Inteleptii vs Nebunii [Round I : Inchinatorii la idoli]

"Cei ce fac idoli, toti sunt desertaciune, si cele mai frumoase lucrari ale lor nu slujesc la nimic. Ele insele mărturisesc lucrul acesta: n- au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca sa ramana de rusine.
Cine este acela care sa fi facut un dumnezeu sau sa fi turnat un idol, si sa nu fi tras niciun folos din el?
Iata, toti inchinatorii lor vor ramane de rusine, caci insisi mesterii lor nu sunt decat oameni; sa se stranga cu totii, sa se infatiseze, si tot vor tremura cu totii si vor fi acoperiti de rusine.
Fierarul face o secure, lucreaza cu carbuni, si o fatuieste şi-i da un chip cu lovituri de ciocan, si o lucreaza cu puterea bratului; dar, daca-i este foame, este fara vlaga; daca nu bea apa, este sleit de puteri.
Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea si-i insemneaza marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.
Isi taie cedri, goruni şi stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, şi ploaia ii face sa creasca.
Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el ii ia şi se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol şi ingenuncheaza inaintea lui!
O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura si se satura; se si incalzeste si zice: „Ha! Ha! m-am incalzit, simt focul!”
Cu ce mai ramane insa face un dumnezeu, idolul lui. Ingenuncheaza inaintea lui, i se inchina, il cheama si striga: „ Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!”
Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, şi inima, ca sa nu inteleaga.
Niciunul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?”
El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce în ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul si sa nu zica: „N- am oare o minciună in mana?” -[Isaia 44,9-20]