Cui vă închinați? / Who do you worship?

[RO]

Sunt deranjată. Da, sunt deranjată de oamenii care sărbătoresc toți sfinții dar nu au nici un Dumnezeu. Sunt deranjată de oamenii care au impresia că dacă se roagă la sfinți, la fecioara Maria și la nu știu care icoană, rugăciunile le vor fi ascultate. Și nu, nu mă deranjează asta din cauza faptului că eu nu cred în sfinți, icoane etc, ci din cauza faptului că ei trăiesc o viață spurcată. Beau, înjură, vorbesc urât și nu le pasă de nimeni dar sărbătoresc și se închină. 

Cui vă închinați? Ultima oară când am citit Biblia, am aflat că tatăl minciunilor este diavolul, nu Dumnezeu. Ultima oară când am citit Biblia am aflat că toți apostolii pe care îi sărbătoriți i-au dat slavă lui Dumnezeu și nu au scos cuvinte urâte la adresa Lui.

Pentru ce vă înșelați singuri? 

Dumnezeu e milostiv și îndurător dar este și drept și urăște păcatul. Ați înjurat ieri de biserică și de Isus și aveți azi impresia că dacă vă rugați totul e bine?

Ce sărbătoriți? Pentru ce sau de ce sărbătoriți? Atâta timp cât nu îl aveți pe Dumnezeu în inimă totul e degeaba.

Mă deranjează enorm atenția care li se acordă ”sfinților”. Nu i se acordă o asemenea atenție lui Dumnezeu. Toți se roagă la icoane , la fecioara Maria și la sfinți. Oare Dumnezeu nu e mai mare decât toți sfinții și decât fecioara Maria? Oare ei nu au fost tot oameni ca și noi, și oare nu ne-a spus Dumnezeu că putem să îi cerem totul direct, că doar Isus Hristos este mijlocitor între Dumnezeu și om, că El s-a jertfit pentru  noi și este Preotul, singurul nostru preot? 

Pentru ce dar vă înșelați singuri?

Vă declarați creștini și sărbătoriți totul, dar Biblia nu ați deschis-o. Nu ați făcut-o, pentru că dacă ați fi făcut-o ați fi știut că ceea ce zic este adevărat.

Pentru ce vă închinați în fața unei icoane când aveți un Dumnezeu adevărat și viu în cer? Și pentru ce vă închinați sfinților când El este cu mult mai mare decât ei?

Merită cineva mai multă slavă decât Dumnezeu? [ - Lavinia Humeniuc ]

[EN]

I am disturbed. Yes, I am disturbed by people who celebrate all the saints but not God. I am disturbed by people who think that if they pray to the saints, the Virgin Mary ..their prayers are answered. No, it does not bother me because I do not believe in saints, icons etc., but because they live a sinful life. They drink, swear, talk ugly and do not care about anyone, They just celebrate and worship. 

But who do you worship? The last time I've read the Bible, I learned that the father of lies is the devil, not God. Last time I've read the Bible I found out that even the apostles you all celebrate gave glory to God and they never spoken bad words about Him.

Why do you deceive yourselves? 

God is gracious and merciful but He hates sin. Yesterday you cursed the church and Jesus.. and today you have the impression that if you pray everything is okay?

What are you celebrating? Why and for what are you celebrating? As long as you don't have God in your heart it's all for nothing.

It bothers me the attention given to the "saints" and not to God. Everyone of you is worshipping icons, praying to the Virgin Mary and the saints. But isn't God greater than all the saints and virgin Mary?  Weren't they just people like  all of us, and didn't God told us all that we can ask for everything directly, that Jesus Christ is the only mediator between God and man, that He died for us and He is the Priest, our only priest? 

Why then are you deceiving yourselves?

You pretend you are Christians and celebrate everything but you haven't even opened the Bible yet. You have not done it, because if you had done that, you would have known that what I say is true.

Why are you worshipping an icon when you have a true and living God in heaven? And why worship saints when He is much bigger than all of them?

Does anyone deserve praise more than God?

lavii-osperanta.blogspot.co.uk

Romania moastelor si superstitiilor

Psalmul 115 " Increde-te in Domnul !

Psalmul 115 " Increde-te in Domnul !

" Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. "

1 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!

2 Pentruce că zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?``

3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.

4 Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti.

5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,

6 au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase,

7 au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor.

8 Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei.

9 Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.

10 Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.

11 Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.

12 Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel, va binecuvînta casa lui Aaron,

13 va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.

14 Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!

15 Fiţi binecuvîntaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul!

16 Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor.

17 Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,

18 ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul!

