiu adus victimelor nazismului

Papa Benedict al XVI-lea: ”Ororile nazismului ne reamintesc de respectarea vieţii”

Auschwitz Forgotten Evidence

Cautam o biserica ?

Grace Perfecting Strength in Weakness

Access to Grace

CARTEA LUI ELI / THE BOOK OF ELI

Living by Grace: Humility and Faith

Humility and Grace

Artistii crestini.. Muzica pe bani?

Adevărata pace sufletească poate fi întemeiată doar pe Stâncă

Quotes about God [ Authors A to E ]

Quotes about God [ Authors F to K ]

Quotes about God [ Authors L to Z ]

Jesus Given for Us to be Given to Us

Cine este Maria ? / Who is Mary?

Ce este cultul Mariei ?

WHAT IS THE CULT OF MARY?

Harti si Grafice

Under Grace, Not Law

Related Content:                       

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 2 ]

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 3 ]

 © Wild-Voice. 2011 .All rights reserved

 

Paganizarea crestinismului apostolic

[...] " In Ziua Cincizecimii (Rusalii) a anului 33, după înălţarea Domnului , are loc înfiinţarea (naşterea) Bisericii prin coborîrea Duhului [Spiritului] Sfint asupra ucenicilor lui Isus Cristos. Biserica Primară s-a întemeiat pe învăţătura apostolilor despre viaţa, moartea, învierea şi învăţătura Iui Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru păcătoşi, devenind Mîntuitorul şi Domnul tuturor celor care cred în El şi urmează învăţătura Lui.

 In limba greacă, cuvîntul folosit pentru biserică este ekklesia. El este format din prepoziţia ek, care înseamnă „din" şi verbul kaleo, care înseamnă „a chema" . Acelaşi lucru înseamnă şi ecclesia din limba latină. Biserica este deci adunarea lui Dumnezeu formată din toţi aceia care au răspuns afirmativ chemări i Lui, s-au identificat cu jertfa ispăşitoare a lui Isus Cristos şi au fost născuţi din nou prin Duhul Sfint. Ce înseamnă aceasta? înseamnă că ei au recunoscut în mod individual că sunt păcătoşi şi că Isus Cristos este Salvatorul care S-a sacrificat pentru păcatele lor, răscumpărîndu-i de sub puterea păcatului şi împăcîndu-i cu Dumnezeu, iar din acel moment El este Domn în viaţa lor. Adunarea (Biserica) e locul în care locuieşte Dumnezeu prin Duhul. Chemarea lui Dumnezeu este adresată tuturor oamenilor indiferent de rasă, naţiune sau limbă şi constă în pocăinţa în faţa lui Dumnezeu şi credinţa în Isus Cristos, Fiul Său.

 Biserica nu este o instituţie religioasă, nu e clădirea sau clerul, ci este adunarea credincioşilor care au răspuns chemări i lui Dumnezeu făcută prin Isus Cristos şi s-au identificat cu jertfa lui Isus Cristos, au fost născuţi din nou şi botezaţi, apoi se adună în Numele Lui, se închină în duh şi în adevăr şi îşi trăiesc viaţa în ascultare de Dumnezeu.

 Termenul „biserică" din limba română vine de la latinescul bazilica, trans-literarea grecescului basileia, care înseamnă „regat (împărăţie) [ai lui Dumnezeu]" . Termenul a început să fie folosit după anul 380 d.Cr., cînd creştinismul a fost impus ca religie obligatorie. De atunci , mulţi au considerat că deja se putea vorbi de instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, prin decretarea creştinismului ca religie de stat. Astfel, termenul a început să fie folosit şi cu referire la instituţia creştinismului . Puţin mai tîrziu, termenul se aplica şi clădirilor. Vorbind despre începutul secolului al Vl-lea, istoricul Mircea Eliade scrie despre existenţa lâcaşelor de cult numite bazilici. Termenul se foloseşte mai mul t şi mai frecvent şi în zilele noastre în lumea catolică pentru a defini micile capele de pe lîngă instituţii sau şcoli teologice.

 Intrucît limba şi vocabularul limbii române sunt de sorginte predominant latină, termenul a fost adoptat şi în română, transliterat, însă în acelaşi con text aminti t mai sus. De aceea, cînd spui biserică, românul simplu şi fără cunoştinţă înţelege instituţia bisericii şi clădirea. Nimeni nu a mai corectat lucrurile, deşi între ekklesia şi basileia este o diferenţă fundamentală. Dacă  s-ar fi dorit corectarea ar fi trebuit să se înceapă de la biserică = adunarea oamenilor, etc.

Biserica nu este limitată la un cult sau altul, indiferent de numărul celor ce sunt incluşi în el. Este cît se poate de trist că în zilele noastre, cînd spui biserică, nimeni nu mai înţelege „adunarea de oameni" , ci se înţelege ori clădirea în care se adună oamenii , ori clerul care stăpîneşte peste credincioşi . In acest fel, accentul nu se mai pune pe oameni , ci pe clădire sau cler, însă nu aşa vede Dumnezeu lucrurile. Pentru Dumnezeu, „adunarea de oameni " e sfintă,„adunarea de oameni " este Biserica Sa şi „adunarea de oameni " sfinţeşte clădirea. O clădire (fie că o numim casă de adunare, casă de rugăciune sau altfel), oricît ar fi de frumoasă, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu dacă oameni i care o folosesc nu sunt credincioşi Adevărului revelat în Cuvîntul Său. Singura valoare pentru aceste clădiri (biserici) împodobite cu picturi de tot felul e cea turistică şi istorică. De altfel, este de-a dreptul strigător la cer faptul că mănăstirile din România au şi intrat în circuitul turistic, multe fiind incluse în „Drumul vinului românesc" (!). Asta da spiritualitate!

Biserica universală, în adevăratul ei sens, include totalitatea celor care au primit chemarea lui Dumnezeu şi care şi-au pus încrederea în Isus Cristos ca Mîntuitor şi Domn în trecut, în prezent şi în viitor, indiferent de locul geografic în care au trăit, trăiesc sau vor trăi . Biserica locală este grupul de credincioşi adunaţi sub călăuzirea Duhului Sfint într-un anumi t loc, expresie a credinţei lor în Isus Cristos, Domnul şi Mîntuitorul lor. Ei se închină în duh şi în adevăr şi trăiesc o viaţă de credinţă în conformitate cu învăţătura IVÎÎntuitorului transmisă prin apostoli sub forma Noului Testament . Biserica lui Cristos există in acest fel oriunde sunt cei adunaţi în numele Său. Potrivit scrierilor apostolilor Pavel şi Petru, Biserica este un organism divino-uman în cea mai simplă formă posibilă:

Cristos = Capul 
Coloseni 1:18
Biserica = Trupul
1.Corinten i 12:13-27
Trupul = Mădulare care slujesc
1.Petru 4:10; Efeseni 4:11-12
Apostoli Profeţi Evanghelişti Păstori învăţători
...pentru desăvîrşirea sfinţilor [credincioşilor] în vederea lucrării de 
slujire, pentru zidirea Trupului lui Cristos. 
Scopul existenţei Bisericii : Vestirea Evangheliei  " [...]

>>> DOWNLOAD E-BOOK [.pdf] <<<

©Wild-Voice 2010