Traditii

Fiecare om se naşte într-o anumită credinţă sau religie, şi cei mai mulţi dintre ei rămân în aceasta până la sfârşitul vieţii lor, fără să se gândească să verifice corectitudinea sau incorectitudinea acesteia. Ei nu cunosc singurul etalon valabil – absolutul Cuvântului lui Dumnezeu. A rămâne credincios tradiţiilor moştenite, face parte din prejudecăţile generale. De asemenea, mulţi dintre cei care îşi îndeplinesc datoriile lor religioase vor de fapt să fie lăsaţi în pace cu Isus Hristos şi cu subiecte biblice. Un număr din ce în ce mai mare de oameni ajung la concluzia că sunt înşelaţi şi minţiţi, în politică şi în religie, cu sau fără Dumnezeu. Cauza acestei stări se află în diferitele religii. Cei mai mulţi oameni trăiesc cu impresia că liderii lor religioşi vor face totul pentru ei şi-i vor călăuzi corect. De la naştere până la moarte sunt trataţi cu ritualuri şi ceremonii, fără să audă vreodată mesajul de mântuire, fără să trăiască personal mântuirea şi fără să găsească pacea cu Dumnezeu.


Confesiunile creştine cu structurile lor organizate nu fac excepţie. Toate manifestă o aparentă evlavie, dar acum trebuie supuse “probei Cuvântului”, trebuie comparate cu singurul etalon valabil, al bisericii apostolice primare. A sosit ceasul adevărului. O referire la Hristos, apostoli şi Biblie nu este de ajuns. Toate bisericile, până la grupările cele mai mici, folosesc texte biblice care sunt modelate după conceptul lor. Această stare este apoi numită «unitate în diversitate». De fapt creştinismul tradiţional de astăzi nu mai are nimic comun cu biserica primară a lui Isus Hristos. Nici biserica romano-catolică nu-şi are originea în Hristos sau în Petru, cum cred şi învaţă unii, ci s-a format treptat din vremea lui Constantin şi a Conciliului de la Niceea, din 325 d. Hr., în «Imperium Romanum». În decursul timpului, aşa numita biserică de stat a devenit o organizaţie cu ierarhie proprie. Primele secole au trecut fără vreun papă sau biserică de stat. În anul 380 cezarii romani Teodosiu şi Graţian au pus capăt libertăţii religioase. Un an mai târziu, la Conciliul de la Constantinopol, creştinismul a fost declarat “religia de stat”, obligatorie pentru toţi cetăţenii Imperiului Roman. Acest proces a fost încheiat de cezarul Iustinian (527-565), care i-a făcut pe preoţi funcţionari de stat.


Aceeaşi Biblie este interpretată astăzi în sute de feluri, în tradiţia părinţilor bisericii. În loc să se rămână la cuvintele autentice ale descoperirii, care au fost călăuza divină a creştinismului primar, acestea au fost înlocuite în mod constant cu învăţături omeneşti noi, explicaţii, crezuri, dogme care nu au nici o bază în sfânta Scriptură. Nu-i aşa că toate cultele şi-au ridicat propriile împărăţii pe care le-au proclamat “Împărăţia lui Dumnezeu”? În ciuda tuturor acestor lucruri, totuşi rămâne valabil că Isus Hristos Îşi zideşte Biserica Lui în mijlocul lumii bisericilor, şi o va şi desăvârşi în curând. Dumnezeu are cu omenirea un plan pe care El îl îndeplineşte. Pentru a-l înţelege corect, trebuie să ne eliberăm de toate tradiţiile moştenite şi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nostru nu cere o credinţă oarbă. De fapt, credinţa adevărată are doi ochi sănătoşi şi două picioare stabile. Ea stă pe temelia autentică, Vechiului şi Noul Testament, în care este descris de la început până la sfârşit planul de mântuire al omenirii.


reasezare.wordpress.com