The Life & Times of Jesus Christ

Land Of Promise

Shema Israel

Palestinian Authority and Hamas Agree: Israel Has No Right to Exist

"We [ Palestinian Authority ] and Hamas agree: Israel has no right to exist. "
PMW clarification: Gingrich, the PA and PMW


The Palestinian Authority said last week to the British daily The Guardian that US presidential candidate Newt Gingrich's critique of the PA was based on information he quoted from Palestinian Media Watch's website.

To clarify PMW findings, and what was correct and incorrect in Gingrich's remarks, PMW wrote an op-ed that was published in The Jerusalem Post, December16, 2011 :
The American congressional candidates were correct in criticizing the PA for promoting terror

US presidential candidate and the former speaker of US House of Representatives Newt Gingrich said this week that the Palestinian Authority does not recognize Israel's right to exist and that Palestinian schoolbooks teach children to become terrorists. Gingrich cited what he said were PA sources to back up his remarks.

However, the PA has rejected his statements as "groundless."

According to the British daily The Guardian: "Palestinian officials said Gingrich's allegations were based substantially on material produced by an Israeli organization, Palestinian Media Watch, which has published a long list of entries on its website (palwatch.org) under the heading 'Promoting Violence for Children.' An article [on PMW's website] from 2007 describes Palestinian textbooks paid for with US aid money that deny Israel's right to exist.

"But Xavier Abu Eid, a senior adviser to the Palestine Liberation Organization, said the website and Gingrich's allegations were groundless." (December 11, 2011)

Certainly the PA's rejection of the US candidate was expected, as his charges contradict what the PA has been telling Western countries for years.

This is not merely an irrelevant distraction and rhetoric of a presidential campaign. It is these issues - PA non-recognition of Israel and its support of terror - that are at the heart of the peace process and constitute a major impediment to its success. Therefore, it is critical to determine who is correct - Gingrich or the PA.

What exactly was said about the PA?

During the ABC News Republican presidential candidates' debate (December 10, 2011), Gingrich said that the PA does not recognize Israel's right to exist. He said that "the Palestinian Authority ambassador to India said last month, 'There is no difference between Fatah and Hamas. We both agree Israel has no right to exist." This quote, taken from a PMW bulletin, is precise and is very significant, elaborating one of the most important and yet relatively unnoticed principles of PA ideology.

The PA Ambassador to India, Adli Sadeq, wrote in the official PA daily: "They [Israelis] have a common mistake or misconception by which they fool themselves, assuming that Fatah accepts them and recognizes the right of their state to exist, and that it is Hamas alone that loathes them and does not recognize the right of this state to exist. They ignore the fact that this state, based on a fabricated [Zionist] enterprise, never had any shred of a right to exist." (Al-Hayat Al-Jadida, November 26, 2011)

The point of the PA ambassador was the following: The PA differentiates between recognizing that Israel in fact exists - and its unwavering denial of Israel's legitimacy, that is, Israel's right to exist. The PA educates its children with this dual message that Israel exists but has no right to exist, as expressed in a PA schoolbook for grade 12: "Palestine's war ended with a catastrophe that is unprecedented in history, when the Zionist gangs stole Palestine and established the State of Israel." (Arabic Language, Analysis, Literature and Criticism, grade 12, p. 104)

Defining Israel as being created after "Zionist gangs stole Palestine" is the definitive expression of denying Israel's right to exist. Significantly, this rejection of Israel is not just found in Palestinian schoolbooks but is a central part of the ongoing Palestinian discourse.

When a fire raged in northern Israel last year and the PA sent a team of firefighters to join international forces trying to put it out, it was justified by a regular columnist in the official PA daily as follows: "Even if an aggressive foreigner occupies our home and steals it, we don't wish for the home to burn." (Al-Hayat Al-Jadida, December 5, 2010)

Even the official PA daily, when reporting on sporting events, uses political language that tells its readers that it rejects the legitimacy of Israel. The official PA daily reported on a ceremony honoring an Israeli Arab soccer team and its success in moving up to Israel's top division Premier League. Yet when the story was reported in the PA daily it was described as "the team's rise to the national league in the homeland occupied in 1948." (Al- Hayat Al-Jadida, June 18, 2010)

It did not report that it was the "national league in Israel."