Dragostea Atotputernicului Dumnezeu [ external source ]

Idolatria înseamnă să înlocuieşti adevărul lui Dumnezeu cu o minciună, să slujeşti şi să te închini unui zeu care nu este Dumnezeu. Suntem prea sofisticaţi ca să ne mai facem zei din piatră sau din lemn. Zeii pe care ni-i facem azi îi facem din propriile noastre minţi atunci când privim la teologie ca la un bufet cu autoservire. Mergem la o autoservire sau la o cantină, ne luăm o tavă şi ne aşezăm la rând, apoi luăm puţină dragoste, puţină milă, puţin har, nu-i aşa? Puţină iertare, dar lăsăm neatinse farfuriile cu dreptate, suveranitate, sfinţenie, neprihănire şi mânie, pentru că nu ne place să servim aşa ceva. O astfel de hrană ne arde la inimă. Astfel alegem dintre atributele lui Dumnezeu prezentate în Biblie pe cele care ne plac şi le respingem pe celelalte. Când facem aşa ceva, noi suntem idolatri.

Nu vă cunosc personal, dar ştiu că fiecare persoană din această sală, toţi cei de aici, într-o anumită măsură (unii într-o măsură mai mare decât alţii), dar într-o anumită măsură fiecare persoană din această încăpere, inclusiv eu, practicăm idolatria în fiecare zi. Pentru că, dacă permitem minţilor şi inimilor noastre să găzduiască o distorsiune a revelaţiei biblice cu privire la caracterul lui Dumnezeu, atunci noi am înlocuit adevărul lui Dumnezeu cu o minciună. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar asta e o problemă serioasă.

Mai este un lucru la care trebuie să privim. Atunci când ne uităm la atributele lui Dumnezeu, e foarte periculos să stabilim o ierarhie a atributelor în cadrul divinităţii şi să favorizăm un atribut în defavoarea altuia. Când, în realitate, dragostea lui Dumnezeu este o dragoste omniscientă, o dragoste omniprezentă, o dragoste veşnică, o dragoste suverană, o dragoste neprihănită, o dragoste sfântă, o dragoste neschimbătoare. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar imutabilitatea lui Dumnezeu (faptul că natura Lui este în mod absolut neschimbătoare) este o imutabilitate plină de dragoste. Fiecare atribut este interconectat şi mărturiseşte despre celelalte atribute. Este o greşeală să pui atributele lui Dumnezeu în contrast unele cu altele. De aceea, atunci când Biblia ne spune că Dumnezeu este dragoste, ea nu ne spune că Dumnezeu este dragoste, dar nu dreptate. Nu poate fi iubitor fără să fie mânios. Nu poate fi iubitor fără să fie sfânt. Dragostea Sa e întotdeauna inerent legată de sfinţenia Sa, de neprihănirea Sa, şi aşa mai departe.

În zilele noastre există o doctrină ciudată care a devenit foarte populară în biserică şi pe care eu o iubesc. O iubesc cu adevărat. E o doctrină extraordinară. E doctrina despre dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu. Aţi auzit de ea? Ea spune că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat. E cu adevărat o idee minunată să te gândeşti că Dumnezeu, în măreţia şi în sfinţenia Sa, are o dragoste necondiţionată pentru toţi oamenii din lume. E o idee fantastică. O iubesc. Singura problemă pe care o am e că nu o găsesc niciunde în Scriptură. Aţi auzit predicatori vorbind despre aceasta, că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat?

Acum, daţi-mi voie să spun ceva. Eşti un necredincios. Stai pe o bancă în biserică sau priveşti la televizor şi auzi un predicator spunând: “Dragă prietene, am o veste bună pentru tine. Dumnezeu te iubeşte necondiţionat.” Ce îl auzi spunând? “Nu trebuie să fac nimic. Nu trebuie să mă pocăiesc. Nu trebuie să alerg la cruce. Nu trebuie să Îl îmbrăţişez pe Hristos. Acestea sunt condiţii. Iar eu aud ce spune predicatorul. El spune că Dumnezeu mă iubeşte indiferent ce fac.” Ei bine, ar fi grozav dacă ar fi adevărat. Dar e una din cele mai rele distorsiuni ale adevărului lui Dumnezeu pe care le-am auzit în această generaţie. Şi nu pot nicidecum înţelege cum poate un predicator să predice un astfel de mesaj, cu o singură excepţie. Să fie pe placul oamenilor. E o încercare de a vinde Evanghelia prezentând-o într-un mod atractiv. De fapt, e o negare a Evangheliei. Pentru că, deşi Evanghelia e minunată, ea cere ca răspuns pocăinţa şi credinţa în Isus Hristos.

Într-un anume sens dragostea lui Dumnezeu este necondiţionată. Vreau să mă opresc puţin, nu ca să contrazic ce am spus deja, ci ca să subliniez diferenţa. Vreau să notez câteva diferenţe aici care sper că vă vor fi de folos.

