Facing the Giants / Înfruntând uriașii

"And if we win, we praise Him; and if we lose we praise Him. Either way. We honor Him with our actions and our attitudes." ( Coach Grant)

"If we live, we live for the Lord; and if we die, we die for the Lord. So, whether we live or die, we belong to the Lord." (Romans 14:8)

"With God, nothing is impossible." (Luke 1:37)

"Now faith is the substance of things hoped for, the evidence of things not seen." (Hebrew 11:1)

Part 1 Link


Part 2 Link

David vs. Goliath

"A champion named Goliath, who was from Gath, came out of the Philistine camp. His height was six cubits and a span. He had a bronze helmet on his head and wore a coat of scale armor of bronze weighing five thousand shekels; 6 on his legs he wore bronze greaves, and a bronze javelin was slung on his back.  His spear shaft was like a weaver’s rod, and its iron point weighed six hundred shekels. His shield bearer went ahead of him.

Goliath stood and shouted to the ranks of Israel, “Why do you come out and line up for battle?[...]

Then the Philistine said, “This day I defy the armies of Israel![...]

Now David was the son of an Ephrathite named Jesse, who was from Bethlehem in Judah. Jesse had eight sons, and in Saul’s time he was very old. Jesse’s three oldest sons had followed Saul to the war: The firstborn was Eliab; the second, Abinadab; and the third, Shammah. David was the youngest. The three oldest followed Saul, but David went back and forth from Saul to tend his father’s sheep at Bethlehem.[...]

Then Saul dressed David in his own tunic. He put a coat of armor on him and a bronze helmet on his head. David fastened on his sword over the tunic and tried walking around, because he was not used to them.

“I cannot go in these,” he said to Saul, “because I am not used to them.” So he took them off. Then he took his staff in his hand, chose five smooth stones from the stream, put them in the pouch of his shepherd’s bag and, with his sling in his hand, approached the Philistine.

 David said to the Philistine, “You come against me with sword and spear and javelin, but I come against you in the name of the Lord Almighty, the God of the armies of Israel, whom you have defied. This day the Lord will deliver you into my hands, and I’ll strike you down and cut off your head. This very day I will give the carcasses of the Philistine army to the birds and the wild animals, and the whole world will know that there is a God in Israel. All those gathered here will know that it is not by sword or spear that the Lord saves; for the battle is the Lord’s, and he will give all of you into our hands.”

As the Philistine moved closer to attack him, David ran quickly toward the battle line to meet him. Reaching into his bag and taking out a stone, he slung it and struck the Philistine on the forehead. The stone sank into his forehead, and he fell facedown on the ground.

 So David triumphed over the Philistine with a sling and a stone; without a sword in his hand he struck down the Philistine and killed him. (1 Samuel 18)

Nu-l conditionati pe Dumnezeu !

Ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie conditionat.

Când îL rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, este greşit să promitem ceva în schimb, să condiţionăm sprijinul.

Dumnezeu oricum îţi îndeplineşte rugămintea dacă aceasta este spre binele tău, spre binele celor din jur sau şi spre binele tău, şi spre binele celor din jur.

“Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat. (…) Că poţi să promiţi ceva ce nu poţi îndeplini, nu ştii ce stă în puterea ta să faci. (…)
Atunci când condiţionezi ajutorul lui Dumnezeu prin făgăduinţe de tot felul, e posibil ca Dumnezeu să nu-ţi primească rugăciunea. Căci, în fond, ce-I putem oferi noi Domnului? Tot ceea ce avem e darul Lui, începând cu viaţa”, 

“Nici nu poţi să-I promiţi lui Dumnezeu că te vei ruga mai mult dacă te va ajuta să iei examenul, pentru că rugăciunea e de datoria ta creştinească. (…)

Dumnezeu oricum te ajută, dacă e spre binele tău sau al celor din jur, sau şi al celor din jur. Iar tu oricum Îi ceri lui Dumnezeu zi de zi să te ajute, să te ocrotească, să-ţi îndeplinească dorinţele bune. (…) 

 Mihai Vizitiu

Confuzionismul - cea mai raspandita religie

”Cea mai răspândită religie din lume este CONFUZIONISMUL.” C.M.

Ce folos dacă ai o cheie, ochelari, telefon sau orice altceva și nu le găsești când îți trebuie?
Ce folos dacă ai acces la informație dar nu atunci când ai nevoie de ea?
Ce folos dacă ai în cap o grămadă de informație care nu-ți va folosi niciodată la nimic? Sigur te va încurca însă mereu.
Ce folos dacă acul tău de aur este în carul tău cu fân?

Am comparat mulțimea informațiilor din lume cu un ocean plin de deșeuri(ca după tsunami)  sau cu o mlaștină în care înoți sau te îneci, (când de fapt tu aveai nevoie de un pahar cu apă rece din când în când).
Expunerea necontrolată la informație te ucide, te mânjește, te rătăcește. În acest ocean cu deșeuri în derivă există o insulă, o Stâncă, un loc în care Cuvântul este tare și neschimbător. Acest loc este Cuvântul lui Cristos (Cristos însuși).
Toate ce se văd au fost făcute din El, prin El și pentru El. El este ordinea gândurilor, rânduiala celor văzute, explicabile doar prin Cuvântul care limpezit le lămurește. Pe această insulă merită să-ți pui tălpile gândurilor. Ieși din mlaștina citirii a-tot și ascultării-a-toate și stai pe stânca Cuvântului, puneți-l dedesubtul gândurilor ca temelie și construiește-ți mecanismele gândurilor pe El.

Deruta și confuzia gândurilor cărnii au ca și cauză efemeritatea motivelor care le generează: obiectele, lucrurile din lume. Azi oamenii prețuiesc și plătesc mult pe ceva, mâine acel ceva devine de nimic și altceva devine de dorit. Și tot așa. Umblarea după lucrurile lumii este moarte. Înainte de moarte sunt confuzia și deruta ce-i stăpânesc pe toți cei prinși de pasiunea căutării lor. Azi emigrează din țara A în țara B, mâine regretă și fug în alta, azi e căutată o meserie și disprețuită alta, mâine toate se schimbă. Toate aceste stări sunt subordonate Scopului Celui ce are alte Plan mult mai adânc decât a noastre trecătoare nevoi sau plăceri.