In the article in the official PA daily that Gingrich quoted, the PA ambassador to India explained this central duality of the PA ideology, whereby they recognize Israel's existence as a fact of history, but reject Israel's right to exist, as does Hamas.

In a different part of the article the PA ambassador explained this explicitly: "There are no two Palestinians who disagree over the fact that Israel exists, and recognition of it is restating the obvious. But recognition of its right to exist is something else, different from recognition of its [physical] existence." (Al-Hayat Al-Jadida, November 26, 2011) Clearly, Gingrich was correct.

Similarly, PA Chairman Mahmoud Abbas himself has promoted this dual message. In his speech at the UN asking for recognition of Palestine as an independent state, Abbas stated to the international community: "Let us build the bridges of dialogue instead of checkpoints and walls of separation, and build cooperative relations based on parity and equity between two neighboring states - Palestine and Israel." (Speech at the UN, September 23, 2011)

However, on the very next day, Abbas's own government- controlled PA TV as part of its UN statehood campaign broadcast a map that included PA areas as well as all of Israel, wrapped in the Palestinian flag, symbolizing Palestinian political sovereignty over all of Israel. This visual statement was another blatant denial of Israel's legitimacy.

Newt Gingrich's second critique of the PA, which presidential candidate Rep. Michele Bachmann likewise mentioned in the ABC debate, was of the PA schoolbooks which he said teach children to be terrorists. Gingrich said: "These people are terrorists. They teach terrorism in their schools. They have textbooks that say, 'If there are 13 Jews and nine Jews are killed, how many Jews are left? We pay for those textbooks through our aid money."

Here, Gingrich was correct in principle but his example was not. The PA schoolbooks do not include that particular math question. Instead the PA Ministry of Education does something far worse: It glorifies murderers and terrorists. The PA Ministry of Education has two of its schools named after Dalal Mughrabi (Al-Hayat Al-Jadida, January 23, 2006), the woman who led the most lethal terror attack in Israel's history, the Coastal Road massacre bus hijacking in which 37 civilians were killed.

What exactly is the PA message to its children regarding terror? When the Ministry of Education makes children study in a school that venerates a terrorist who killed 37 civilians, its message is very clear: terror and killing Israelis is not only justified but is even worthy of honor.

Fatah has a women's club at Palestinian universities called Sisters of Dalal, honoring the same terrorist Mughrabi. Two summer camps for children this past summer had groups named after her, and one of the camps was sponsored by Prime Minister Salam Fayyad. The entire environment the PA has created for its children envelopes them in glorification of terror.

The PA, it seems, learned that the world would no longer permit it to directly call to kill Israelis, for to do so would cause it to lose American and European funding. So instead of promoting the terror, it glorifies the terrorists; instead of Palestinian children learning that they must kill Israelis, they learn that whoever kills Israelis will become a Palestinian hero.

When the American congressional candidates criticized the PA for promoting terror among Palestinians they were absolutely correct. When they accused the PA of denying Israel's right to exist they were merely exposing authentic PA ideology.

The time is approaching for the PA to make some hard choices. Is it going to change and take the path of peace or is it going to continue on the path of deception?

hudson-ny.org

Blessings - Laura Story [ Music Video ]

When God Has Another Plan [ Music Video ]

" Istoricitatea lui Isus " | interviu cu Darrel Bock

Ruben Ologeanu: Dr. Darrel Bock cum puteţi aborda o persoană sceptică în ceea ce priveşte veridicitatea documentelor Noului Testament?

Darrel Bock: Ei bine, veridicitatea textelor, în sensul înţelegerii faptului că textul care a fost scris, este textul pe care îl avem astăzi, este să putem să vorbim prin intermediul evidenţelor din manuscrisele pe care le avem. Avem atâtea manuscrise ale Scripturii, care arată ce înseamnă cuvintele din cadrul lor, încât sunt foarte sigure în ceea ce priveşte conţinutul lor, asta a fost ceea ce s-a scris. Însă veridicitatea nu se referă doar la a şti că ceea ce s-a scris atunci este ceea ce avem noi astăzi, şi asta pentru că veridicitatea are de a face şi cu conţinutul, ceea ce se află în documente. Aceasta este o discuţie total diferită şi cel mai bun mod de a o avea este să arăţi în ce fel ceea ce a spus şi a făcut Isus se relaţionează contextului în care a trăit în primul secol. În unele cazuri poţi vorbi despre (cel puţin în termenii existenţei) documente care au fost scrise de către istorici necreştini ce fac referire la Isus Hristos. Aceştia au afirmat că a existat, că a fost crucificat în timpul lui Pilat, că a fost crucificat pentru că liderii evrei au lucrat cu Pilat în scopul acelei crucificări. Josephus, un istoric evreu din primul secol, este unul dintre cei care afirmă astfel lucruri. Creştinismul şi mişcarea creştină au venit din timpul şi lucrarea lui.