Hai să observăm diferenţa dintre trei tipuri de dragoste a lui Dumnezeu. Şi trebuie să le avem în faţă atunci când vorbim despre dragostea lui Dumnezeu. Prima este ceea ce noi numim dragostea bunăvoinţei. Am publicat anul trecut o carte intitulată “Iubit de Dumnezeu” (“Loved by God”) şi în ea am intrat în mult mai multe detalii decât o pot face aici în această seară. Dragostea bunăvoinţei. Cu toţii ştiţi ce este bunăvoinţa, nu-i aşa? Probabil aveţi un program al bunăvoinţei în biserica voastră. Hai să privim puţin la aceasta, bine? “Benevolence” vine din latină. Bene înseamnă, ce? “Bine” sau “bun”. La sfârşitul serviciului din biserică primeşti o “binecuvântare”, o benedicţie, o “vorbă bună”. Iar noi spunem că suntem fiinţe cu voinţă proprie sau eu aş putea apela la câţiva voluntari care să ne ajute în seara asta. Ne bazăm pe rădăcina acestui cuvânt care are de-a face cu exprimarea voinţei sau cu capacitatea de a alege. De aceea, atunci când vorbim despre benevolenţa lui Dumnezeu noi vorbim despre voia bună a lui Dumnezeu. Despre faptul că Dumnezeu are o voie bună, o bună dispoziţie, o atitudine bună faţă de întreaga lume. El nu Îşi găseşte plăcerea în moartea păcătosului iar atitudinea Sa este în esenţă una de bunătate chiar faţă de o creaţie căzută. Amintiţi-vă, “Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (În engleză, pasajul din Luca 2:14 este tradus prin “Pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni.” – n.trad.)

Bunăvoinţa lui Dumnezeu se manifestă în această lume prin ceea ce noi numim dragostea binefăcătoare a lui Dumnezeu.

 R.C Sproul

FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 3 ]

O viaţă de biruinţă

Scapa de idoli | Turn off your idol

Hear the Voice

“Clouds and Darkness”

Faith is the substance

CUVÂNTUL VORBIT ESTE SĂMÂNŢA ORIGINALĂ Part.1

Have You Ever Been Alone with God?

CUVÂNTUL VORBIT ESTE SĂMÂNŢA ORIGINALĂ Part.2

În Numele Domnului Isus

The Opened Sight

How Can I Overcome?

Stiinta o nebunie? Stephen Hawking: Nu Dumnezeu a creat Universul

THE FOLLY OF BEING UNPREPARED

O cerere dupa voia Lui..

Nothing of the Old Life!

A Quiet Time

The Source of Faith

The Lottery Ticket

Craciunul [ Documentatie]

Ziua victoriei finale

The Bible Code [ Science Fail ]

Schimbari

The Bible Prophecy - Final Signs

The Bible Prophecy - World Polarized

Originea pomului de crăciun

Credinta în Creator (mărturisiri de credintă ale unor mari oameni de stiintă)

MANIFEST PENTRU CREDINTA

Paganizarea crestinismului apostolic

Related Content:  

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 1 ]

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 2 ]

 © Wild-Voice. 2010 .All rights reserved

FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 1 ]

William Branham - The Supernatural Halo photgraph

William Branham - A high cloud and ring of mystrey

Vatican cardinal blames Christians over 'Islamisation' of Europe

Interviu cu Daniel Stanger – Israelul de azi

Biserica, un idol? / Idol Pleasures

Vaticanul a sprijinit evreii ?

Inima Noua vs. Inima Veche

Omagiu adus victimelor nazismului

Papa Benedict al XVI-lea: ”Ororile nazismului ne reamintesc de respectarea vieţii”

Auschwitz Forgotten Evidence

Cautam o biserica ?

Grace Perfecting Strength in Weakness

Access to Grace

CARTEA LUI ELI / THE BOOK OF ELI

Living by Grace: Humility and Faith

Humility and Grace

Artistii crestini.. Muzica pe bani?

Adevărata pace sufletească poate fi întemeiată doar pe Stâncă

Quotes about God [ Authors A to E ]

Quotes about God [ Authors F to K ]

Quotes about God [ Authors L to Z ]

Jesus Given for Us to be Given to Us

Cine este Maria ? / Who is Mary?

Ce este cultul Mariei ?

WHAT IS THE CULT OF MARY?

