Sa nu combinam creștinismul cu paganitatea !

   Iubiti crestini haideti sa o rupem cu obiceiurile pagane si vrajitoresti mostenite din antichitate; iata ce zice Dumnezeu impotriva paganitatii in Tit2 : 11-13

11. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat

12. şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,

13. aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

Sa respectam Biblia!

              Iata o serie de obiceiuri pagane si vrajitoresti confirmate istoric si semnificatia lor reala: 

- sarbatorile de 1 martie (martisorul) si 8 martie (ziua mamei) semnifica inchinare la zeii Marte si Rhea chiar daca au radacini milenare recunoscute acestea sunt reminiscente ale unei credinte politeiste de care poporul nostru s-a dezis de aproape 2 milenii deci, a da si primi martisoare si a crede ca acestea rezolva unele probleme de protectie in fata unei divinitati, iubire, frumusete sau tinerete, e un obicei pagan provenit din politeism. 

- ziua indragostitilor (sfantul Valentin) semnifica inchinare la zeul Lupercus, iar „casatoriile” oficiate cu acest prilej sunt o hula in fata lui Dumnezeu si o blasfemie la adresa Cuvatului lui Dumnezeu privind legamantul de casnicie 

- Dragobetele e o sarbatoare pagana similara sf. Valentin dar tipica plaiurilor noastre mioritice cu care ne laudam si nu putem renunta la ea pentru ca face parte din „tezaurul” nostru folcloric atat de apreciat de turistii straini

- Obiceiurile de a manca sau a bea in cinstea unui om sau a unui eveniment, a face cinste cuiva cu bautura sau mancare, a inchina paharul urand "noroc" sau "sanatate", a ciocni paharul, a "inalta" paharul, a toasta, sunt obiceiuri oculte pagane, iata ce zice Biblia:"Dar pe voi, cari părăsiţi pe Domnul, cari uitaţi muntele Meu cel sfînt, cari puneţi o masă Norocului (Sau: Gad.), şi umpleţi un pahar în cinstea Soartei (Sau: Meni.), vă sortesc săbiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place."

- Obiceiul de a ura "noroc" sau "sanatate" unei persoane care stranuta e un obicei din Roma antica (in cultura Romei se credea in eliberarea sufletului prin stranut , rolul urarii fiind un ajutor in pastrarea sufletului) ; unii crestini ureaza "Domnul sa te binecuvanteze" unei persoane care stranuta dar trebuie sa stim ca nu avem voie sa "crestinam" un obicei vrajitoresc deci solutia corecta e sa renuntam la obiceiurile vrajitoresti. 

- bradul impodobit semnifica inchinare la zeul Baal 

- obiceiul de a da si primi cadouri de 24-25decembrie nu are legatura cu nasterea lui Isus ci semnifica inchinare la zeul Baal si cultul Saturnaliilor;

- nasterea lui Isus nu se numeste Craciun; Craciunul e numele unei sarbatori pagane (putem sa-L sarbatorim pe Isus si sa ne amintim de nasterea Lui dar fara sa combinam asta cu obiceiuri pagane) dar ziua de 25 Decembrie este sarbatoarea pagana a Zeului Soare (Sol Invictus la romani)

- obiceiuri de iarna precum coronita pusa pe usa sau in casa, nuielusa de Mos Nicolae si umblatul cu capra sunt obiceiuri pagane chiar cu tenta demonica (putem canta cantece despre nasterea lui Isus dar nu avem voie sa combinam aceste cantece cu obiceiul pagan al mersului cu capra, despre care si necrestin sa fii si tot sesizezi latura satanica a dansurilor si strigaturilor specifice obiceiurilor de anul nou si Boboteaza) 

- jertfirea porcului de Ignat (20 decembrie) e un ritual demonic (cei care cred ca avem voie sa mancam carne de porc pot sa o faca dar fara sa asociem asta cu ritualuri demonice de jertfire si mai ales consumul sangelui (sangerete), ca sa nu mai amintim faptul ca toate acestea au devenit ocazii de chef, betii si dezmat.

- sarbatoarea Revelionului semnifica inchinare la zeul Ianus si provine din antichitatea greco-romana; sarbatoarea Revelionului nu are legatura cu Biblia si nu are origine in sarbatorile evreilor din Biblie deoarece calendarul evreiesc e diferit de calendarul actual iar sarbatorile Biblice evreiesti nu au nici o legatura cu zeul Ianus si nici cu cultura antica greco-romana; 

- folosirea de artificii si petarde de revelion e un obicei vrajitoresc si demonic (focul, zgomotul, fumul, tipetele si sperieturile)

- in 24 iunie se “sarbatoresc” Sanzienele (sarbatoarea soarelui si a dragostei), cea mai mare sarbatoare pagana a anului si, culmea, admisa, chiar cu numele ei, in calendarul crestin-ortodox. Ea marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie este solstitiul de vara sau inceputul verii astronomice. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta.

- jocurile olimpice sunt deschise chiar si in prezent printr-un ritual demonic incluzand altarul, focul olimpic, templul zeitei Hera, rugaciune la zeul Apollo, preotese pagane

    Cele ce urmeaza sunt credinte false si sperante sau rugaminti pagane care nu au nimic in comun cu Biblia, sunt simple traditii si obiceiuri imprumutate din paganism si acceptate in ziua de azi ca fiind, vezi Doamne, atat de incetatenite, ca nu se poate renunta la ele, sunt considerate placute dar apar in momente cand trupul, sufletul si credinta trebuie sa se indrepte pe un sens unic : Dumnezeu.

- obiceiul rochiei albe de mireasa semnifica un viitor influentat numai de decizii corecte 

- voalul miresei semnifica protectia fata de rau 

- obiceiul domnisoarelor si cavalerilor de onoare semnifica ferirea de spirite rele 

- obiceiul folosirii buchetului miresei reprezinta alungarea spiritelor rele specifice magiei negre

- aruncarea buchetului miresei semnifica transmitere de noroc – norocul nu exista ci exista doar vointa sfanta a lui Dumnezeu 

- obiceiul "tortului miresei" semnifica fertilitate si era specific epocii politeiste

- obiceiul de a arunca confetti (orez, grau, bucatele de hartie colorate) semnifica fertilitate in traditia romana din peninsula Italica

- obiceiul lunii de miere semnifica dorinta de a naste un baiat 

- obiceiul de a arunca petale de trandafir semnifica credinciosie 

- ziua mortilor (1noiembrie) semnifica un festival pagan al mortilor transformat apoi in satanista sarbatoare de Halloween de care toti comerciantii profita si tinerii poarta danturi vampiriste, se drogheaza, se imbata si au comportamente diavolesti. 