Discernământul și claritatea (care înlătură confuzia și deruta) vin doar dintr-o ordine lăuntrică a unor gânduri bine aliniate după Cel ce este Cap al tuturor lucrurilor.

”Imi păzesc Cuvântul: înnoite gânduri,
arsenalul minții ordonat mi-l țin,
rafturi de cuvinte, de idei in rânduri,
gata de alarma luptelor ce vin.”

O anumite ordine sugerată tot de Cuvântul însuși este:
cautarea lui Dumnezeu -> credinta in creatie si in D-zeu -> intelegerea tainei lui Dumnezeu ( pe Hristos, nasterea din nou, umblarea in credinta ) - > cresterea in credinta - > raspandirea adevarului - > umblarea si statornicia in credinta - > desavarsirea.

vesteabuna.wordpress.com

Omul - fiinta religioasa

Un savant necreştin a ajuns la concluzia că omul, prin design, este o fiinţă religioasă

Un nou studiu dezvăluie faptul că oamenii sunt programaţi să creadă în Dumnezeu, pentru că asta le oferă şansa unui trai mai bun. Potrivit “Daily Mail”, citat de ziarul “Ziua”, o cercetare despre felul în care se dezvoltă creierele copiilor sugerează că, în timpul procesului de creştere, cei cu tendinţe religioase încep să beneficieze de pe urma convingerilor lor. Acest lucru se observă mai ales atunci când lucrează în grup  mic, pentru a asigura viitorul comunitatii lor. Descoperirile lui Bruce Hood, profesor de psihologia dezvoltării la Universitatea Bristol arată ca ideile supranaturale sunt înnăscute în creierele noastre şi că religiile derivă dintr-o forţă psihologică extrem de puternică. Studiile sale sunt susţinute şi de alţi cercetători, care au descoperit dovezi ce leagă sentimentele şi experienţa religioasă de anumite regiuni ale creierului. Se pare că activitatea electrică a acestor zone ar fi responsabilă cu programarea oamenilor de a primi sentimente de spiritualitate. Descoperirile constituie o provocare pentru ateii precum Richard Dawkins, autorul cărtii “The God Delusion”, care consideră ca originea convingerilor religioase o constituie slaba educaţie şi “îndoctrinarea” din copilărie.Profesorul Hood crede că este inutil să încerce să-i facă pe oameni să-şi abandoneze credinţele. “Conform cercetării noastre, copiii au un mod natural, intuitiv de a gândi, care îi conduce la tot felul de credinţe supranaturale despre cum funcţionează lumea. Pe măsură ce cresc, ei suprapun aceste convingeri cu nişte abordări mult mai raţionale, dar tendinţa către convingerile supranaturale rămâne ca religie”, a declarat Hood. Profesorul, care îşi va prezenta rezultatele cercetării în cadrul întâlnirii anuale a Asociaţiei britanice a ştiinţei, consideră că religia organizată este doar o parte a unui spectru de convingeri supranaturale. Într-unul dintre studiile sale, el a descoperit că atei înfocaţi s-au opus ideii de a accepta un transplant de organe de la un criminal, din cauza superstiţiei că personalitatea individuală ar putea fi stocată în acele organe.

Iată că oamenii de ştiinţă încep să vadă dincolo de ochelarii de cal ai ateilor şi încep să aibe surprize la care nu s-au aşteptat. Este interesat cum vor răspunde cei ca Dawkins la concluziile lui Bruce Hood. Fiindcă ateii de acest gen împroaşcă peste tot cu ideea cum că oamenii sunt religioşi ori din cauza lipsei de educaţie, ori fiindcă au fost îndoctrinaţi de către părinţii lor. Nu cred că le va cădea bine să afle că unii oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că omul a fost “construit” să fie o fiinţă religioasă. Asta nu mai este o chestie cu care s-a jucat evoluţia, nu este o întâmplare şi nu este o chestie genetică, precum ochii albaştri la nordici… E pur şi simplu o chestie de design.

E adevărat că Hood nu împărtăşeşte o perspectivă creştină asupra lumii şi a vieţii, deci nu vrea să vadă prea mult în spatele propriei sale descoperiri… şi nici nu a devenit apărător al religiei, cochetând în continuare cu ateismul, dar totuşi teoria lui este remarcabilă şi sigur va produce consecinţe pozitive. Deja mulţi au preluat ipoteza sub forma “born to believe in God”, de care el se disociază, spunând că nu avrut să spună asta, cum afirmă şi pe propriul său blog. Doar că cei care nu sunt înveninaţi cu ateism asta înţeleg din spatele teoriei sale.

mersulvremurilor.ro

Adunarea Dumnezeului celui viu ( E-book )

Obstacolele te ajuta sa urci

" Voi negresit, v-ati gandit sa-mi face-ti rau; dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ... sa scape viata unui popor in mare numar." - Genesa 50:20

Warren Wiersbe, relateaza o povestire despre un baietas care isi conducea surioara mai mica pe o carare abrupta de munte. Urcusul era greu, pentru ca erau multe stanci in cale. In final, fetita exasperata de urcusul greu,  i-a spus fratelui ei: " Aceasta nu-i o carare. Este toata numai stanci si bolovani ". " Sigur, a spus el, dar bolovanii sunt obstacole care te ajuta sa urci ".

Daca cineva a avut de trecut obstacole, atunci acela a fost Iosif. Fratii lui il urau. A fost vandut ca sclav. A fost acuzat pe nedrept si aruncat intr-o inchisoare egipteana. Cu toate acestea a continuat sa se increada in Domnul si sa umble prin credinta. In loc sa-l faca sa se poticneasca, greutatile au fost pentru el doar noi pasi in slujirea Domnului.

Si altii din Biblie au aratat aceeasi atitudine increzatoare: Avraam, Moise, Samuel, Ghedeon, si chiar Isus Hristos. Pentru fiecare din ei, felul in care au implinit voia lui Dumnezeu a  fost marcat de impotrivire, greutati si dificultati. Dar ei n-au lasat ca aceasta sa-l opreasca din cale.