Harti si Grafice

Under Grace, Not Law

Related Content:                       

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 2 ]

                           FLASHBACK 2.0.1.0 [ part. 3 ]

 © Wild-Voice. 2011 .All rights reserved

 

Paganizarea crestinismului apostolic

[...] " In Ziua Cincizecimii (Rusalii) a anului 33, după înălţarea Domnului , are loc înfiinţarea (naşterea) Bisericii prin coborîrea Duhului [Spiritului] Sfint asupra ucenicilor lui Isus Cristos. Biserica Primară s-a întemeiat pe învăţătura apostolilor despre viaţa, moartea, învierea şi învăţătura Iui Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru păcătoşi, devenind Mîntuitorul şi Domnul tuturor celor care cred în El şi urmează învăţătura Lui.

 In limba greacă, cuvîntul folosit pentru biserică este ekklesia. El este format din prepoziţia ek, care înseamnă „din" şi verbul kaleo, care înseamnă „a chema" . Acelaşi lucru înseamnă şi ecclesia din limba latină. Biserica este deci adunarea lui Dumnezeu formată din toţi aceia care au răspuns afirmativ chemări i Lui, s-au identificat cu jertfa ispăşitoare a lui Isus Cristos şi au fost născuţi din nou prin Duhul Sfint. Ce înseamnă aceasta? înseamnă că ei au recunoscut în mod individual că sunt păcătoşi şi că Isus Cristos este Salvatorul care S-a sacrificat pentru păcatele lor, răscumpărîndu-i de sub puterea păcatului şi împăcîndu-i cu Dumnezeu, iar din acel moment El este Domn în viaţa lor. Adunarea (Biserica) e locul în care locuieşte Dumnezeu prin Duhul. Chemarea lui Dumnezeu este adresată tuturor oamenilor indiferent de rasă, naţiune sau limbă şi constă în pocăinţa în faţa lui Dumnezeu şi credinţa în Isus Cristos, Fiul Său.

 Biserica nu este o instituţie religioasă, nu e clădirea sau clerul, ci este adunarea credincioşilor care au răspuns chemări i lui Dumnezeu făcută prin Isus Cristos şi s-au identificat cu jertfa lui Isus Cristos, au fost născuţi din nou şi botezaţi, apoi se adună în Numele Lui, se închină în duh şi în adevăr şi îşi trăiesc viaţa în ascultare de Dumnezeu.

 Termenul „biserică" din limba română vine de la latinescul bazilica, trans-literarea grecescului basileia, care înseamnă „regat (împărăţie) [ai lui Dumnezeu]" . Termenul a început să fie folosit după anul 380 d.Cr., cînd creştinismul a fost impus ca religie obligatorie. De atunci , mulţi au considerat că deja se putea vorbi de instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, prin decretarea creştinismului ca religie de stat. Astfel, termenul a început să fie folosit şi cu referire la instituţia creştinismului . Puţin mai tîrziu, termenul se aplica şi clădirilor. Vorbind despre începutul secolului al Vl-lea, istoricul Mircea Eliade scrie despre existenţa lâcaşelor de cult numite bazilici. Termenul se foloseşte mai mul t şi mai frecvent şi în zilele noastre în lumea catolică pentru a defini micile capele de pe lîngă instituţii sau şcoli teologice.

 Intrucît limba şi vocabularul limbii române sunt de sorginte predominant latină, termenul a fost adoptat şi în română, transliterat, însă în acelaşi con text aminti t mai sus. De aceea, cînd spui biserică, românul simplu şi fără cunoştinţă înţelege instituţia bisericii şi clădirea. Nimeni nu a mai corectat lucrurile, deşi între ekklesia şi basileia este o diferenţă fundamentală. Dacă  s-ar fi dorit corectarea ar fi trebuit să se înceapă de la biserică = adunarea oamenilor, etc.

Biserica nu este limitată la un cult sau altul, indiferent de numărul celor ce sunt incluşi în el. Este cît se poate de trist că în zilele noastre, cînd spui biserică, nimeni nu mai înţelege „adunarea de oameni" , ci se înţelege ori clădirea în care se adună oamenii , ori clerul care stăpîneşte peste credincioşi . In acest fel, accentul nu se mai pune pe oameni , ci pe clădire sau cler, însă nu aşa vede Dumnezeu lucrurile. Pentru Dumnezeu, „adunarea de oameni " e sfintă,„adunarea de oameni " este Biserica Sa şi „adunarea de oameni " sfinţeşte clădirea. O clădire (fie că o numim casă de adunare, casă de rugăciune sau altfel), oricît ar fi de frumoasă, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu dacă oameni i care o folosesc nu sunt credincioşi Adevărului revelat în Cuvîntul Său. Singura valoare pentru aceste clădiri (biserici) împodobite cu picturi de tot felul e cea turistică şi istorică. De altfel, este de-a dreptul strigător la cer faptul că mănăstirile din România au şi intrat în circuitul turistic, multe fiind incluse în „Drumul vinului românesc" (!). Asta da spiritualitate!