- coroana pentru morti semnifica un sacrificiu iar florile pentru morti semnifica o jertfa draceasca

- haine negre de doliu semnifica ferirea de spirite rele ce bantuie in preajma mortului 

- sarbatorirea zilei de nastere semnifica apararea de spirite rele in traditia politeista a Romei antice (vezi zilele de nastere a impatatilor romani)

- tortul de zi de nastere si obiceiul lumanarilor pe tort semnifica inchinare la zeita Artemis 

- a opri ceasurile in casa unui mort e un obicei vrajitoresc 

- gestul si expresia de a bate in lemn semnifica alungarea raului si nu are nici un sens biblic crestin. Cand bati in lemn te rogi la ceva necunoscut , dar Domnul Dumnezeu unde este?

- verigheta si obiceiul de a impodobi degetul inelar de la mana stanga semnifica legarea sufletului femeii specific civilizatiilor antice politeiste

- obiceiul de a vopsi oua si obiceiul "iepurasului" semnifica inchinare la zeita Astarteea, denaturarea completa a credintei, zapacirea completa si complexa a bietilor copii in perioada sfintelor sarbatori pascale, chiar daca le denumim: Comemorarea mortii Domnului Isus sau Sarbatoarea Invierii Domnului Isus

-obiceiul de a saruta mana doamnelor precum si salutul "sarut mana" e un obicei de inchinare idolatra in fata femeii provenita din epoca antica a matriarhatului familial. Stim ca azi, conform Bibliei femeia e supusa barbatului (barbatul este protectorul femeii) si nu invers.

- obiceiul de a da jos palaria in fata unui om semnifica servitute (inchinarea nu are loc decat in fata Domnului Dumnezeu si nicidecum in fata altor oameni sau obiecte. De fapt oamenii se vor mai inchina doar la revenirea Domnului Isus, pana atunci pauza: ne rugam, credem, ne pocaim dar nu ne inchinam in fata vreunui om sau obiect

- Rusaliile (din latină rosalia) (corect Sarbatoarea Cincizecimii), cunoscute si drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit), sunt o sărbătoare crestină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Pasti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiesti (Savuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus din Nazaret. De aceea sărbătoarea crestină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.). La 50 de zile dupa Pasti, poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile.  Acestea sint personaje feminine (cvasi)malefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, "luat de Rusalii".  Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova, Calusarii.  Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri - rosae - pe morminte; rusaliile - femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile. Acest mit - sarbatoare pagina - , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii. Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.  Iele, fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice  Sarbatoarea Cincizecimii (ce corespunde cu pogorarea Duhului Sfant) e Biblica si nu trebuie confundata cu sarbatoarea Rusaliilor care e o sarbatoare vrajitoreasca pagana din cultura Romei antice. Rusaliile nu sunt Biblice. Rusaliile au fost introduse in crestinism si combinate cu Cincizecimea de catre cultele greco-catolic si ortodox. Aceste 2 culte si deasemenea si cultul romano-catolic (ce au origine comuna) au introdus in crestinism multe elemente vrajitoresti pagane. Cuvantul Rusalia provine din latinescul Rosalia insemnand "ghirlanda de trandafiri" si denumeste festivalul roman al trandafirilor asociat cu cultul mortilor. Rusaliile nu apar in textele originale ale Bibliei si nici in diferite traduceri ale Bibliei in latina, engleza, germana, italiana, franceza. Cuvantul Rusalii a fost combinat fraudulos cu sarbatoarea Biblica a Cincizecimii. Deci: Cincizecimea si pogorarea Duhului Sfant sunt Biblice si sunt diferite de sarbatoarea nebiblica a Rusaliilor.

- In acelasi mod evenimentul Biblic al intrarii Domnului Isus in Ierusalim a fost combinat fraudulos cu sarbatoarea vrajitoreasca pagana a Floriilor ce provine din cultura Romei antice. Sarbatoarea Floriilor semnifica inchinare la zeita Flora si nu trebuie confundata cu evenimentul Biblic al intrarii Domnului Isus in Ierusalim. Floriile nu apar in textele originale ale Bibliei si nici in diferite traduceri ale Bibliei in latina, engleza, germana, italiana, franceza.

- Trebuie deasemenea de semnalat amploarea pe care a capatat-o in lumea moderna sarbatoarea demonica cunoscuta sub numele de Halloween (sarbatoarea tuturor sfintilor). Departe de a fi o simpla joaca asa cum unii o privesc, aceasta manifestare pagana este un pericol duhovnicesc deoarece se adreseaza in mod special copiilor, pe care-i familiarizeaza cu vrajitoria si ocultismul.

- Chiar daca ni se pare ridicol si ciudat sa renuntam la obiceiurile vrajitoresti si pagane cu care ne-am obisnuit si care fac parte din cultura contemporana, daca studiem istoria vom gasi exemplul martirilor care mai degraba s-au lasat omorati decat sa practice obiceiurile pagane; trebuie sa o rupem cu paganatatea nu sa o reciclam; noi trebuie sa biruim lumea nu sa preluam obiceiurile lumesti; crestinii moderni nu au primit aprobarea de la Dumnezeu sa practice obiceiurile pagane; conform Bibliei trebuie s-o rupem cu paganatatea; Biblia e valabila in continuare si pentru crestinii moderni; mai acceptam noi Biblia?

         Sa nu combinam Crestinismul cu paganatatea; cei ce vor sa contrazica sau sa batjocoreasca ar fi bine sa ia seama ca aceste materiale sunt fundamentate si Biblic si istoric; sa dam aceste materiale la cat mai multi credinciosi! Dumnezeu sa fie laudat! Dumnezeu sa va iubeasca pe toti!

isus-revine.blogspot.com

Sarbatoarea unui alt Isus

Isus nu este si nu poate fi motivul nici unei sarbatori puse de oameni. Pentru un crestin adevarat fiecare zi este un motiv de sarbatoare, de la Golgota incoace pana la sfarsit.
Isus nu se naste si moare in fiecare an. El a inviat acum 2000 de ani si este viu in vecii vecilor. Toti cei care sarbatoresc nasterea lui Isus, sarbatoresc de fapt un alt Isus iar acel Isus nu are nimic in comun cu Biblia.
De aceea nu vrem sa-l readucem pe Isus in Craciun pentru ca El nu a fost niciodata in acea sarbatoare. Toate sunt niste traditii si ritualuri pagane si inventate de oameni. Departati-va de ele si cautati-L pe adevaratul Isus Hristos care nu se gaseste in nici o religie, in nici o sarbatoare si in nici un ritual. Lasati cele vechi in urma, deschideti-va inima la Cuvantul lui D-zeu si lasati-L pe Isus al Scripturii sa intre.

