Dragostea Atotputernicului Dumnezeu [ external source ]

Idolatria înseamnă să înlocuieşti adevărul lui Dumnezeu cu o minciună, să slujeşti şi să te închini unui zeu care nu este Dumnezeu. Suntem prea sofisticaţi ca să ne mai facem zei din piatră sau din lemn. Zeii pe care ni-i facem azi îi facem din propriile noastre minţi atunci când privim la teologie ca la un bufet cu autoservire. Mergem la o autoservire sau la o cantină, ne luăm o tavă şi ne aşezăm la rând, apoi luăm puţină dragoste, puţină milă, puţin har, nu-i aşa? Puţină iertare, dar lăsăm neatinse farfuriile cu dreptate, suveranitate, sfinţenie, neprihănire şi mânie, pentru că nu ne place să servim aşa ceva. O astfel de hrană ne arde la inimă. Astfel alegem dintre atributele lui Dumnezeu prezentate în Biblie pe cele care ne plac şi le respingem pe celelalte. Când facem aşa ceva, noi suntem idolatri.

Nu vă cunosc personal, dar ştiu că fiecare persoană din această sală, toţi cei de aici, într-o anumită măsură (unii într-o măsură mai mare decât alţii), dar într-o anumită măsură fiecare persoană din această încăpere, inclusiv eu, practicăm idolatria în fiecare zi. Pentru că, dacă permitem minţilor şi inimilor noastre să găzduiască o distorsiune a revelaţiei biblice cu privire la caracterul lui Dumnezeu, atunci noi am înlocuit adevărul lui Dumnezeu cu o minciună. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar asta e o problemă serioasă.

Mai este un lucru la care trebuie să privim. Atunci când ne uităm la atributele lui Dumnezeu, e foarte periculos să stabilim o ierarhie a atributelor în cadrul divinităţii şi să favorizăm un atribut în defavoarea altuia. Când, în realitate, dragostea lui Dumnezeu este o dragoste omniscientă, o dragoste omniprezentă, o dragoste veşnică, o dragoste suverană, o dragoste neprihănită, o dragoste sfântă, o dragoste neschimbătoare. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar imutabilitatea lui Dumnezeu (faptul că natura Lui este în mod absolut neschimbătoare) este o imutabilitate plină de dragoste. Fiecare atribut este interconectat şi mărturiseşte despre celelalte atribute. Este o greşeală să pui atributele lui Dumnezeu în contrast unele cu altele. De aceea, atunci când Biblia ne spune că Dumnezeu este dragoste, ea nu ne spune că Dumnezeu este dragoste, dar nu dreptate. Nu poate fi iubitor fără să fie mânios. Nu poate fi iubitor fără să fie sfânt. Dragostea Sa e întotdeauna inerent legată de sfinţenia Sa, de neprihănirea Sa, şi aşa mai departe.

În zilele noastre există o doctrină ciudată care a devenit foarte populară în biserică şi pe care eu o iubesc. O iubesc cu adevărat. E o doctrină extraordinară. E doctrina despre dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu. Aţi auzit de ea? Ea spune că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat. E cu adevărat o idee minunată să te gândeşti că Dumnezeu, în măreţia şi în sfinţenia Sa, are o dragoste necondiţionată pentru toţi oamenii din lume. E o idee fantastică. O iubesc. Singura problemă pe care o am e că nu o găsesc niciunde în Scriptură. Aţi auzit predicatori vorbind despre aceasta, că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod necondiţionat?

Acum, daţi-mi voie să spun ceva. Eşti un necredincios. Stai pe o bancă în biserică sau priveşti la televizor şi auzi un predicator spunând: “Dragă prietene, am o veste bună pentru tine. Dumnezeu te iubeşte necondiţionat.” Ce îl auzi spunând? “Nu trebuie să fac nimic. Nu trebuie să mă pocăiesc. Nu trebuie să alerg la cruce. Nu trebuie să Îl îmbrăţişez pe Hristos. Acestea sunt condiţii. Iar eu aud ce spune predicatorul. El spune că Dumnezeu mă iubeşte indiferent ce fac.” Ei bine, ar fi grozav dacă ar fi adevărat. Dar e una din cele mai rele distorsiuni ale adevărului lui Dumnezeu pe care le-am auzit în această generaţie. Şi nu pot nicidecum înţelege cum poate un predicator să predice un astfel de mesaj, cu o singură excepţie. Să fie pe placul oamenilor. E o încercare de a vinde Evanghelia prezentând-o într-un mod atractiv. De fapt, e o negare a Evangheliei. Pentru că, deşi Evanghelia e minunată, ea cere ca răspuns pocăinţa şi credinţa în Isus Hristos.

Într-un anume sens dragostea lui Dumnezeu este necondiţionată. Vreau să mă opresc puţin, nu ca să contrazic ce am spus deja, ci ca să subliniez diferenţa. Vreau să notez câteva diferenţe aici care sper că vă vor fi de folos.

Hai să observăm diferenţa dintre trei tipuri de dragoste a lui Dumnezeu. Şi trebuie să le avem în faţă atunci când vorbim despre dragostea lui Dumnezeu. Prima este ceea ce noi numim dragostea bunăvoinţei. Am publicat anul trecut o carte intitulată “Iubit de Dumnezeu” (“Loved by God”) şi în ea am intrat în mult mai multe detalii decât o pot face aici în această seară. Dragostea bunăvoinţei. Cu toţii ştiţi ce este bunăvoinţa, nu-i aşa? Probabil aveţi un program al bunăvoinţei în biserica voastră. Hai să privim puţin la aceasta, bine? “Benevolence” vine din latină. Bene înseamnă, ce? “Bine” sau “bun”. La sfârşitul serviciului din biserică primeşti o “binecuvântare”, o benedicţie, o “vorbă bună”. Iar noi spunem că suntem fiinţe cu voinţă proprie sau eu aş putea apela la câţiva voluntari care să ne ajute în seara asta. Ne bazăm pe rădăcina acestui cuvânt care are de-a face cu exprimarea voinţei sau cu capacitatea de a alege. De aceea, atunci când vorbim despre benevolenţa lui Dumnezeu noi vorbim despre voia bună a lui Dumnezeu. Despre faptul că Dumnezeu are o voie bună, o bună dispoziţie, o atitudine bună faţă de întreaga lume. El nu Îşi găseşte plăcerea în moartea păcătosului iar atitudinea Sa este în esenţă una de bunătate chiar faţă de o creaţie căzută. Amintiţi-vă, “Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (În engleză, pasajul din Luca 2:14 este tradus prin “Pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni.” – n.trad.)

Bunăvoinţa lui Dumnezeu se manifestă în această lume prin ceea ce noi numim dragostea binefăcătoare a lui Dumnezeu.

 R.C Sproul