Biserica universală, în adevăratul ei sens, include totalitatea celor care au primit chemarea lui Dumnezeu şi care şi-au pus încrederea în Isus Cristos ca Mîntuitor şi Domn în trecut, în prezent şi în viitor, indiferent de locul geografic în care au trăit, trăiesc sau vor trăi . Biserica locală este grupul de credincioşi adunaţi sub călăuzirea Duhului Sfint într-un anumi t loc, expresie a credinţei lor în Isus Cristos, Domnul şi Mîntuitorul lor. Ei se închină în duh şi în adevăr şi trăiesc o viaţă de credinţă în conformitate cu învăţătura IVÎÎntuitorului transmisă prin apostoli sub forma Noului Testament . Biserica lui Cristos există in acest fel oriunde sunt cei adunaţi în numele Său. Potrivit scrierilor apostolilor Pavel şi Petru, Biserica este un organism divino-uman în cea mai simplă formă posibilă:

Cristos = Capul 
Coloseni 1:18
Biserica = Trupul
1.Corinten i 12:13-27
Trupul = Mădulare care slujesc
1.Petru 4:10; Efeseni 4:11-12
Apostoli Profeţi Evanghelişti Păstori învăţători
...pentru desăvîrşirea sfinţilor [credincioşilor] în vederea lucrării de 
slujire, pentru zidirea Trupului lui Cristos. 
Scopul existenţei Bisericii : Vestirea Evangheliei  " [...]

>>> DOWNLOAD E-BOOK [.pdf] <<<

©Wild-Voice 2010

Originea pomului de crăciun

[...] De ce nu au sărbătorit creştinii timp de trei secole crăciunul? Motivul este de găsit în indicaţiile proprii ale lui Isus. El nu a rânduit naşterea Sa, ci Cina ca sărbătoare în amintirea Lui. Aşa că creştinii primelor secole sărbătoreau exclusiv moartea şi învierea lui Isus şi nu vedeau nici un motiv pentru o sărbătorire suplimentară a zilei ne naştere.

Dar din motive strategice biserica romană a fixat în anul 336 după Hristos ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. Atunci a existat o opoziţie foarte puternică prin biserica locală. Timp de 213 ani biserica din Ierusalim s-a împotrivit acestei serbări a crăciunului, care acum trebuia sărbătorită la 25 decembrie. Asemenea realităţi ale istoriei bisericii ar trebui să ne dea de gândit!

Care a fost motivul atâtor împotriviri puternice? Motivul era în mod deosebit ziua de 25 decembrie. Pentru că în această zi, de peste 1900 de ani se sărbătorea deja o sărbătoare renumită între păgâni: sărbătoarea în cinstea împărătesei cerului din Babilon şi a fiului ei zeu! Originea acestei sărbători se afla în prostituata Semiramida şi Nimrod, primul puternic de pe pământ, întemeietorul Babilonului (Gen.10). Chiar această sărbătoare babiloniană a fost în primele secole pentru mulţi păgâni motivul principal ascuns pentru care ei nu se întorceau la Isus Hristos. Căci atunci ei ar fi trebuit să renunţe la această sărbătoare şi alte sărbători păgâne.

De aceea Roma a impus din motive strategice ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. În această zi păgânii ar putea ca în locul mamei lui Adonis, zeul soarelui, „marea zeitate mijlocitoare”, să cinstească simplu pe Dumnezeul Isus Hristos şi prin aceasta nu era necesar să renunţe la festivităţile lor. Predicatorii creştini răsăriteni au numit această decizie o nechibzuinţă evidentă. Creştinii mesopotamici i-au numit pe fraţii lor din vest chiar idolatrii şi închinătorii soarelui.

De ce idolatrii? Nu era prea dur? Dar cum era sărbătorit acest 25 decembrie de către păgâni? Punctul central al acestei festivităţi îl reprezenta un pom. În Egipt era palmierul numit „Baal-Tamar” şi în Roma era pinul „Baal-Berit”. Înţelesul era acelaşi. Pomul îl reprezenta pe Mesia păgân. Acest pom era împodobit cu sclipici şi lumini şi prin acesta era simbolizat zeul Nimrod înviat din moarte. Nimrod şi femeia lui prostituată Semiramida erau cunoscuţi ca întemeietorii unei religii oculte, care a îndepărtat nenumăraţi oameni de la credinţa patriarhală. Când Nimrod a murit, Avraam era în vârstă de aproximativ 9 ani (1987 înainte de Hristos). Când acest pom stătea în toată strălucirea luminii sale, el era lăudat şi cinstit. Se ţinea un festin de mâncare şi băutură şi se ofereau reciproc cadouri. Totul în cinstea femeii-zeu a cerului şi al ei „fiu-zeu”. Orgiile execrabile de mâncare erau în acest timp la ordinea zilei. Dragii mei, vi se pare cumva cunoscută această desfăşurare? [...]

by Ivo Sasek

Citeste mai mult --->  > DOWNLOAD [.doc] <

                    Citeste si :

Craciunul [ Documentatie]

Christmas History

A British Christmas

Despre sarbatori.. 