 "Eu urasc, dispretuiesc sarbatorile voastre si nu pot sa va sufar adunarile de sarbatoare!
Cand Imi aduceti arderi de tot si daruri de mancare, n-am nicio placere de ele; si viteii ingrasati pe care-i aduceti ca jertfe de multumire, nici nu Ma uit la ei.
 Departeaza de Mine vuietul cantecelor tale; nu pot asculta sunetul lautelor tale! " Amos 5:21-24

"Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi ţapilor.
Cînd veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
Nu mai aduceţi daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi -e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi." Isaia 1:11-14

Despre sarbatori
Crăciunul şi Paştele – creştine sau păgâne?

Oamenii sunt asemănaţi cu oile. Iar oile au tendinţa să urmeze mulţimea, fără să pună întrebări. Isus însă, ne-a învăţat să cercetăm totul în lumina Cuvântului Său. Fariseii au înălţat tradiţiile omeneşti. Isus a înălţat Cuvântul lui Dumnezeu. Omul trebuie să trăiască prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4). Lupta în care Isus era mereu angrenat cu fariseii a fost bazată pe disputa dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi tradiţiile oamenilor. În biserică suntem angrenaţi în aceeaşi luptă. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină pe care o avem pe Pământ. Iar când Dumnezeu a creat lumina pentru prima dată, el a separat-o îndată de întuneric. Întunericul reprezintă păcatul şi tradiţiile omeneşti. Noi suntem chemaţi să separăm acestea două de Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu fie nici o confuzie în biserică.

Crăciunul
Crăciunul este celebrat de mulţi ca ziua de naştere a lui Isus Hristos. Comercianţii din toate religiile aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul, pentru că este o perioadă benefică pentru afacerile lor. Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, nu spirituală. Se cheltuiesc o mulţime de bani pe felicitări de Crăciun şi pe cadouri. Vânzările de alcool cresc semnificativ în perioada Crăciunului. Poliţia rutieră din lumea întreagă este în alertă în această perioadă, din cauza numărului foarte ridicat de accidente. Mai mulţi oameni ajung în Iad din cauza acestor accidente, în preajma Crăciunului, decât în orice altă perioadă a anului. Este oare cu adevărat sărbătoarea naşterii Fiului lui Dumnezeu, sau a altui ”Isus”?
Să privim în Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi de toate. Biblia ne spune că în câmpiile din Iudea se aflau păstorii cu oile lor în noaptea în care Isus s-a născut în Betleem. Păstorii din Palestina nu îşi lăsau noaptea oile în câmp deschis din Octombrie până în Februarie – din cauza vremii reci şi ploioase. De aici deducem că adevăratul Isus s-a născut între Martie şi Septembrie. Înseamnă că ziua de 25 Decembrie trebuie să fie data de naştere a unui alt ”Isus”, care este o amăgire de la Satan!
Chiar dacă am şti cu exactitate data naşterii lui Isus, rămâne întrebarea dacă Dumnezeu a intenţionat ca Biserica să sărbătorească această zi de naştere. Maria a ştiut cu siguranţă care a fost data de naştere a lui Isus. Ea a fost împreună cu ucenicii pentru o perioadă destul de lungă, după Ziua Cinzecimii. Totuşi, nu este menţionată nicăieri data naşterii lui Isus. Ce învăţăm de aici? Că Dumnezeu a ascuns în mod deliberat data naşterii lui Isus, fiindcă nu a vrut ca Biserica să o sărbătorească.
În Biblie găsim mulţi împăraţi care şi-au sărbătorit ziua de naştere în mod public – de exemplu, Faraon (Geneza 40:20) şi Irod (Marcu 6:21). Dumnezeu nu a vrut ca Isus să fie în aceeaşi categorie.
O înţelegere corectă a diferenţei dintre Vechiul Legământ şi Noul Legământ, ne va ajuta să înţelegem mai bine de ce Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său să sărbătorească zile sfinte speciale. Sub Vechiul Legământ, Israel primise porunca să sărbătorească anumite zile prin zile sfinte speciale. Însă, aceasta a fost numai o umbră. Acum, că avem pe Hristos, voia lui Dumnezeu este ca în vieţile noastre fiecare zi să fie la fel de sfinte. Chiar şi Sabatul săptămânal a fost scos din Noul Legământ. Din acest motiv nu vedem nici o sărbătoare sfântă menţionată în Noul Testament (Coloseni 2:16, 17)."Nimeni dar sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua, sau cu privire la o zi de Sabat,
cari sint umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos."
Atunci cum au intrat Crăciunul şi Paştele în creştinism? Răspunsul este: în acelaşi fel cum au intrat şi botezul pruncilor, slujbele preoţilor, şi o grămadă de astfel de tradiţii omeneşti – prin lucrarea subtilă a lui Satan.
Când împăratul Constantin a decretat creştinismul ca religie a statului Roman în secolul 4, mulţimi de oameni au devenit creştini „cu numele”, fără nici o schimbare în inimile lor. Însă ei nu au vrut să renunţe la cele două sărbători mari anuale – amândouă având legătură cu închinarea la soare. Una a fost ziua de naştere a zeului-soare pe 25 Decembrie, când soarele care coborâse în emisfera Sudică îşi începea călătoria de întoarcere (solstiţiul de iarnă). Cealaltă a fost festivalul primăverii în Martie / Aprilie, când ei sărbătoreau moartea iernii şi naşterea verii călduroase adusă de zeul-soare. Ei au schimbat numele zeului-soare în Isus, şi au continuat să sărbătorească cele două festivaluri, acuma ca sărbători creştine, şi le-au denumit Crăciun şi Paşte.
Enciclopedia Britanică (o autoritate în istoria seculară) spune următoarele lucruri despre originea Crăciunului:
„Data de 25 Decembrie era sărbătoarea Mitraică a soarelui neînvins. Obiceiurile de Crăciun sunt o evoluţie din vremuri dinainte de perioada creştină – un amalgam de practici păgâne, sezoniere, naţionale şi religioase, împreună cu legende şi tradiţii. Anul şi data exactă a naşterii lui Hristos nu a fost descoperită niciodată, dar când mai marii bisericii au ales în anul 440 A.D. o dată pentru a sărbători acest eveniment, s-a întâmplat (?) să fie aleasă data solstiţiului de iarnă care era bine cunoscut de oameni, şi în acea vreme cea mai importantă sărbătoare. Pe măsură ce creştinismul s-a răspândit în ţări păgâne, multe practici ale solstiţiului de iarnă au fost amestecate cu practicile creştine” - (ediţia 1953, Vol 5., paginile 642A, 643) – tradus din limba engleză.
Aceste obiceiuri păgâne îşi au originea în religia babiloniană începută de Nimrod (Geneza 10:8-10). După moartea lui Nimrod, soţia lui, Semiramis, a avut un copil nelegitim despre care ea a pretins că este reîncarnarea lui Nimrod. Astfel a început închinarea la mamă şi copil, pe care Romano Catolicii au preluat-o după multe secole, folosindu-i pe „Maria şi Isus”.
Ziua de naştere a acestui copil-zeu era sărbătorită de babilonieni pe data de 25 Decembrie. Semiramis era împărăteasa cerurilor (Ieremia 44:19), cunoscută sub numele de Diana sau Artemis în Efes (Faptele Apostolilor 19:28).
Semiramis a susţinut că un copac peren (evergreen) s-a înălţat într-o noapte dintr-un ciot de copac mort. Acest copac a simbolizat reîncarnarea lui Nimrod, care a adus cu el daruri din cer. Astfel a început tradiţia bradului de crăciun, şi atârnarea luminilor şi darurilor pe el.
„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşerte. Taie un lemn din pădure, mâna meşterului îl lucrează cu securea, îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine.’” (Ieremia 10:2-4).