Care este situatia ta ? Ai obstacole in cale ? Ai stanci in drumul tau ? Doresti sa abandonezi ? Intoarce-te spre Domnul pentru a primi putere, harul Sau si calauzirea care vine numai de la El. Ia-ti privirea de la dificultati si atintesteti-o asupra scopului, pregatindu-te pentru a fi folosit de Domnul mai mult. Dumnezeu nu a promis sa indeparteze toate stancile din calea ta, dar El a promis ca te va ajuta la fiecare pas al cararii tale.
Nu uita: " obstacolele te ajuta in urcare ".

Dave Egner

El n-a promis drum larg si usor

Sa poti umbla fara ajutor

Si nici pe drum ca nu vor fi stanci

Ca n-ai sa treci prin ape adanci.  - Smith

Dumnezeu poate transforma obstacolele in oportunitati.

Până unde crezi că poţi să Îl urmezi pe Hristos? [ external source ]

Jurăminte de fidelitate, dedicări şi rededicări, declaraţii religioase frumoase, atitudini emoţionale şi multe alte forme de manifestare a ataşamentului nostru faţă de Hristos poate face un credincios, când lucrurile sunt frumoase şi liniştite, când cerul e senin.

Ce se întampla însă când cerul se întunecă şi vine furtuna?
Ce se întamplă când “nevoia” te împinge să mai cobori ştacheta?
Ce se întamplă când oferta lumii şi a celui rău devine tentantă?
Ce se întamplă când preţul urmării lui Hristos ţi se pare cam prea mare?

Până unde crezi că poţi să Îl urmezi pe Hristos?
Cam care este nivelul ofertei ca ea sa devină atât de tentantă încât să îi întorci spatele lui Isus?
Care este “călcâiul lui Ahile” al tău unde ştie diavolul că poate lovi letal?
Indiferent că e frica, ruşinea, mândria, respectabilitatea, comoditatea sau relativismul, aici va ataca inamicul. Şi bazat pe fortele tale nu poţi rezista.

Dacă ar trebui să îţi fie frica de ceva sau de cineva, ar trebui sa îţi fie frică de tine. Tu îţi eşti cel mai mare duşman.
De aceea nu trebuie să ai încredere în tine şi să te bizuieşti pe forţele tale.
De aceea ai nevoie disperata de Isus.
Şi într-adevăr, numai în El biruinţa e garantată.

cuvinteinspirate.blogspot.com

Elementul lipsa

" Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre. " - Efeseni 2:1

Un tanar sculptor a lucrat cu toata migala la statuia unui inger. Cand maestrul sau a sosit s-o vada, artistul s-a ascuns pe aproape si a asteptat sa auda comentariile dascalului sau. Maestrul s-a uitat atent la sculptura cu respiratia intretaiata. In final a spus: " Ii lipseste numai un singur lucru ". Auzind aceasta, tanarul artist a fost deprimat. Zile la rand n-a mai putut dormi si nici manca. Un prieten al sau a devenit foarte ingrijorat de el si s-a dus la Maestru ca sa-l intrebe ce-i lipseste statuii. Maestrul a raspuns: " Ii lipseste doar viata; cu ea ar fi desavarsita ".

Unii oameni sunt la fel ca statuia aceea. In afara, au o infatisare admirabila. Conform standardelor lumii sunt buni. Traiesc o vieti morale si exemplare. Sunt membri credinciosi ai unei biserici. Dar nefiind niciodata nascuti din nou, le lipseste numai un lucru - viata spirituala. Biblia ne spune ca " Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata vesnica este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata " ( 1 Ioan 5:11,12 ).

Poate ca religia ta, calitatea ta de membru in biserica, faptele bune, si toate celelalte lucruri produc numai o infatisare impresionanta in afara. Dar nu cumva lipseste acel " singur lucru " ? Ai tu viata - viata noua in Isus Hristos ? Daca nu, increde-te in El ca Mantuitor al tau, astazi !

R.W.D

" Desi-s sarac, ma-ncred in Domnul Sfant,

Slab si pacatos, ma bizui pe al Lui Cuvant.

Mareata-I veste alunga orice frica

Toti copii Lui au viata vesnica. "  - McGranahan

Nasterea din nou nu este optionala, este imperios necesara.

Omul matur in credinta traieste in toata plinatatea credintei lui Hristos [ O viata de biruinta ]

 Aceasta caracteristica a unui credincios " adult " este exprimata clar in fragmentul din Efeseni 4.12-6. Versetul 12 vorbeste de " desavarsirea sfintilor ", versetul 13 de " inaltimea staturii plinatatii lui Hristos ", versetul 15 spune ca noi " crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel care este Capul, Hristos " si versetul 16 vorbeste de unitatea Trupului prin crestere si zidire proprie. Expresia " pana vom ajunge " ( versetul 13 ) ne arata tinta procesului de crestere: noi trebuie sa crestem- din starea de nou-nascuti, copilasi si copii in credinta- pana vom ajunge la omul matur, la inaltimea staturii plinatatii lui Hristos ". Dupa cum un nou-nascut, in viata pamanteasca, este la inceput mic si neajutorat, dar de-a lungul anilor creste pana la omul vrednic si puternic, tot asa este si in viata duhovniceasca a copiilor lui Dumnezeu: copilasii si minorii in credinta devin oameni puternici si desavarsiti in credinta. Cercul curat si alb din inma credinciosilor este inca mic, dar apoi creste, prin avansarea in credinta, in timp ce pata neagra, pacatoasa din inima este treptat biruita. La aceasta s-a referit Ioan cand a proclamat: " Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez ! " ( Ioan 3:30 ).

Conform Romani 6:1-14, cu cat exersam si " tinem in moarte " vechiul Adam, cu atat mai mult va creste in noi viata noua in Hristos. Astfel vom creste treptat spre omul matur in credinta si vom trai in statura plinatatii lui Hristos. Acest proces de maturizare are loc prin experienta lunga in viata de credinta si de adunare, prin ramanerea permanenta in Domnul si Cuvantul Sau, printr-o intemeiere adanca in Hristos si printr-o viata normala de rugaciune. Asadar, cine ramane in Hristos si in harul lui Dumnezeu, dupa nasterea din nou, cine se preda prin credinta Domnului zi de zi, traieste in Cuvantul lui Dumnezeu si nu ingaduie nici un pacat in viata sa, acela va si ajunge la omul matur in credinta.