Christmas [detailed synopsis]

Santa Christ?

Craciunul - sarbatoare crestina?

Traditii 

Scapa de idoli | Turn off your idol

Fratele Branham face intr-una din predicile sale o comparatie a firii omenesti (lumesti si spirituale) cu cea a doi caini ( unul alb si unul negru). Pe care-l hranesti mai mult acela va domina. Iti hranesti mai mult firea lumeasca, pacatoasa? Aceea va pune stapanire pe tine. Infometati firea pamanteasca si hraniti-o pe cea a omului nou, a naturii divine. Noi nu mai suntem purtatori ai firii pamantesti, nu mai suntem partasi ai acestei lumi ci noi suntem o faptura noua, nascuti din Dumnezeu. Infometati-l pe Satan si hraniti-va cu bucate gustoase  si cu vinuri vechi si limpezite ( Isaia 25:6 Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.). Scapati de idoli si intoarceti-va la Domnul caci vremea revenirii este aproape !


"Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta." Psalmii 119:169

trezirespirituala.wordpress.com

Să nu facem trei colibi!

“Învăţătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie” Marcu 9:5

Noul Testament ni-L descoperă desluşit pe Domnul Isus, ultimul Adam, cel ceresc şi ni-L prezintă prin contrast cu primul Adam, carnal, pământesc. Nu numai Noul testament, şi Vechiul, şi marele univers, şi microcosmosul atomic şi epistolele vii tot pe El îl “pictează”.
Preocupările cerescului  sunt cereşti, ale pământeştilor, pământeşti, legate de pământ, de carne, de blestemul ei, de neputinţa şi limitarea ei.

Domnul Isus nu a împărtăşit entuziasmul de constructor al lui Petru,  nici viziunea lui statică, nici dorinţa lui de a perpetua o stare de bine. Citind acest text îmi amintesc de un pasaj din Watchman Nee, parcă din “Biserica creştină normală” în care descriind istoria trezirilor, W. Nee arăta cum, atunci când Dumnezeu toarnă Harul lui, oamenii fug repede cu cana formelor ca să-l păstreze. Spunea W. Nee cam aşa: “În prima generaţie cana este plină, în a doua generaţie este pe jumătate iar a treia generaţie rămâne cu cana goală.”
Concluzia era că Harul nu se păstrează în rigiditatea unei “căni”, ci în elasticitatea unui “burduf” care trebuie să fie de fiecare dată NOU.

Formele şi manifestările religioase copiate după preocupările oamenilor fireşti, carnali, pământeşti sunt “trei colibi” zidite de oameni naivi, care cred că pot păstra cerescul în forme pământeşti.

“Nimic bun nu locuieşte în mine, adică în carnea mea…” (Romani 7:18) spunea apostolul Pavel, asta înseamnă că tot ce este bun, absolut TOT este un dar, străin de carnea mea, nu din mine ci din El, apostolul Iacov întregind:”…orice ni se da bun si orice dar desavirsit este de sus, pogorindu-se dela Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.”  Iacov 1:17
Nu găsim că ar fi ceva bun cu origine de jos, din Adam, din vechiul om, din cel pământesc.
Nu înseamnă că nu voi mai vedea în mine ca creştin ambele naturi, le voi vedea, dar de una mă voi ruşina şi pe cealaltă o voi slăvi, pe una o voi infometa şi pe cealaltă o voi hrăni, de una mă voi îndepărta şi cu cealalta mă voi contopi. După cum floarea uscată mai stă încă pe fructul necrescut, tot așa firea mea cea veche imi înconjoară omul lăuntric, dar aş fi nebun să laud ofilirea, voi lăuda rodirea şi o voi aştepta.

Nu voi construi colibi ale caracterului firii mele pământeşti atunci când cu adevărat doresc să laud firea mea cerească şi când cu adevărat VĂD PE CEL CERESC luând chip în mine. Transfigurându-se, metamorfozându-se!