Paştele
Cuvântul Paşte (în limba engleză Easter) provine din unul dintre titlurile reginei cerurilor, „Astartea” (vezi 1 Împăraţi 11:5) – unul dintre idolii la care se închina Solomon. Au existat diferite forme ale aceluiaşi nume în ţări diferite.
Enciclopedia Britanică spune:
„Cuvântul din limba engleză „Easter” (paşte) corespunde cuvântului german „Oster”, şi ambele au rădăcinile în triburile Teutonice din Europa Centrală. Când a ajuns la Teutoni, creştinismul a încorporat în sărbătorirea acestui mare ospăţ Creştin mai multe ritualuri păgâne, care au acompaniat observarea „festivalului primăverii”. Faptul că „festivalul” învierii se ţinea primăvara, fiindcă sărbătorea triumful vieţii peste moarte, a făcut foarte uşoară asocierea cu acest eveniment a celui mai mare festival al Teutonilor, ţinut în onoarea morţii iernii, a naşterii unui nou an şi a reapariţiei soarelui. Eostre (sau Astartea), zeiţa primăverii, a dat numele acestei sfinte sărbători creştine. Ideea oului ca un simbol al fertilităţii şi vieţii îşi are începuturile în vremea Egiptenilor şi Perşilor antici care aveau obiceiul de a colora şi mânca ouă în timpul sărbătorii festivalului primăverii. Această idee antică, a semnificaţiei oului ca simbol al vieţii, a devenit sursa ideii oului ca semn al învierii. Conform legendei bătrâneşti, soarele care răsare în dimineaţa de Paşte dansează pe cer; încă o idee care îşi are originea în festivalul păgân al primăverii, unde spectatorii dansau în onoarea soarelui... bisericile Protestante au preluat acest obicei de a ţine servicii în dimineaţa de Paşti” - (ediţia 1959, Vol 7, paginile 859, 860) – tradus din limba engleză.
Babilonienii credeau că un ou mare a căzut din cer în râul Eufrat şi din el a ieşit Astartea. Astfel a început folosirea oului în legătură cu închinarea la soare din timpul festivalului primăverii. Creştinii din secolul 4 au preluat această tradiţie, şi până în ziua de astăzi Paştele se sărbătoreşte cu ouă, despre care se spune că simbolizează ieşirea lui Isus din mormânt, asemănătoare ieşirii puiului din ou!!!
Turte de pâine erau aduse de către păgâni ca ofrande înaintea împărătesei cerurilor, cu multe secole înainte de Hristos (Ieremia 7:18). La creştini, acestea au devenit pâinea împletită care se serveşte în Vinerea Mare!
Când frângem pâinea, mărturisim nu numai moartea lui Hristos, ci şi moartea noastră împreună cu El. Sentimentalismul din Paşte distrage atenţia oamenilor de la nevoia de a-L urma pe Isus şi o îndreaptă asupra unor ritualuri goale.
Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiţia oamenilor?
În spatele sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte stă principiul periculos al urmării tradiţiilor omeneşti, chiar dacă nu au nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Atât de puternică este această putere a tradiţiilor încât mulţi creştini care cred Scriptura cu privire la alte domenii, găsesc foarte greu să renunţe la sărbătorirea Crăciunului şi Paştelor.
Este uimitor că mulţi creştini nu vor să accepte ceea ce şi scriitorii seculari (autorii Enciclopediei Britanice) au înţeles foarte clar – că Paştele şi Crăciunul sunt, de fapt, sărbători păgâne. Poţi să i te adresezi unui măgar cu numele de leu, însă el tot măgar rămâne. Schimbarea numelor nu a transformat aceste ritualuri în festivaluri creştine!
Din ceea ce am văzut reiese foarte clar faptul că creştinii sărbătoresc la Crăciun ziua de naştere a unui alt ‚,Isus” – Nimrod din Babilon. Iar la Paşte, ei de fapt sărbătoresc învierea unui alt „Isus” – zeul-soare care aduce vara în emisfera nordică! În spatele lui Nimrod şi a zeului soare se ascunde de fapt Satan, care primeşte toată închinarea (Exodul 32:4, 5) "El i -a luat din minile lor, a batut aurul cu dalta, si a facut un vitel turnat. Si ei au zis: ,,Israele! iata dumnezeul tau, care te -a scos din tara Egiptului. Cind a vazut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar inaintea lui, si a strigat: ,,Mine, va fi o sarbatoare in cinstea Domnului!``". Să luăm aminte la aceste lucruri toţi cei care sărbătorim Crăciunul şi Paştele!
După cum am spus la început, Isus a fost angrenat într-o luptă continuă cu Fariseii, exact cu privire la această problemă – tradiţiile omeneşti în competiţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. El a avut parte de mai multă împotrivire din pricina opoziţiei faţă de aceste tradiţii goale „bătrâneşti”, decât din pricina predicării împotriva păcatului. La fel se va întâmpla şi în cazul nostru, dacă vom fi la fel de credincioşi cum a fost Isus.
Chemarea Bisericii din ziua de astăzi este să demaşte orice sărbătoare babiloniană pe care a strecurat-o Satan în creştinism, şi să refuze tot (oricât de nevinovat ar părea) ce nu este întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Unii vor folosi Romani 14:5, 6 care pomeneşte pe cei care socotesc o zi mai presus decât alta. Aici se vorbeşte clar despre Sabat, la care unii evrei întorşi la Dumnezeu nu aveau înţelepciunea să renunţe.Pavel îi îndeamnă pe cei care aveau lumina Noului Legământ, să aibă răbdare cu acei fraţi evrei mai slabi. Dar acelaşi îndemn nu poate fi aplicat celebrării Crăciunului sau Paştelor de către creştinii din zilele noastre!
Singur, Cuvântul lui Dumnezeu ne este călăuză, nu exemplul oamenilor care, chiar dacă sunt credincioşi, ei nu urmează Cuvântul lui Dumnezeu. „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Credincioşii din Berea au cercetat Scripturile ca să verifice chiar şi învăţăturile lui Pavel, iar Duhul Sfânt îi lăuda pentru aceasta (Faptele Apostolilor 17:11). Exemplul lor trebuie să-l urmăm şi noi.
David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Totuşi, timp de patruzeci de ani, el le-a dat voie israeliţilor să se închine la şarpele de aramă făcut de Moise, fără să îşi dea seama că acest lucru nu era plăcut înaintea lui Dumnezeu. El nu a avut înţelepciune nici măcar când a fost vorba de chestiuni evidente de idolatrie. Împăratul Osea, a fost cel care a primit înţelepciune de la Dumnezeu ca să scoată la lumină şi să distrugă această tradiţie idolatră (2 Împăraţi 18:1-4)"In al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, imparatul lui Israel, a inceput sa domneasca Ezechia, fiul lui Ahaz, imparatul lui Iuda.
Avea douazeci si cinci de ani cind a ajuns imparat, si a domnit douazeci si noua de ani la Ierusalim. Mama-sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
El a facut ce este placut inaintea Domnului, intocmai cum facuse tatal sau David.
A indepartat inaltimile, a sfarimat stilpii idolesti, a taiat Astarteele, si a sfarimat in bucati sarpele de arama, pe care -l facuse Moise, caci copiii lui Israel arsesera pina atunci tamiie inaintea lui: il numeau Nehustan.". Trebuie să rămânem credincioşi Cuvântului, şi să împlinim fiecare învăţătură fără să adăugăm sau să tăiem nimic.
Spiritualitatea adevărată înseamnă să trăim asemenea lui Isus în toate aspectele vieţii. Aceasta înseamnă în mod principal să ne purtăm crucea şi să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, prin puterea Duhului Sfânt. De asemenea, înseamnă să renunţăm la orice tradiţie omenească care nu se găseşte în Noul Testament. Dumnezeu ne cheamă să avem o mărturie pură în toate aspectele – o biserică liberă nu doar de păcat, ci şi de obiceiuri babiloniene.