Un om matur in credinta este adanc si strans unit cu Capul, Isus Hristos

Scopul propriu-zis al cresterii in credinta este ca noi sa ne asemanam cat mai mult cu Hristos si sa fim transformati in chipul Sau ( Rom. 8:29 ). Hristos trebuie sa ia chip in noi ( Gal. 4:19 ). El trebuie sa creasca in noi, iar noi, adica eul nostru vechi, trebuie sa scadem complet ( vezi Ioan 3:30 ). Toate acestea rezulta si din contextul din Efeseni 4:12-16: " ... sa crestem in toate privintele ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos ! " ( Efes. 4:15 ). Omul matur in credinta creste spre a ajunge la Hristos, Capul. Viata sa proprie, eul sau, omul sau vechi, moare " treptat ". In el este slavit numai Hristos ( Ioan 17:10 ).

J.L, Evangeliums Mission

Voia lui Dumnezeu cu privire la noi: cresterea in credinta [ O viata de biruinta ]

Adevarata crestere in credinta este recunoscuta in roada credintei si a Duhului Sfant ( vezi Iaon 15:1-8; Gal. 5:22 ). De cate ori ni se cere noua, in calitate de copii ai lui Dumnezeu, in mod special in epistolele apostolilor, sa crestem in credinta ! Cat de mult suntem avertizati sa ramanem in Domnul Isus Hristos si sa umblam prin Duhul ! De cate ori citim ca trebuie sa lepadam la cruce firea plina de nelegiuire a pacatului, felul desert de vietuire pe care-l mosteniseram de la parintii nostri si pe vechiul Adam ( Rom. 6-1-11; Efes. 4:22-24; Col. 3:5-9, 1 Pet. 1:18 )!

Depinde de decizia fiecarui credincios in parte daca el creste sau nu in credinta. Astfel, exista oameni care sunt credinciosi doar de zece ani, dar care se afla deja in starea de adulti in credinta ( Efes. 4:13 ). Pe de alta parte, se pot intalni in adunarea lui Isus Hristos credinciosi care, desi se afla pe calea credintei de ani sau zeci de ani, cresterea lor in credinta a stagnat inca de la inceputul ei. Ei au ramas copilasi si copii in credinta. Asa cum copii din viata pamanteasca cad si plang adesea, tot asa si acesti copilasi in credinta cad tot mereu in pacat. Ei umbla dupa lucrurile firii pamantesti; gandirea si umblarea lor se realizeaza mai ales in felul pamantesc si omenesc. Cate necazuri sunt in adunare din aceasta cauza ! Cum, intr-o familie, copii se pot hartui si certa neinduplecati, deoarece fiecare vrea sa se impuna, asa se hartuiesc si se cearta copii si minorii in credinta. Ei sunt incapatanati si impietriti, deoarece vechiul Adam, eul, mai este inca puternic in ei. Lor le lipseste smerenia si dragostea. Ei ii barfesc pe ceilalti credinciosi, deoarece le lipseste privirea duhovniceasca patrunzatoare si puterea launtrica de a purta sarcinile celorlalti. Ei sunt copilasi, minori in credinta. Ei sunt "cei slabi", despre care Pavel le scrie romanilor ( Rom. 14:1-2; 15:1-3 ). Cat de dureroasa era,  spre expemplu, starea credinciosilor din Corint ! Ei erau vizibil "prunci" si "lumesti", care, desi se laudau cu darurile Duhului si cu cunostintele lor inalte, cu toate acestea ei ramasesera copilasi, minori in credinta. Cu cat cineva este mai mult timp credincios si a crescut mai putin in credinta, cu atat sunt mai mari greutatile pe care le cauzeaza el. Cat de diferit ii descrie insa Ioan in prima sa epistola pe tinerii si pe parintii in credinta ( 1 Ioan 2:13-14 )! Ei au o adanca experienta in credinta si putere duhovniceasca sa-i poarte pe ceilalti. Ei nu se gandesc la ei insisi, ci mai intai la ceilalti si traiesc in smereniea si blandetea lui Hristos.

Starea normala in viata de credinta este deci o crestere directionata precis, continua, in Domnul, in harul Sau si in cunoasterea Sa: "Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez" ( Ioan 3:30 , vezi si 1 Pet. 2:2 ) ".. si credinta voastra merge mereu crescand .. " ( 2 Tes. 1:3 ). Acestea sunt versete centrale din nesfarsita bogatie a Sfintei Scripturi. A doua epistola a lui Petru incheie cu cuvintele : ".. ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru, Isus Hristos. A lui sa fie slava, acum si-n ziua vesniciei ! Amin " ( 2 Pet. 3:18 )

J.L , Evangelium Mission

Cresterea in credinta are loc prin infrangerea celui rau si prin despartirea de lume [ O viata de biruinta ]

Ioan scrie in prima sa epistola ca noi, copii lui Dumnezeu, trebuie sa biruim lumea ( 1 Iaon 4:4, 5:4), apoi adauga: " Copilasilor, paziti-va de idoli ! " ( 1 Ioan 5:21 ). Nu poate avea loc nici o crestere in credinta fara despartirea de firea pacatoasa a lumii acesteia si de toti idolii ei. De aceea, copii lui Dumnezeu sunt chemati la o veghere deosebita. Biruinta are loc intotdeauna in lumea " din afara " si in cea " dinauntru ". Referitor la lumea " din afara ", cu toate poftele si placerile ei trecatoare, poetul spune pe buna dreptate:

" Placerile din lume ca spume le cunosc,
produc amaraciune, si chin far-de-folos ! "

Insa mai exista si lumea " dinauntru ", in inima noastra, in " vechiul nostru Adam ". Conform Romamni 7:1-25, in noi locuieste, ca si mai inainte, legea pacatului, astfel ca noi facem intotdeauna raul, pe care, de fapt, nu vrem sa-l face, si nu facem binele, pe care vrem sa-l facem. Noi trebuie sa biruim prin puterea Duhului Sfant si sa ne intarim in omul " dinauntru ". Atunci vom avea parte si de o adevarata crestere.