Dacă spun că noi, toţi fraţii suntem un templu duhovnicesc, nu voi construi temple de piatră şi beton, n-au făcut-o nici apostolii, nici primii creştini. Construind cu lut şi cărămizi aş da doar de lucru vechiului Adam, s-ar simţi bine, dar Cel Nou ar suferi crunt. Voi construi cu idei şi cuvinte, cu har şi milă, cu bucurie şi pace, voi manevra toată ziua încărcături de slavă, poveri de glorie, voi admira lucrarea Lui ca să devin ca El.
Dacă spun că nimic bun nu locuieşte în carnea mea, nu voi pune în acţiune însuşirile cărnii mele ci “darul de sus”, “fiecare să slujească altora după harul pe care l-a primit“. În această privinţă toată învăţătura Domnului este deosebit de clară. “După Harul care mi-a fost dat” îşi începe apostolul mărturia şi proclamarea.
Dacă spun împreună cu apostolul:”Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” I Corinteni 15:50 atunci nu voi mai lucra eu, vechiul, adamicul, carnalul, pământescul, ci va lucra Harul, acel “nu eu”, cerescul, cel de sus, care se va folosi de mădularele mele, de gura, mâinile şi picioarele mele pentru a se slăvi pe El, nu proprietăţile amărâtelor de ustensile sau vase. La degustări de bucate sau băuturi alese, însuşirile vaselor sunt absolut ignorate în favoarea calităţilor conţinutului. Tot la fel, Gloria Harului întrece într-un mod copleşitor orice umbră de calitate umană, iar strădania celor care încă încearcă să-l mai înalţe pe om nu le arată decât nebunia străduitorilor şi orbirea datorită neputinţei lor de a vedea atât nimicnicia “calităţilor” firii, cât şi abundenta Glorie a virtuţilor Duhului.
Dacă mărturisesc că:”Dar comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie dela Dumnezeu si nu de la noi.” II Corinteni 4:7 nu voi menţiona în nici un fel vre-o putere, virtute sau calitate a cărnii, care ar putea umbri sau ştirbi gloria lăuntricului, a omului Ascuns. Dimpotrivă mă voi lăuda bucuros în slăbiciunile care fac omenescul meu tot mai invizibil şi prin puterea manifestată fac lăuntricul tot mai dinamizat.

Mărturisirea Domnului  înseamnă luarea crucii, cel ce-şi va pierde viaţa, viaţa lui, viaţa cărnii lui, a omenescului, a adamului, a pământescului.


Nu încap două săbii într-o teacă, nici două mâini într-o mănuşă. Pentru ca în templul trupului nostru să strălucească Duhul, e nevoie ca puterea cărnii, acţiunea şi manifestarea ei să fie drastic limitate prin crucea lui Cristos, prin această lucrare duhovnicească:”dacă prin duhul faceţi să moară faptele trupului veţi trăi” Romani 8:13

Cea mai mare parte din lucrările care se fac astăzi în aşa zisa lume religioasă sunt lucrări ale cărnii, nu ale Duhului. Muzica profesionistă, predicile cărturarilor, construcţiile de temple(o mare afacere imobiliară), clericii salarizaţi, etc. sunt toate manifestări ale entuziasmului de a face trei milioane de colibi. Această uriaşă industrie care este religia de azi nu are nimic de-a face cu Gloria celui ceresc arătată în umilinţa cu care şi-a luat din vechiul adam doar atât cât a fost necesar ca să ni se reveleze pe sine. Ce pildă plină de Har!
“Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu!”
Să ne luăm crucea în fiecare zi, mărturisindu-l pe Domnul, lucrarea Lui,  harul Lui, Cuvântul Lui, căutând zidirea omului lăuntric şi îndepărtându-ne de manifestările pline de pretenţii ale omului vechi.

Nu există teren neutru! Ar putea unii veni cu ideea că în om este ceva bun, acel ceva neatins de păcat, acel teritoriu nici sfânt, nici impur, care poate fi “sfinţit”. Lupta este spirituală, între carnea fiecăruia din noi şi lume există o afinitate de origine, pământescul iubeşte pământescul, este o iluzie că dracul va trage căruţa Domnului. Tot ceea ce înţelege, admiră şi glorifică lumea este de jos, este pământesc, nu poate să placă lui Dumnezeu şi nu va fi nicodată spre lauda Domnului, ci numai spre paguba Lui. Pentru înţelegerea celor de sus este nevoie de revelaţia dată de deschiderea ochilor inimii!

original: vesteabuna.wordpress.com

Traditii

Fiecare om se naşte într-o anumită credinţă sau religie, şi cei mai mulţi dintre ei rămân în aceasta până la sfârşitul vieţii lor, fără să se gândească să verifice corectitudinea sau incorectitudinea acesteia. Ei nu cunosc singurul etalon valabil – absolutul Cuvântului lui Dumnezeu. A rămâne credincios tradiţiilor moştenite, face parte din prejudecăţile generale. De asemenea, mulţi dintre cei care îşi îndeplinesc datoriile lor religioase vor de fapt să fie lăsaţi în pace cu Isus Hristos şi cu subiecte biblice. Un număr din ce în ce mai mare de oameni ajung la concluzia că sunt înşelaţi şi minţiţi, în politică şi în religie, cu sau fără Dumnezeu. Cauza acestei stări se află în diferitele religii. Cei mai mulţi oameni trăiesc cu impresia că liderii lor religioşi vor face totul pentru ei şi-i vor călăuzi corect. De la naştere până la moarte sunt trataţi cu ritualuri şi ceremonii, fără să audă vreodată mesajul de mântuire, fără să trăiască personal mântuirea şi fără să găsească pacea cu Dumnezeu.