http://wild-voice.blogspot.co.uk/2009/12/despre-sarbatori.html

THANKSGIVING DAY– PAGAN?

Before getting into the actual history of Thanksgiving, which may shock and surprise many people, lets look at two arguments for keeping it:

'I don't keep Thanksgiving Day as a holy day. It's a national day of giving thanks for what God has provided. It's not a holy day.'

Isn't this the response many use for justifying Christmas and Easter? Many who observe those pagan days do not keep them as pagan holy days but observe them none the less. But is it right to keep them? The Catholic Church expects all good Catholics to be in church those days and Thanksgiving Day also. There are many Protestant churches that keep the day as holy too. (Holy literally means, 'set apart' and in this case, for religious observance, by attending church.)

Thanksgiving Day is 'not from pagan times, hence, we are at liberty to keep it, and God will appreciate it.' 

God's Word commands us to not be like the pagans and heathens, to not worship Him like they do (Deuteronomy 12:28-32). Remember, pagan people set up their own or have their own 'holy days.' 

It's hard to understand one's stand concerning the right to keep Thanksgiving Day. Even if it didn't go back to pagan times, which it does, have pagan times ended? At some point the pagan 'holy days' were only a few years old. Did that make them anymore right then? 

Thanksgiving Day is not a day ordained or authorized by God for His People. Yet it is considered by many who love the Lord, to be a holy day. A lady, upon finding out that I didn't keep Thanksgiving said, 'Why, isn't it a Christian holiday?' And this woman doesn't even go to church! What kind of a witness to the Living God do they proclaim who observe days that God has not ordained, but pass it off as His? Is this not how the Pharisees acted, when they made up traditions that went against the Word of God, and proclaimed that the tradition was of God? 

Please realize how silly we sound when we tell someone not to keep Christmas and Easter, etc., because they're pagan, but that it's alright to keep Thanksgiving Day. Sure, God didn't say to do it, but He's sure to appreciate it. 

For those of us who keep God's Holy Days, found in Leviticus 23, please consider this: Just what is Thanksgiving Day? The Church proclaims it a holiday (holy day), for the purpose of giving thanks to God for the many blessings we have received, especially agriculturally. Quoting a 6 year old, after hearing the last line, he said, 'That's what we do for the seven days of Sucote (Feast of Tabernacles).' Out of the mouth of babes... 

Why do we need another fall harvest Festival?! God has given us Sucote (Lev. 23:33-44). It seems apparent that to keep Sucote, and then to keep, only 30 or so days later, another harvest day of thanks to God, is not only repetitious but very strange. Thanksgiving Day is an outright copy of Sucote. The Counterfeiter has struck again! Did you ever wonder why the majority of God's People don't keep the days He has designated as holy? The majority are deceived by Satan. The majority also keep Thanksgiving Day. For those of us whom He has called out of Babylon, this ought to be cause for concern. 

Most history books would like to convince us that Thanksgiving Day goes back to only Plymouth Rock in the 1600's. Plymouth Rock was not the first Thanksgiving Day though. (Ever wonder why Canada has a Thanksgiving Day also?) This pagan feast, honoring the agricultural gods, goes back thousands of years, in one form or another. 

'Thanksgiving Day, in the United States and Canada, a day set apart for the giving of thanks to God for the blessings of the year. Originally, it was a harvest thanksgiving, and while the purpose has become less specific, the festival still takes place late in autumn, after the crops have been gathered.' Indeed, it is probably an outgrowth of the Harvest-Home celebrations in England. Such celebrations are of very ancient origin, being nearly universal among primitive peoples.'1 

'The first Thanksgiving in the New World' (notice the wording, not the first, but just the first in the New World), 'however, was not merely a feast, there were prayers and sermons and songs of praise; and three days had gone by before the Indians returned to their forest and the colonists to their tasks.'2 

'In 1789...the Protestant Episcopal Church in America announced the first Thursday in November as a regular annual day for giving thanks.'3 

'It was not until 1888 however, that the Roman Catholic Church formally recognized the day.'4 

Throughout the country, 'but especially in New England, where the custom originated, the day is looked upon with great reverence.'5 (This sounds like a holy day, or a day set apart, to me. This is what happens on Christmas and Easter.) 