Cel puţin, astfel de aspecte pot fi dovedite fără ca măcar să deschizi cărţile Bibliei, şi acesta formează cadrul pentru restul discuţiei. Mare parte a problemelor pe care oamenii le au cu privire la veridicitatea Scripturii trebuie să aibă de a face cu întrebarea dacă Dumnezeu poate face sau nu miracole. Acesta e un lucru care nu poate fi dovedit. Nu pot lua un reportofon sau o cameră de luat vederi, să mă duc înapoi în acele timpuri antice şi să caut acel material care să dovedească asta. Trebuie să fii deschis pentru a accepta ceea ce spune Scriptura despre Isus. Totuşi, poţi atrage atenţia asupra faptului că oameni precum Pavel, care nu a crezut, trăind în perioada aceea, s-a convins că Isus a făcut lucrurile cu care era asociat numele Său. Acesta e cel mai bun lucru pe care îl poţi face, să scoţi în evidenţă că au existat atunci oameni care la început nu au crezut, dar au devenit credincioşi, oameni care erau prezenţi sau participau la o scenă şi care au înţeles că Isus era cel care pretindea că este.

Ruben O: Există dovezi exterioare care să susţină istoricitatea lui Isus?

Darrel B: Da, dovezile exterioare pe care le avem, în afara Bibliei, sunt câţiva istorici pe care i-am citit. Josephus, istoricul evreu din primul secol. Opera sa, Antichităţi iudaice, volumul 18.63 şi 64, conţine un paragraf scurt care descrie cine este Isus. Istoricii recunosc că în urma analizei modului de exprimare din manuscrisele pe care le avem, nu tot ce scrie datează din timpul lui Josephus, întrucât textul spune că El era Mesia, ori Josephus nu credea în Isus. Totuşi, sunt anumite lucruri pe care acesta le-a spus şi despre care mulţi cărturari sunt convinşi că Josephus le-a scris, şi anume că Isus a făcut lucruri neobişnuite, că a fost crucificat sub domnia lui Pilat prin instigarea unor anumiţi lideri evrei, iar creştinismul şi mişcarea creştină au apărut în timpul slujirii sale. De asemenea, alţi doi istorici evrei, de la începutul celui de-al doilea secol, fac referire la Isus, la viaţa şi slujirea Sa. Unul dintre aceştia menţionează execuţia din timpul lui Pilat.

Aşadar, dacă nu am fi avut Biblia, tot am fi ştiut că Isus ar fi existat ca şi personaj istoric, însă poate nu am fi ştiut prea mult despre învăţăturile Sale.

Ruben O: A fost Isus un reformator teologic al timpului Său?