Daca, prin pacat, exista in viata credinciosului obstacole si piedici, el nu poate creste in credinta. Cercul alb din inima sa ramane in acelasi stadiu, in timp ce partea intunecata din inima lui se impietreste si mai mult prin pacat : incepe impietrirea ( vezi Evr. 3:7,8,13 ). Cel nascut din nou poate fi de 40 sau chiar de 50 de ani credincios, dar, din punct de vedere duhovnicesc, el mai este inca un copil. Din pacate multi credinciosi " se opresc " la aceasta treapta a cresterii, ei raman copii in credinta. Intalnesti dupa ani de zile astfel de frati si surori si constati cu mahnire ca ei n-au crescut deloc. Uneori, anumite obstacole au facut imposibila, zeci de ani, cresterea in viata de credinta a copiilor lui Dumnezeu.

Cauza principala este aceea ca ei abia mai citesc Biblia si/sau n-aplica in viata lor Cuvantul lui Dumnezeu citit. Ei traiesc in neascultare fata de Dumnezeu si se hranesc cu firea, cu natura acestei lumi. Multi copii ai lui Dumnezeu isi otravesc, pentru un timp lung, vita de credinta, in mod special prin consumul massmediei moderne. Prin aceasta intunericul, negrul pacatului din viata lor este aprovizionat permanent si este intarit " omul vechi ". Prin pacat inima devine din ce in ce mai impietrita si mai dura. Consecinta acestor lucruri nu se lasa asteptata, credinciosul nu mai poate creste in credinta. El ramane la treapta de copil si nu mai progreseaza.

In concluzie, trebuie sa spunem ca obstacolele pe calea cresterii in credinta sunt pacatele, lipirea de pacat, lipsa despartirii voite de natura lumii si eul mandru si arogant, care nu este socotit rastignit impreuna cu Hristos ( Rom. 6:1-11 ). Cine se preda insa pe deplin Domnului Isus Hristos si moare fata de propriul sau eu, acela va creste prin Duhul si se va intari. Un astfel de credincios creste incet si continuu spre un tanar in credinta si spre fiul, respectiv fiica lui Dumnezeu ( 1 Ioan 2:13,14; 2 Cor. 6:18 ).

Das Leben im Sieg, Evangheliums Mission

Credinciosii firesti vs Credinciosii duhovnicesti

Credinciosii firesti

Credinciosii duhovnicesti

1. Umblarea dupa lucrurile firii = moarte '' Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti, este moarte..." (Rom. 8:6) 2. Trairea dupa indemnurile firii pamantesti = a muri " Daca traiti dupa indemnurile ei, veti muri..." (Rom. 8:13) 3. Faptele firri pamantesti "...curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, geloziile, maniile..." (Gal. 5:19-21) 4. Poftele firii pamantesti = impotriva Duhului " Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului..." (Gal. 5:17) 5. Gandurile firii pamantesti "...umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii pamantesti..." (Col. 2:18) 6. Slujirea pacatului, in firea pamanteasca = moarte "...dar cu firea pamanteasca slujesc legii pacatului " (Rom. 7:25) 7. Purtarea de grija pentru firea pamanteasca "...si nu purtati grija de firea pamanteasca pentru ca sa-i treziti poftele " (Rom. 13:14) 8. Semanarea in firea pamanteasca = putrezire " Cine seamana in firea lui pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea..." (Gal. 6:8) 9. In firea pamanteasca nu locuieste nimic bun " Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca..." (Rom.7:18) 10. A fi lumesc = nici o crestere "...pentru ca tot lumesti sunteti " (vezi 1 Cor. 31:4) 11. Dezbracarea de firea pamanteasca = taiere imprejur " In El ati fost taiati imprejur...in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti... " (Col. 2:11) 12. Rastignirea firii pamantesti " Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei " (Gal. 5:24)

1. Umblarea dupa lucrurile Duhului = viata si pace "...umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace " (Rom. 8:6) 2. Trairea prin Duhul = umblarea prin Duhul " Daca traim prin Duhul, sa si umblam prin Duhul " (Gal. 5:25) 3. Roada Duhului "...dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor " (Gal. 5:22) 4. Umblarea prin Duhul = neimplinirea fotelor firii pamantesti "...umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti " (Gal. 5:16) 5. Nazuinta Duhului lui Hristos " Si Cel ce cerceteaza inimile stie care este nazuinta Duhului..." (Rom. 8:27) 6. Libertatea in Duhul " Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia " (2 Cor. 3:17) 7. Omorarea faptelor trupului prin Duhul "...dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai " (Rom. 8:13) 8. Semanarea in Duhul = viata vesnica "...dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul viata vesnica " (Gal. 6:8) 9. Duhul lui Dumnezeu locuieste in duhul credinciosului "...Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru..." (Rom. 8:16) 10. A fi duhovnicesc = putere de purtare " Purtati-va sarcinile unii altora..." (Gal. 6:2) 11. A fi plin de Duhul Sfant "...fiti plini de Duh " (Efes. 5:18) 12. A fi condus de Duhul " Daca sunteti calauziti de Duhul..." (Gal. 5:18)

>>> DOWNLOAD (.doc) <<<

© Wild-Voice. 2011

MANIFEST PENTRU CREDINTA

MANIFEST PENTRU CREDINTA

Dragi frati !

Doresc ca Domnul Isus Cristos sa va binecuvanteze prin Cuvantul Sau, care curateste Sufletul, duhul si trupul aceluia care l-a primit in inima. Acolo noi trebuie sa-L primim, inima sa fie predata in intregime Domnului [Ier. 29:13 ]. Noi nu suntem ceva, ci Dumnezeu este Acela care S-a indurat de noi, iar prin mila si Cuvantul Sau, ne pune intr-o stare dupa voia Lui.