'Thanksgiving Day in Canada. The Dominion too, has an annual Thanksgiving Day, which is celebrated in much the same way, with family reunions and religious services.'6 (Note well: 'religious services.') 

How can this be a religious day? Where does God tell us to celebrate it?

'It is proclaimed by the Governor General as a harvest festival, but although it is a public statutory holiday, it is not traditional in date. Usually, it falls on the last Monday in October, but if harvest is especially early, an earlier date may be appointed.'7 

'When the corn crop was gathered in the fall of 1621, Governor Bradford decreed a day of Thanksgiving.'8 (Please note well the crop: corn. This will be important later in the paper.) 

'Thanksgiving is a day to give thanks for the harvest and for other blessing of the past year...Gov. Bradford of Plymouth Colony ordered the day for feasting and thanks.'9 

'Although we have nationalized Thanksgiving, celebrations were held in ancient times to give thanks for the bountiful harvest. The Greeks honored Demeter, the goddess of agriculture, with a 9 day celebration; the Romans honored Ceres, Anglo-Saxons rejoiced with a feast to celebrate the reaping of the harvest; and the Jews have given thanks for the bountiful harvest with their 8 day Feast of Tabernacles.'10 

'Thanksgiving is a sports holiday...It is a religious holiday (welcomes the Christmas season), as well as a civil holiday (most offices and shops are closed).'11 

The writer called it a 'religious holiday.' Why are God's People keeping this day? Let us pull away and ask for His Forgiveness, for walking in a pagan day of giving thanks that Satan has set up. 

'Thanksgiving is...a giving of thanks for divine bounty. Churches of all denominations are open for services on this particular Thursday every year...Quite as important as worship on this day is the renewal of family ties.'12 

'Pilgrims and Indians, turkey and pumpkin pie are so much a part of the American tradition that it is hard for us to realize that the beginnings of Thanksgiving go back not only to the Old World but to the early world. The Pilgrims frowned on all the holidays of merry England and refused to celebrate even Christmas because they knew of its pagan origins.'13 

'In proclaiming a day of Thanksgiving after the crops were gathered and before winter set in, they may have taken a hint from the Old Testament, but they certainly did not know that they were acting in a tradition which went back to the time when men first began to sow and reap. Long before the dwellers by the Nile learned to measure the year, or dreamed of building pyramids, all people who grew grain gave thanks at harvest time to the beings who had given them their daily bread for the hard winter months. Moreover, these ancient farmers sensed in the changing seasons and in the cycle of seed to plant to seed again, the miracle of death and resurrection and turned their wonder at it into legends.'14 

'The Old Testament includes many references to harvest festivals...It is recorded that Moses gave instructions to the Hebrews for the celebrations of their harvest festival, which was called the Feast of Tabernacles.'15 

Yeshua (Jesus), observed Sucote (Tabernacles), every year of His life.16 And with good reason, for He gave it to His People Israel as a reminder of the food He provided for Israel in the Wilderness, the present harvest, and the spiritual Harvest to come, when God would feed His People from His Son. 

'Even before biblical times the ancient people of the Mediterranean Basin held festivals at harvest time in honor of the earth mother. The goddess of the corn ('corn' being the European term for any grain; Indian corn (American corn), is called maize), was always one of the most important deities in the hierarchy of the gods, and her child was the young god of vegetation.'17 

'The ancient Semites called the earth mother Astarte...The Phrygians called her Semele...The Minoans had an earth mother for each district. All these local deities were absorbed by the Greeks into the one great goddess, Demeter.'18 

'Besides eating, feasting, etc. the married women practiced special rites. Under the cover of night, the women spent the next day bathing nude in the sea and dancing and playing games on the shore. Then they fasted, sang songs, then feasted, sang, and had general gaiety. All this lasted over a period of several days.'19 

'The Roman harvest festival...was called the Cerelia, after Ceres, the Roman goddess of the corn.'20 

'With the acceptance of Christianity as the official religion of Rome and the conversion of the barbarians who had invaded the crumbling Empire, these pagan rituals were frowned upon and even forbidden by law. However, the peasants clung to them with a tenacity which has made the word 'pagan' (originally meaning simply 'a villager'), a synonym for 'heathen.' As late as the sixth century ... St. Benedict ... found the local peasantry worshiping Apollo in a sacred grove. Even after conversion, old habits and beliefs died hard, and the church was too busy trying to keep the flame of civilization alive to trouble with minor heresies.'21 

'The benevolent earth mother ... blended with the equally benevolent mother of Christ. Folk memory of local deities fused with the Christian tales of saints to provide patrons for villages, and the white robed goddess of grain lived on in various guises. To those who live close to the soil, the harvest has an emotional and religious significance ... their gratitude finds expression in rites in honor of the being who they feel is most closely related to fruitfulness; a being of warm earth, rather then cold heaven.'22 

'Even today a half pagan belief in the corn mother still survives among the peasant's in many parts of Europe.'23 

'The Pilgrims undoubtedly brought memories of such English harvest home celebrations with them when they came to the new world. They had also witnessed 'thanksgiving' ceremonies during their sojourn in Holland ... The Pilgrims themselves would have denied that the Thanksgiving feast in honor of their first harvest in 1621 was evoked by memories of the profane practices of the old world; however, all revolutionaries, political or religious, once their goal is accomplished, turn back to the patterns of the society in which they have been reared, and the Pilgrims, at the time of the first Thanksgiving, were no exception.'24 

Abraham Lincoln declared on Oct. 3, 1863, after Thanksgiving had become a national holiday, that all in the United States should 'set apart' and observe the last Thursday of November as a day of Thanksgiving and praise to our beneficent Father who dwelleth in the Heavens.'25 

'The day is fixed by proclamation of the president. It is an annual festival of thanks for the mercies of the closing year, celebrated by prayers and feasting.'26 

'The earliest harvest Thanksgiving in this country was held by the Pilgrim fathers at Plymouth Colony in 1621. But long before the Pilgrims held their first Thanksgiving dinner, harvest festivals were observed in this country. Among the North Dakota tribes, the corn spirit was known as the 'old woman who never dies.'27 

'In Peru, the ancient Indians worshiped the 'Mother of Maize' and tried every year to persuade her to bring in another good harvest. In Europe, the Austrians also had a 'Corn Mother' doll, fashioned from the last sheaf of grain cut in the field and then brought home to the village in the last wagon.'28 (God uses the first sheaf to dedicate the forthcoming crop, which Satan draws attention to the last sheaf for next year's crop! (Lev.23:5-12) And Yeshua is said to be the First Fruits or First Sheaf of the Resurrection from the dead (1st Corin. 15:20: 'But now Christ has been raised from the dead, the first fruits of those who are asleep.'). 