Confesiunile creştine cu structurile lor organizate nu fac excepţie. Toate manifestă o aparentă evlavie, dar acum trebuie supuse “probei Cuvântului”, trebuie comparate cu singurul etalon valabil, al bisericii apostolice primare. A sosit ceasul adevărului. O referire la Hristos, apostoli şi Biblie nu este de ajuns. Toate bisericile, până la grupările cele mai mici, folosesc texte biblice care sunt modelate după conceptul lor. Această stare este apoi numită «unitate în diversitate». De fapt creştinismul tradiţional de astăzi nu mai are nimic comun cu biserica primară a lui Isus Hristos. Nici biserica romano-catolică nu-şi are originea în Hristos sau în Petru, cum cred şi învaţă unii, ci s-a format treptat din vremea lui Constantin şi a Conciliului de la Niceea, din 325 d. Hr., în «Imperium Romanum». În decursul timpului, aşa numita biserică de stat a devenit o organizaţie cu ierarhie proprie. Primele secole au trecut fără vreun papă sau biserică de stat. În anul 380 cezarii romani Teodosiu şi Graţian au pus capăt libertăţii religioase. Un an mai târziu, la Conciliul de la Constantinopol, creştinismul a fost declarat “religia de stat”, obligatorie pentru toţi cetăţenii Imperiului Roman. Acest proces a fost încheiat de cezarul Iustinian (527-565), care i-a făcut pe preoţi funcţionari de stat.


Aceeaşi Biblie este interpretată astăzi în sute de feluri, în tradiţia părinţilor bisericii. În loc să se rămână la cuvintele autentice ale descoperirii, care au fost călăuza divină a creştinismului primar, acestea au fost înlocuite în mod constant cu învăţături omeneşti noi, explicaţii, crezuri, dogme care nu au nici o bază în sfânta Scriptură. Nu-i aşa că toate cultele şi-au ridicat propriile împărăţii pe care le-au proclamat “Împărăţia lui Dumnezeu”? În ciuda tuturor acestor lucruri, totuşi rămâne valabil că Isus Hristos Îşi zideşte Biserica Lui în mijlocul lumii bisericilor, şi o va şi desăvârşi în curând. Dumnezeu are cu omenirea un plan pe care El îl îndeplineşte. Pentru a-l înţelege corect, trebuie să ne eliberăm de toate tradiţiile moştenite şi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nostru nu cere o credinţă oarbă. De fapt, credinţa adevărată are doi ochi sănătoşi şi două picioare stabile. Ea stă pe temelia autentică, Vechiului şi Noul Testament, în care este descris de la început până la sfârşit planul de mântuire al omenirii.


reasezare.wordpress.com

Inteleptii vs Nebunii [Round I : Inchinatorii la idoli]

"Cei ce fac idoli, toti sunt desertaciune, si cele mai frumoase lucrari ale lor nu slujesc la nimic. Ele insele mărturisesc lucrul acesta: n- au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca sa ramana de rusine.
Cine este acela care sa fi facut un dumnezeu sau sa fi turnat un idol, si sa nu fi tras niciun folos din el?
Iata, toti inchinatorii lor vor ramane de rusine, caci insisi mesterii lor nu sunt decat oameni; sa se stranga cu totii, sa se infatiseze, si tot vor tremura cu totii si vor fi acoperiti de rusine.
Fierarul face o secure, lucreaza cu carbuni, si o fatuieste şi-i da un chip cu lovituri de ciocan, si o lucreaza cu puterea bratului; dar, daca-i este foame, este fara vlaga; daca nu bea apa, este sleit de puteri.
Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea si-i insemneaza marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.
Isi taie cedri, goruni şi stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, şi ploaia ii face sa creasca.
Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el ii ia şi se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol şi ingenuncheaza inaintea lui!
O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura si se satura; se si incalzeste si zice: „Ha! Ha! m-am incalzit, simt focul!”
Cu ce mai ramane insa face un dumnezeu, idolul lui. Ingenuncheaza inaintea lui, i se inchina, il cheama si striga: „ Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!”
Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, şi inima, ca sa nu inteleaga.
Niciunul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?”
El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce în ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul si sa nu zica: „N- am oare o minciună in mana?” -[Isaia 44,9-20]