El Domnul a lasat Cuvantul slujitorilor randuiti de El, [ Efeseni 4:10-15 ] care nu modifica nimic [ 2 Cor. 2:17; Prov. 30:6 ]. Ei vorbesc oamenilor Cuvantul asa cum l-au primit stiind ca au o mare raspundere inaintea Domnului [ Mat. 12:36-37; Apoc. 22:18-19 ]. Cuvantul vestit de slujitorii lui Dumnezeu a condus intotdeauna poporul la Cristos, nu la o religie, dogma, secta sau un ” Consiliu Mondial Bisericesc ” pentru care se lupta toti liderii religiosi. Prin strigarea de la miezul noptii, [ Mat. 25:6 ] mesagerul acestui timp ne cheama sa intampinam Mirele afara din Babilon, din orice sistem religios al acestei epoci ” Laodicea ” [ Apoc. 3:20; Evrei 13:13; 2 Cor 6:17; Isaia 52:11; Apoc. 18:1-4 ]. Sistem religios este inchisoarea de suflete, in prima ep. a apostolului Petru [ Petru 4:14-16 ] ne este aratata suferinta pentru Numele lui Isus si acela de CRESTIN care a fost dat ucenicilor in Faptele Ap. [ Fapte 11:26 ], simplu CRESTIN, nu catolic, ortodox, baptist sau penticostal.

Este necesara o cercetare atenta daca posedam ” CREDINTA SFINTILOR ” ! [ Iuda 3:2; 2 Cor. 13:5; Efeseni 4:4-6]. Singurul Domn este ISUS CRISTOS ! [ Iuda 4; Deut. 6:4; Ioan 13:13 ]. El este ” Parintele Vesniciilor [ Isaia 9:6 ]. insasi Tatal [ Ioan 14:7-9 ]. Este ” Marele nostru dumnezeu si Mantuitor ” [Tit 2:13; Rom, 9:5; 1 Ioan 5:20; Isaia 43:10-11,15 ], ” Imparatul lui Izrael ” [ Ier 10:10; 1 Samuel 8:6-7; Zaharia 14:9 si 9:9; Luca 19:38; Ioan 8:24-26; Ioan 19:19-,37; Zaharia 12:10; Apoc. 1:7-8 ] . Dumnezeu Atotputenic nu un simplu Fiu in bratele Mariei. El este ” Domnul ” [ 1 Cor 12:3; Exod 20:2; Ioan 1:1`,14; Isaia 35:4; Mat. 11:2-6 ]. La o astfel de vestire copii lui Dumnezeu nu au nici o indoiala si nici poticnire. Aceasta descoperire a lui Isus Cristos este cunoasterea deplina a Lui [ 2 Petru 1.5-8 ]. Prin aceasta descoperire a Cuvantului un om este nascut din nou [ Ioan 3:3] si astfel este zidit in biserica celor intai nascuti scrisa in ceruri [ Evrei 12:22-24 ]. Altii sunt scrisi pe pamant in registrele religiilor [ Ier. 17:13 ]. Domnul Isus nu a fost recunoscut de catre evrei ca este Dumnezeul lor [ Ioan 10:33 ], l-au rastignit lepadandu-se de El, astfel harul a venit la neamuri. Dar si acestia se vor lepada de El, numai fecioarele il vor accepta ca singurul Domn si Dumnezeu. Multi se leapada de credinta adevarata acceptand un fals [ 1 Tim. 4:1; Gal. 1:6-10; 2 Tes 2:11-12; 2 Cor. 11:2-4; 2 Tim. 4:3-4 ]. Lepadarea de credinta consta in faptul de a nu recunoaste aceasta taina, ca ” Isus este Domnul Dumnezeu ” punandu-L pe un loc secund, afirmand ca este Fiul, a doua persoana din trinitate. Nicaieri nu au vorbit astfel prorocii V.T si nici apostolii N.T. Notiunea ” sfanta treime ” nu exista in Scriptura, este o inventie si o dogma catolica impusa ca baza de credinta in anul 320 d. Cristos, prin Edictul de la Tesalonic.

Cine nu accepta aceasta era socotit eretic si pasibil cu moartea. Multi au acceptat-o si o predica chiar si in cercurile protestante inclusiv penticostalii. Aceasta invatatura ii uneste pe toti aducandu-i in sanul bisericii catolice care este mama [ Apoc. 17:4-6 ]. Invatatura despre sfanta treime si tot ce nua are suport biblic este vinul din care au baut toti locuitorii pamantului care intra in aceste sisteme omenesti [ Apoc 17,18 chiar si 13 etc]. Acesta este falsul ! Inainte sa existe falsul, exista '' ORIGINALUL '' '' ADEVARUL '', [ Ioan 14:16 ]. Isus nu a infiintat nici o religie si nu a apartinut de vreuna. Acum falsul este foarte aproape de '' ADEVAR ''. Cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit. Nu inceputul este incununat ci sfarsitul alergarii. Nu iesirea din Babilon este importanta ci intrarea in Cristos si fagaduintele Lui.

Cuvantul Domnului trebuie respectat si El va face separarea. Dumnezeu a separat Israelul din toate popoarele. Ei s-au amestecat in Gen. 6, pe timpul lui Noe, fii lui Dumnezeu, samanta lui Adam prin Set s-au amestecat cu fetele oamenilor, samanta lui Cain care era de la cel rau. Aceasta a cauzat moartea. Marele amestec religios de astazi cauzeaza aceeasi situatie [ Apoc. 6:8 ]. Trebuie sa rezistam examenului si sa ramanem de partea Domnului. Dupa fiecare trezire au venit unii sa amestece. Cea mai mare amestecatura a fost pe vremea lui Constantin iar acuma este la fel. Toate organizatiile religioase se intorc la biserica Mondiala fara nici o piedica. Poporul lui Dumnezeu este una cu El ! nu cu Papa!

In Apoc 13 se vorbeste despre fiara, icoana si semnul ei. Multi nu cunosc aceasta si lauda pe Dumnezeu in continuare purtand semnul icoanei si al fiarei intrand in Consiliul Mondial Bisericesc. Acelasi lucru l-a facut si Israel in jurul vitelului de aur.

Cine nu crede ce face Dumnezeu astazi va fi prins in cursa. Dumnezeu sa va lumineze pe deplin astfel sa iesiti din Babilonul religios si starea epocii Laodicea [ Apoc. 3:14-22 ].

Binecuvantarea lui Dumnezeu sa va insoteasca. AMIN.