'In Upper Burma, the friends of the household are invited to the barn for a feast when the rice has been piled in the husks on the threshing floor. After a prayer to the 'father and mother' for a good harvest next year, 'then, much as we do, the entire party celebrates this year's harvest with a feast.'29 

A substantial portion of our ancestors came from England in 1621. Looking into English history we can determine why they celebrated this feast. 'Thanksgiving for the harvest is one of the oldest and the most joyous festivals that man has created.'30 

'Most of the pagan customs that gathered round the harvest season have either disappeared or have sunk under the weight of Christian disapproval and have radically changed. Today, the climax of the season is the picturesque but genteel harvest festival celebrated in churches.'31 

'However innocuous harvest rites are today, they are a relic of the great drama of the season when the fruits of the earth were collected and the means of life ensured for another year, and the thankfulness had a hidden stratum of cruelty.'32 

'The leading role in the drama was taken by Ceres, the Roman Corn Goddess. In Britain she was later known by several names: the Maiden, the Harvest Queen, the Kern or Corn Baby, the Kern Doll, the Ivy Girl, the Neck and the Mare. Sometimes she was simply the stalks of corn and sometimes she was represented by a sheaf dressed in many colored clothes which were decorated with flowing ribbons and the finest lace. Whatever her form, she dominated the banquets, harvest suppers, and merry making of early times.33(Remember the wicker horn baskets holding vegetables, fruits, etc.?) 

'The Kern Baby' an image, 'was made either from the last of the corn left standing ... or from the biggest and ripest ears to be found in the fields. The spirit herself dwelt in the corn, and mere mortals shirked the responsibility of cutting her down. So, often the act was left to chance. All those present, threw their sickles at the lone sheaf from a respectable distance and thus no one could be said to have deliberately performed the act. In the depths of folk memory, there was still the awareness of the death and resurrection cycle. The vegetation deity of the remote past needed to be propitiated by a human sacrifice.'34 

'When the feast was over, the Kern Baby was taken to the farm house and kept there until the next harvest supper. The symbol of the previous years' harvest was ceremoniously burned in the farm yard.'35 

'The Kern Baby is by no means extinct, and can be seen in some churches as part of the harvest festival decorations, though she has been divested of her diving powers. At Little Walthem in Essex and Whalton in North Umberland for example, Kern Babies are attached to one of the pews, 'the custom of crying the neck,' once prevalent in the west of England, is still observed here and there, though now it is incorporated in the harvest festival held in the church. The origin of the word 'Neck' or 'Nack' is obscure. It may come from an old Norse word for sheaf or corn or it may have a connection with 'Nix', a water spirit that is supposed to be from where we get Old Nick, one of the Devil's names.'36 

'Crying the neck: while the laborers were reaping the last field of wheat, one of them went to each group of sheaves and selected the best of the ears, which he then tied up neatly, 'plaiting and arranging the straws most tastefully.' When the laborer's work was done and the last of the wheat cut, the entire company of reapers, binders and gleaners would from a circle round the man with the neck. He then stooped down, grasped the neck with both hands and held it near to the earth. The people surrounding him removed their hats and held them downwards too, a gesture of homage to the soil which had nurtured the crops.'37 

'Most countries had their own special way of celebrating the 'ingathering' but they all sprang from the same pre-Christian impulse, the act of sacrifice which had to be performed at the end of the harvest ... The cries when the neck was held up were originally the wails of death, and the shouting and dancing which followed captured the joy of resurrection.'38 

Now we are aware that most Americans do not follow the rituals described above. Yet, does that make Thanksgiving Day right for us to observe? Is it acceptable for me to celebrate Christmas as long as I don't have a tree or yule log? Of course not. For Yahveh would not have His People to cling to any vestiges of practices that portray gods or spirits in food to be worshiped. We, who are coming out of worshiping Yeshua in the ways of Babylon, do not need to cling to a poor copy of what our God has given us in Sucote. Our need to thank Him for His Provision has already been ordained by God in the Feast of Tabernacles. 

Does Man have the right or the authority to ordain days of thanks to God? Or, has Man been given that authority by God? Yahveh answers whether or not Man can make his own religious days in counter-distinction to His, whether in ignorance or rebellion, when we see that the first king of the Northern Kingdom of Israel, set up a day of festivity in the 8th month, the 15th day (approximately about the time Thanksgiving Day is celebrated in the United States). Sucote occurs in the 7th month on the 15th day; generally mid-October. In the book of 1st Kings 12:26-13:5 we read:

'And Jeroboam said in his heart, 'Now shall the kingdom return to the House of David: If this people go up to do sacrifice in the House of Yahveh at Jerusalem, then shall the heart of this people turn again unto their lord, even unto Rehoboam, King of Judah, and they shall kill me, and go again to Rehoboam, King of Judah.'

'Whereupon the king took counsel, and made two calves of gold, and said unto them, 'It is too much for you to go up to Jerusalem: behold your gods, Oh Israel, which brought you up out of the land of Egypt.'

'And he set the one in Bethel, and the other put he in Dan. And this thing became a sin: for the people went to worship before the one, even unto Dan.'

'And he made an house of high places, and made priests of the lowest of the people, which were not of the Sons of Levi.'

'And Jeroboam ordained a feast in the eighth month, on the fifteenth day of the month, like unto the feast that is in Judah, and he offered upon the altar. So did he in Bethel, sacrificing unto the calves that he had made: and he placed in Bethel the priests of the high places which he had made. So he offered upon the altar which he had made in Bethel, the fifteenth day of the eighth month, even in the month which he had devised of his own heart; and ordained a feast unto the Children of Israel: and he offered upon the altar, and burnt incense.'

'And, behold, there came a man of God out of Judah by the Word of Yahveh unto Bethel: and Jeroboam stood by the altar to burn incense. And he cried against the altar in the Word of Yahveh, and said, 'Oh altar, altar, thus says Yahveh; Behold, a child shall be born unto the House of David, Josiah by name; and upon you shall he offer the priests of the high places that burn incense upon you, and men's bones shall be burnt upon you.'

'And he gave a sign the same day, saying, 'This is the sign which Yahveh has spoken; 'Behold, the altar shall be torn, and the ashes that are upon it shall be poured out. And it came to pass, when King Jeroboam heard the saying of the man of God, which had cried against the altar in Bethel, that he put forth his hand from the altar, saying, 'Lay hold on him. And his hand, which he put forth against him, dried up, so that he could not pull it in again to him.'