Darrel B: Cred că mai corect ar fi să spunem că a fost un reformator teologic în sensul că a aranjat lucrurile din Vechiul Testament într-un mod în care oamenii nu l-au făcut până atunci şi a arătat cum anumite lucruri s-au concretizat în lucrarea pe care El a avut-o de făcut. Printre iudei existau diverse păreri şi aşteptări despre cum va fi vremea sfârşitului, cum va fi Salvarea, cum va arăta Mesia, şi, în cele mai multe cazuri , acestea se încadrau în mai multe imagini diferite. Avem imaginea robului suferind, cel care suferă din cauza oamenilor, avem imaginea unui Mesia care este un lider puternic, avem un Mesia care este Fiul Omului, o figură transcedentală ce apare la sfârşit ca să aducă eliberare. În Iudea exista probabil tendinţa ca aceste profile să fie concepute diferit, nu puteau fi asociate. Însă Isus Hristos este cel care a pus toate acestea împreună, într-o singură persoană, în El Însuşi. Iată o inovaţie în gândirea iudaică, deoarece ei obişnuiau să ţină aceste categorii separat. Un al doilea sens prin care Isus a fost considerat, într-un fel, un refomator teologic, a fost că a accentuat adevăratul scop al legii. El scoate în evidenţă faptul că nu este de-ajuns doar să luăm în considerare ce spune legea, „Să nu ucizi”, ci trebuie să descoperim şi ce conduce la crimă, şi anume, MÂNIA. Astfel, El aprofundează principiile legii, pentru a descoperi motivaţia interioară, fără a spune doar: „Oare am încălcat, sau nu, legea?” Printr-o astfel de abordare El caută o neprihănire care era mai măreaţă decât o citire superficială a legii. Asta a fost o altă reformă majoră pe care El a făcut-o.Ruben O.: O altă întrebare ar fi legată de cărturarul şi istoricul Bart Ehrman, bine cunoscut printre criticii contemporani ai Noului Testament, are el dreptate când spune că textele Noului Testament au fost redactate cu mult timp după ce evenimentele au avut loc?

Darrel B: Poate să aibă dreptate, dar în sensul distanţei. Eu tind să datez textele manuscriselor Noului Testament cu vreo 15-20 de ani mai devreme decât o face el, mai ales Evangheliile. Tind să datez, cel puțin trei dintre Evanghelii: Matei, Marcu şi Luca, înainte de anul 60 AD, iar Evanghelia după Ioan, în anul 90 AD.

Cred că el datează Evanghelia după Matei şi cea după Luca puţin mai târziu, aproximativ prin anii 80 – 90 AD, iar Evanghelia după Marcu la sfârşitul anului 60-începutul anului 70, pe când eu aş spune că a fost realizat cu 10 ani înainte. Dar, să presupunem că are dreptate, că aceasta a fost scrisă mai târziu, dată în sine la care a fost scrisă Evanghelia nu afectează cu nimic veridicitatea materialului scris. Ceea ce determină veridicitatea materialului este calitatea tradiţiei care a fost înregistrată în el, iar asta nu are de a face cu data la care a fost scris. Astfel, dacă o scriere a fost realizată mai târziu, acest lucru nu diminuează neapărat veridicitatea acesteia. Asta e o greşeală pe care unii oameni o fac atunci când se gândesc că, dacă un text este scris mai târziu, atunci timpul va schimba mesajul sau va altera textul original, sau pot apărea născociri pe parcurs. Există oameni care cred că Noul Testament conţine şi povestiri inventate, însă eu nu cred asta. De fapt, calitatea tradiţiei este destul de bună, există o conexiune a tradiţiei apostolice care se potriveşte contextului. Acest lucru vorbeşte despre calitatea materialului nu despre data la care Evangheliile au fost scrise. Motivul pentru care Evangheliile au fost scrise atât de târziu este pentru că, atâta timp cât a răsunat vocea oamenilor care l-au văzut pe Isus, acest lucru a avut mai mult impact decât să se fi scris pe o bucată de hârtie. În lumea antică, vocea orală, vocea vie a unui martor, era mult mai preţuită decât o mărturie scrisă. Acest lucru este neobişnuit pentru perioada noastră. Astfel, în momentul în care apostolii au început să moară, au scris pe papirusuri ceea ce credeau şi îi învăţau pe alţii. Prin urmare, Marcu este asociat în mod tradiţional cu Petru, Luca este în mod tradiţional asociat cu Pavel, apoi îi avem pe Matei şi Ioan, care au rădăcini apostolice.

Ruben O: Citând un autor binecunoscut care a făcut vâlvă acum câțiva ani, vreau să vă întreb dacă istoria este scrisă de către învingători?

Darrel B: Istoria este adesea scrisă de cei învingători în sensul că, atunci când cineva câştigă o confruntare istorică antică, documentele şi reproducerea istorică a acestuia sunt cele care rămân înregistrate. Una dintre problemele pe care le avem cu istoria antică este că deţinem doar părţi ale materialului în care s-au consemnat evenimentele care au avut loc la timpul respectiv, multe dintre ele fiind pierdute. În unele cazuri, documentele altora au fost omise în a fi luate în considerare, pentru că cele învingătoare le-au înlăturat.