,,Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.``- Efeseni 5:14

>>> Download [.doc] <<<

©Wild-Voice  2010

Credinta în Creator (mărturisiri de credintă ale unor mari oameni de stiintă)

[...] " Majoritatea  oamenilor mari  de  stiintă  si-au  declarat  credinta,  trecând  peste  orgoliul  profesional.
Marele matematician  francez Cauchy  (1789-1857) spunea: “Eu sunt crestin, ca  toti marii astronomi, ca
toti marii  fizicieni si  toti marii geometri ai veacurilor trecute…Si dacă mi s-ar cere sa arat motivul, l-as arăta  cu  plăcere. S-ar  vedea că  convingerile  mele  sunt  rezultatul,  nu  al  unor  prejudecăti  ci  al  unei
cercetări adânci”.

Cât de departe suntem de dictonul “Crede si nu cerceta”, folosit tocmai de cei care nici nu credeau,
nici nu cercetau! Binot, fizician si astronom francez, vorbea despre prietenul  lui (Cauchy), astfel:  “L-am
văzut  străduindu-se să  facă  bine  în  jurul  lui, cu o  liniste plină de  încredere, pe care numai o credintă
adâncă o poate da. Fericit acela  în care Dumnezeu a voit astfel să unească bogătiile geniului cu acelea
ale inimii” .

Si iată si o declaratie a lui Faraday (1791-1867) - fondator al teoriei electromagnetismului - citată
de Pasteur la un discurs de receptie: “Cunoasterea si respectul lui Dumnezeu pătrund în mintea mea prin
căi tot asa de sigure ca acelea care ne conduc la adevărurile de ordin fizic”.

A.M.Ampere  (1775-1837)  -  un  alt  fondator  al  electromagnetismului  -  îsi  compusese  singur  o
rugăciune pe care o repeta zilnic: “Dumnezeule! Îti multumesc că m-ai creat, răscumpărat si iluminat cu
lumina Ta divină…Îti multumesc iarăsi de a mă fi readus la Tine după rătăcirile mele: eu simt că Tu vrei
ca eu să trăiesc pentru Tine si ca toate clipele vietii mele să-ti fie Tie consacrate”.

Iar  dr. N.C.Paulescu  (1869-1931),  profesor  si  fiziolog  român  (descoperitorul  insulinei),  spunea:
“Evanghelia Domnului Iisus Hristos este suprema  treaptă a stiintei. Nu numai că eu cred în Dumnezeu,
dar stiu cu certitudine că este Dumnezeu”.

  Copernic, Kepler, Galilei, Descartes, Bacon, Pascal, Leibniz, Newton, au fost credinciosi declarati.
La fel au fost unii mari astronomi (Laplace, Herschell, etc), mari matematicieni (Euler, Cauchy, Hermite
etc.),  mari  chimisti  (Lavoisier,  Berzelius,  Berthelot,  Gay-Lussac,  Thenard  etc.), mari  fizicieni  (Volta,
Ampere,  Faraday, Maxwell, William  Thomson  adică  Lordul  Kelvin  etc.).  Dar să  nu-l  uităm  pe marele
Einstein  (1879-1955).  Iată  chemarea  lui,  adresată  tuturor  oamenilor:  “Avem  o  religie  capabilă să
ferească  lumea de  toate relele sociale. Orice om are datoria sfântă să  facă  tot ce poate pentru  triumful
acestei religii”.

Pentru  ineditul  ei, să  inserăm  aici  si  o  declaratie  a  unui  om  politic,  fost  presedinte  al  SUA, W.
Wilson: “Datorită  citirii  regulate  a Bibliei  am  primit,  prin  bunătatea  lui Dumnezeu, ajutorul necesar,
care mi-a  îngăduit să  trec printr-o serie  lungă de mari  încercări, fără a da  înapoi. Sunt 14 ani de când
am  luat  acest  obicei  si  nu-l  pot  recomanda  îndeajuns  tuturor.  Însă  trebuie să  citim  sub  privirea  lui
Dumnezeu si să cerem ajutorul ca să pătrundem gândurile Sale. Deplâng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic.
Ei se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală”.

Deci Dumnezeu există. Este si concluzia marilor oameni de stiintă, marilor căutători. Cine nu crede
trebuie să cerceteze pe cont propriu. Asa a făcut  si generalul englez Lew Wallace. El a vrut să scrie o
carte  în care să arate că Hristos n-a existat  iar crestinismul este absurd. După câtiva ani de documentare
anticrestină a început să scrie cartea. Dar când a ajuns la capitolul 4 si-a dat seama că Hristos a existat si că
a  fost  mai  mult  decât  un  personaj  istoric.  La  50  de  ani  generalul  a  îngenunchiat  prima  dată  pentru
rugăciune si a cerut lui Iisus Hristos să fie Mântuitorul său. A revizuit cartea si a terminat-o. Este vorba de
celebrul roman “Ben-Hur” (lucru curios: generalul si Ben-Hur seamănă!).

Mărturisirile de mai sus sunt ale oamenilor mari,  întelepti, angajati  în cunoasterea  lumii materiale.
Dar  asta  nu-i  împiedică  pe  multi  contemporani  de-ai  nostri să  spună  “Numai  prostii mai  cred”. Să  le
amintim cuvintele psalmistului: “Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu” (Ps.14, 1)." [...]

Conflict între stiintă si credintă,  

între întelepciunea omenească si cea dumnezeiască* 

Ioan Cismileanu 

©Wild-Voice 2010

[ NEW! ] Faith is the substance [by W.M.Branham ] [1947]

> Play and Download <

All Roads Lead to Heaven?

What catches the attention of a columnist for The Washington Post? A recent column by Kathleen Parker indicates that theology has become a focus of national attention. Kathleen Parker used her column in The Washington Post to take on Franklin Graham and his belief that belief in Jesus Christ is the only way of salvation.

Parker began her column with the fact that Franklin Graham prayed outside the Pentagon last Thursday, rather than inside, having been disinvited by the Pentagon as the speaker for its scheduled National Day of Prayer service. Graham, you will remember, was disinvited because of statements he made about Islam — statements directly referenced by the Army spokesman as “not appropriate.”

Those statements made clear reference to the Gospel of Jesus Christ as the only message of salvation, to Christ as the only Savior, and to Islam as an evil belief system that pulls millions away from faith in Christ and delivers no hope of salvation. In a later interview, Graham made his point about the uniqueness of the Christian Gospel, adding Hinduism as another example of a false religion.