'The altar also was torn, and the ashes poured out from the altar, according to the sign which the man of God had given by the Word of Yahveh.'

Jeroboam not only set up golden calves to be worshiped in place of Yahveh, and ordained ordinary men to the priesthood (the Levites having left the northern kingdom, not wanting to take part in the idolatry), but please notice the wording of the Scriptures in relating how the new feast came to be. The King James says that Jeroboam set up a feast in 'the month which he had devised of his own heart.' The NIV states, 'a month of his own choosing.' And we see that Jeroboam instituted a feast 'like the festival held in Judah' (1st Kings 12:32). 

Yahveh was angry with Jeroboam for doing this. The picture is very clear. We should not ignore the word of God in showing us that it was a substitute festival which would occur a month after Sucote, the time of 'Thanksgiving.' 

Is it possible that Jeroboam was instituting in the northern kingdom the 'Thanksgiving' of his day? He had lived outside the Land of Israel in the days of King Solomon and had come into contact with the pagan celebrations of the people in Egypt (1st Kings 11:40). Was he just 'borrowing' from them? It is Satan who copies with the intent of leading God's People astray. The Prophet Daniel spoke of Satan changing the 'times and the Law' in Daniel 7:25:

'And he shall speak great words against the most High, and shall wear out the saints of the most High, and think to change times and laws: and they shall be given into his hand until a time and times and the dividing of time.'

Thanksgiving Day was not acceptable to God 3,000 years ago. How could it be such today? The faithful general Joshua, was instructed to keep all the instructions that God had given to Israel, so that he and his sons after him would be blessed by Yahveh forever, doing what was good and right in the Eyes of Yahveh his God:

'When Yahveh your God has annihilated in front of you the nations that you are to dispossess, and when you have dispossessed them and made your home in their country; be careful you are not caught in a trap: do not imitate them once they have been destroyed in front of you, or go inquiring after their gods saying, 'How did these nations worship their gods?, I will go and do the same.'

'This is not the way for you to behave towards Yahveh your God. For Yahveh detests all this and hates what they have done for their gods; even burning their sons and daughters in the fire for their gods.'

'Whatever I command you, you must be careful to do. You shall not add to, nor take away from it.' (Deuteronomy 12:28-32)

If the ancient pagan peoples celebrated their form of Thanksgiving Day, why do Christians observe it? We must separate ourselves from all pagan days and walk in the Way of the God of Israel. For He has called us out of darkness, into His marvelous Light. He is our God and we must follow Him. When we celebrate His Holy Days, we reflect to the world the True God who provides for our every need. When we celebrate pagan holy days 'in honor of Jesus' we present a distorted and perverted picture of the One who is Truth. 

seedofabraham.net

Cui vă închinați? / Who do you worship?

[RO]

Sunt deranjată. Da, sunt deranjată de oamenii care sărbătoresc toți sfinții dar nu au nici un Dumnezeu. Sunt deranjată de oamenii care au impresia că dacă se roagă la sfinți, la fecioara Maria și la nu știu care icoană, rugăciunile le vor fi ascultate. Și nu, nu mă deranjează asta din cauza faptului că eu nu cred în sfinți, icoane etc, ci din cauza faptului că ei trăiesc o viață spurcată. Beau, înjură, vorbesc urât și nu le pasă de nimeni dar sărbătoresc și se închină. 

Cui vă închinați? Ultima oară când am citit Biblia, am aflat că tatăl minciunilor este diavolul, nu Dumnezeu. Ultima oară când am citit Biblia am aflat că toți apostolii pe care îi sărbătoriți i-au dat slavă lui Dumnezeu și nu au scos cuvinte urâte la adresa Lui.

Pentru ce vă înșelați singuri? 

Dumnezeu e milostiv și îndurător dar este și drept și urăște păcatul. Ați înjurat ieri de biserică și de Isus și aveți azi impresia că dacă vă rugați totul e bine?

Ce sărbătoriți? Pentru ce sau de ce sărbătoriți? Atâta timp cât nu îl aveți pe Dumnezeu în inimă totul e degeaba.

Mă deranjează enorm atenția care li se acordă ”sfinților”. Nu i se acordă o asemenea atenție lui Dumnezeu. Toți se roagă la icoane , la fecioara Maria și la sfinți. Oare Dumnezeu nu e mai mare decât toți sfinții și decât fecioara Maria? Oare ei nu au fost tot oameni ca și noi, și oare nu ne-a spus Dumnezeu că putem să îi cerem totul direct, că doar Isus Hristos este mijlocitor între Dumnezeu și om, că El s-a jertfit pentru  noi și este Preotul, singurul nostru preot? 

Pentru ce dar vă înșelați singuri?

Vă declarați creștini și sărbătoriți totul, dar Biblia nu ați deschis-o. Nu ați făcut-o, pentru că dacă ați fi făcut-o ați fi știut că ceea ce zic este adevărat.

Pentru ce vă închinați în fața unei icoane când aveți un Dumnezeu adevărat și viu în cer? Și pentru ce vă închinați sfinților când El este cu mult mai mare decât ei?

Merită cineva mai multă slavă decât Dumnezeu? [ - Lavinia Humeniuc ]

[EN]

I am disturbed. Yes, I am disturbed by people who celebrate all the saints but not God. I am disturbed by people who think that if they pray to the saints, the Virgin Mary ..their prayers are answered. No, it does not bother me because I do not believe in saints, icons etc., but because they live a sinful life. They drink, swear, talk ugly and do not care about anyone, They just celebrate and worship. 

But who do you worship? The last time I've read the Bible, I learned that the father of lies is the devil, not God. Last time I've read the Bible I found out that even the apostles you all celebrate gave glory to God and they never spoken bad words about Him.

Why do you deceive yourselves? 

God is gracious and merciful but He hates sin. Yesterday you cursed the church and Jesus.. and today you have the impression that if you pray everything is okay?

What are you celebrating? Why and for what are you celebrating? As long as you don't have God in your heart it's all for nothing.

It bothers me the attention given to the "saints" and not to God. Everyone of you is worshipping icons, praying to the Virgin Mary and the saints. But isn't God greater than all the saints and virgin Mary?  Weren't they just people like  all of us, and didn't God told us all that we can ask for everything directly, that Jesus Christ is the only mediator between God and man, that He died for us and He is the Priest, our only priest? 

Why then are you deceiving yourselves?

You pretend you are Christians and celebrate everything but you haven't even opened the Bible yet. You have not done it, because if you had done that, you would have known that what I say is true.

Why are you worshipping an icon when you have a true and living God in heaven? And why worship saints when He is much bigger than all of them?

Does anyone deserve praise more than God?

lavii-osperanta.blogspot.co.uk