Cauza pentru care această expresie este populară în discuţiile teologice este aceea că, uneori, se afirmă faptul că motivul pentru care avem aceeaşi expunere a istoriei antice ca şi cea a bisericii este acela potrivit căruia înregistrările învingătorilor teologici au fost păstrate, în timp ce vocile celor care au vorbit şi care au avut o teologie puţin diferită au fost pierdute. Există o fărâmă de adevăr în această afirmaţie. Atunci când biserica a ajuns să-şi adopte doctrina , deseori a cerut ca scrierile oponenţilor să fie arse şi să sfârşească cu acele lucruri. Am găsit acele scrieri. Acum ştim ce presupun celelalte teologii, şi cel mai important lucru – ceva ce majoritatea nu ştiu – este faptul că atunci când am găsit aceste scrieri recent, în anii ’40 în Egipt, unde multe din aceste Evanghelii apocrife au fost găsite, când am început să citim istorisirile care erau scrise în acele documente, ne-am dat seama că părinţii bisericii, care au scris despre ele în secolul 2, de fapt, ne-au spus cu acurateţe acele istorisiri, cel puţin în cazul lui Irineu. Aşadar, ceea ce pare o scriere descoperită, nouă, a unui învins, a fost, de fapt, înregistrată de câştigător în procesul încercării de a dezbate ceea ce credea.

Astfel, este posibil ca istoria să fie scrisă de către învingători, dar, în unele cazuri, învingătorii merită să câştige , deoarece sursa a ceea ce au afirmat are o mai bună descendenţă, care se întoarce la mişcarea autentică, decât scrierile unora a căror teologie a fost respinsă.

Ruben O: Aţi menţionat mai devreme despre scrierile apocrife. Ce rol au acestea în istoria bisericii şi în istoria dezvoltării doctrinelor?

Darrel B: Valoarea Evangheliilor apocrife nu stă în faptul că ele sunt adevărate din punct de vedere teologic sau că sunt precise, ci stă în faptul că ele ne oferă o fereastră spre ceea ce unii oameni care foloseau simbolismul creştin, în special în secolul doi şi trei, credeau despre Isus şi modul în care convingerile lor erau diferite de ceea ce am ajuns să vedem în biserică. Este folositor să poţi auzi întreaga conversaţie dintr-o perspectivă istorică, şi chiar teologică, pentru că nu auzi doar vocea celor care critică aceste lucrări , ci ajungi să cunoşti propriu-zis aceste lucrări şi modul în care construiesc argumentarea pentru ceea ce prezintă şi cred. Acest lucru este util pentru a aprecia istoria bisericii şi cum s-a dezvoltat aceasta.

Ruben O: Într-un fel, ele ne ajută să vedem imaginea în ansamblu a acelei perioade.

Darrel B: Exact!

Ruben O: O ultimă întrebare. Personală de data aceasta: care sunt celelalte proiecte în care sunteţi implicat?

Darrel B: Momentan lucrez la o carte binecunoscută despre istoricitatea lui Isus, care rezumă în 200 de pagini un proiect de 800 de pagini a mai multor cărturari cărora le-a luat cam un deceniu să îl termine. Partea tehnică a fost publicată în Germania, sub formă de serie, iar acum este publicată şi în S.U.A. Versiunea aceasta nouă va fi şi ea publicată în America, aşa că lucrez la ea. Lucrez la o teologie biblică a Faptelor Apostolilor scrisă de Luca. Tocmai am terminat nişte însemnări pentru un studiu biblic tot pentru Faptele Apostolilor şi o carte scurtă despre dragoste şi creştinismul timpuriu pentru o editură. Aşadar, acestea sunt proiectele la care lucrez.

Vă mulțumesc!