All this was too much for Kathleen Parker, who asked: “Oh well, it doesn’t matter where one prays, right? All prayers lead to heaven. Or do they?”

She took direct aim at Franklin Graham’s theology, arguing that “Graham’s views didn’t sit very well with secular Americans or even non-evangelical Christians.” Well, probably not — and that serves to indicate what makes evangelical Christianity distinct from secular Americans and secularized Christianity.

But, Parker advised her readers, evangelicals are not likely to hold onto this belief for long. In her words:

Graham isn’t alone in his views. A survey of 1,000 Protestant pastors, conducted by an evangelical polling firm, found that 47 percent agree that Islam is “a very evil and a very wicked religion.” But such opinions may be confined mostly to an older generation. Evangelicals under 30 believe that there are many ways to God, not just through Jesus.

In essence, Kathleen Parker was advising secular America that the distinctive evangelical belief in the necessity of belief in Christ for salvation has a generational expiration date stamped on it. She then cites research by David Campbell of Notre Dame and Robert Putman of Harvard indicating that “nearly two-thirds of evangelicals under 35 believe non-Christians can go to heaven, vs. 39 percent of those over 65.”

So, even as secular Americans are expected to recoil in horror at the idea that there are Christians who still believe that faith in Jesus is the only way of salvation, they are given the hope that the coming generation of younger evangelicals will abandon that conviction and follow the path set by liberal Protestantism. There are signs she may be right, but this would mean the surrender of the Gospel.

But Kathleen Parker is not finished with her argument. She then turns to Fingerprints of God, a recent book by Barbara Bradley Hagerty of National Public Radio. Hagerty cites neuroscience as giving evidence of a “God spot” in the brain that supposedly indicates that all religious beliefs are the same:

Her research led to some startling conclusions that have caused no small amount of Sturm und Drang among those who believe theirs is the one true way. She found that whether one is a Sikh, a Catholic nun, a Buddhist monk or a Sufi Muslim, the brain reacts to focused prayer and meditation much in the same way. The same parts light up and the same parts go dark during deep meditation.

Well, no Sturm und Drang here, Mrs. Parker. This neuroscience may tell us something about the operation of the brain, but it tells us nothing of theological importance. It might indicate that certain religious practices have similar effects in the brain, but it tells us nothing about which theological beliefs are true. The evidence from neuroscience is of interest in this respect only to those who believe that all religious experience is merely a reflection of biology — and if you believe this, you are not concerned about heaven or hell at all.

Kathleen Parker’s column is indeed revealing. But the most revelatory aspect of her essay is its unmasked hostility toward any belief that there is only one way of salvation. This is the so-called “scandal of particularity” that causes so much secular offense. In recent years, the Roman Catholic Church has officially embraced forms of inclusivism in order to reduce this burden, and liberal Protestantism has embraced just about every relativistic alternative, from outright universalism to various forms of inclusivism, in which people are believed to be saved through Christ, but not through any conscious knowledge of Him. The universalists argue that all religions lead to the same truth. Inclusivists argue that all faiths eventually lead to Christ, even if He is not known. Both are repudiations of the Gospel of Jesus Christ.

The column by Kathleen Parker is yet another signpost of the current age and the worldview of the secularized classes. In their view, what evangelicals believe about the Gospel of Jesus Christ is just out of bounds and embarrassing.

But, she tells her readers, don’t worry — younger evangelicals are going to put that belief far behind them.

Is she right?

Albert Mohler | AlbertMohler.com. thegospelcoalition.org

Counterfeit Gospels [external source]

In one of his books (co-authored with Tim Lane), How People Change, Paul Tripp identifies seven counterfeit gospels—-”religious” ways we try and “justify” or “save” ourselves apart from the gospel of grace. I found these unbelievably helpful. Which one (or two, or three) of these do you tend to gravitate towards?

Formalism. “I participate in the regular meetings and ministries of the church, so I feel like my life is under control. I’m always in church, but it really has little impact on my heart or on how I live. I may become judgmental and impatient with those who do not have the same commitment as I do.”

Legalism. “I live by the rules—rules I create for myself and rules I create for others. I feel good if I can keep my own rules, and I become arrogant and full of contempt when others don’t meet the standards I set for them. There is no joy in my life because there is no grace to be celebrated.”

Mysticism. “I am engaged in the incessant pursuit of an emotional experience with God. I live for the moments when I feel close to him, and I often struggle with discouragement when I don’t feel that way. I may change churches often, too, looking for one that will give me what I’m looking for.”

Activism. “I recognize the missional nature of Christianity and am passionately involved in fixing this broken world. But at the end of the day, my life is more of a defense of what’s right than a joyful pursuit of Christ.”

Biblicism. “I know my Bible inside and out, but I do not let it master me. I have reduced the gospel to a mastery of biblical content and theology, so I am intolerant and critical of those with lesser knowledge.”

Therapism. “I talk a lot about the hurting people in our congregation, and how Christ is the only answer for their hurt. Yet even without realizing it, I have made Christ more Therapist than Savior. I view hurt as a greater problem than sin—and I subtly shift my greatest need from my moral failure to my unmet needs.”

Social-ism. “The deep fellowship and friendships I find at church have become their own idol. The body of Christ has replaced Christ himself, and the gospel is reduced to a network of fulfilling Christian relationships.”

There are outside-the-church idols and there are inside-the-church idols. It’s the idols inside the church that ought to concern Christians most. It’s easier for Christians to identify worldly idols such as money, power, selfish ambition, sex, and so on. It’s the idols inside the church that we have a harder time identifying.

For instance, we know it’s wrong to bow to the god of power—but it’s also wrong to bow to the god of preferences. We know it’s wrong to worship immorality—but it’s also wrong to worship morality. We know it’s wrong to seek freedom by breaking the rules—but it’s also wrong to seek freedom by keeping them. We know God hates unrighteousness—but he also hates self-righteousness. We know crime is a sin—but so is control. If people outside the church try to save themselves by being bad; people inside the church try to save themselves by being good.

The good news of the gospel is that both inside and outside the church, there is only One Savior and Lord, namely Jesus. And he came, not to angrily strip away our freedom, but to affectionately strip away our slavery to lesser things so that we might become truly free!

gospelcoalition.org