Sunday 22 November 2015

Nu-l conditionati pe Dumnezeu !

Ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie conditionat.


Când îL rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, este greşit să promitem ceva în schimb, să condiţionăm sprijinul.
Dumnezeu oricum îţi îndeplineşte rugămintea dacă aceasta este spre binele tău, spre binele celor din jur sau şi spre binele tău, şi spre binele celor din jur.
Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat. (…) Că poţi să promiţi ceva ce nu poţi îndeplini, nu ştii ce stă în puterea ta să faci. (…)
Atunci când condiţionezi ajutorul lui Dumnezeu prin făgăduinţe de tot felul, e posibil ca Dumnezeu să nu-ţi primească rugăciunea. Căci, în fond, ce-I putem oferi noi Domnului? Tot ceea ce avem e darul Lui, începând cu viaţa”, 
Nici nu poţi să-I promiţi lui Dumnezeu că te vei ruga mai mult dacă te va ajuta să iei examenul, pentru că rugăciunea e de datoria ta creştinească. (…)
Dumnezeu oricum te ajută, dacă e spre binele tău sau al celor din jur, sau şi al celor din jur. Iar tu oricum Îi ceri lui Dumnezeu zi de zi să te ajute, să te ocrotească, să-ţi îndeplinească dorinţele bune. (…) 
 Mihai Vizitiu

No comments:

Post a Comment

Leave A Comment »




. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


FOLLOW US

Follow us by:


::: Wild-Voice.Blogspot.com :::



Copyright © Wild-Voice 2019 .All rights reserved




Creative Commons License