Traducere Cristina Bucurâ

Autor: Ruben Ologeanu 

Sursa: Revista Creştinul Azi

stiricrestine.ro

Ce-ar fi dacă n-am muri? [ Science ]

Este posibil ca omul – fiecare om – să trăiască veşnic? Unii cred că da, şi chiar o doresc; alţii se tem că ar fi posibil; unii speră că nu, iar alţii sunt convinşi că nu se poate. Adevărul este că o trecere a omului de la starea de făptură muritoare la cea de fiinţă nemuritoare ar fi cea mai profundă, cea mai drastică schimbare petrecută vreodată în istoria speciei umane. De la dreptul de moştenire şi până la sistemul de pensii şi de asigurări de viaţă, întreg eşafodajul civilizaţiei moderne se sprijină pe realitatea că oamenii mai şi mor, după ce au trăit o vreme… Şi, oricât de ademenitoare le pare unora perspectiva nemuririi individuale, problemele pe care le ridică această colosală transformare sunt de de natură să-i facă pe cei cât de cât înclinaţi spre reflecţie să se întrebe: oare chiar e de dorit să devenim nemuritori?

Confruntaţi, timp de milenii, cu realitatea unei vieţi scurte - scurtată de boli şi de războaie - oamenii au visat mereu să trăiască mai mult, uneori ducând la extrem această aspiraţie, spre dorinţa de a trăi veşnic. Stau mărturie multele legende şi scrieri despre fiinţe umane dornice să afle viaţa fără de moarte, elixirul tinereţii, secretul vieţii veşnice…
Religiile au venit în întâmpinarea acestei aspiraţii fundamentale prin ideea consolatoare a nemuririi sufletului şi a unei vieţi de apoi, de după moarte, într-o lume de dincolo de marele prag, o lumea în care viaţa eternă era posibilă.

Dar oamenii au continuat să aspire la nemurirea fizică individuală. Şi, după atâtea secole în care au putut doar visa la ea, iată că a venit vremea în care se vorbeşte despre nemurire în alţi termeni: ca despre ceva care, în scurt timp - câteva decenii - ar putea fi posibil.
Dincolo de consideraţiile filozofice sau de speculaţiile ezoterice, ar fi interesant de ştiut ce gândesc despre acest subiect oamenii de ştiinţă, obişnuiţi, în general, să privească lucrurile prin prisma unui pozitivism mai degrabă sceptic.



Cine crede în nemurire?


Ar fi nepotrivit să discutăm despre nemurire fără a aminti numele lui Raymond Kurzweil, specialist în inteligenţă artificială, inventator, vizionar, promotor al conceptului de singularitate, al transumanismului şi al ideeii că, beneficiind de progresele tehnologiei şi ale ştiinţei, individul uman îşi poate extinde durata vieţii până la a deveni, practic, nemuritor.

Singularitatea tehnologică este un concept care se referă la posibilitatea apariţiei, în viitor, a unei inteligenţe supraumane, graţie mijloacelor tehnologice. Apariţia singularităţii tehnologice reprezintă un orizont de aşteptare, dincolo de care este dificil de înţeles şi prezis ce s-ar întâmpla, de vreme ce capacităţile unei inteligenţe supraumane nu prea pot fi înţelese de o minte înzestrată cu inteligenţă umană obişnuită. Odată atinsă singularitatea, ar urma o explozie a inteligenţei - un fenomen prin care superinteligenţele apărute ar crea, generaţie după generaţie, fiinţe capabile de performanţe din ce în ce mai mari ale minţii. Iar aceste minţi uluitoare ar putea născoci, într-un ritm din ce în ce mai alert, mijloace de păstrare a sănătăţii, de prevenire a îmbătrânirii, de prelungire a vieţii şi de creştere a performanţelor care ar face, practic, tranziţia de la organismul uman la corpul postuman. Acesta estetransumanismul - o viziune a unei transformări fără precedent a fiinţei umane, prin trecerea ei la un nivel considerat mult superior, reprezentat de o creatură cu capacităţi fizice şi cognitive enorm crescute faţă de cele ale omului de azi.

Iar beneficiind de ritmul tot mai rapid al progresului tehnologic, această nouă versiune de Homo sapiens ar putea foarte bine să trăiască veşnic, stăpânind mecanismele care controlează procesul de îmbătrânire, reparând pe ici-pe colo ceea ce e de reparat, la nevoie înlocuind chiar porţiuni din organismul biologic cu sisteme artificiale eficiente şi fiabile. Iar celor care gândesc că astfel vom deveni practic nişte cyborgi, li s-ar putea răspunde că cyborgii sunt deja printre noi: în sensul sugerat mai sus (fiinţe umane reparate pe alocuri cu piese artificiale), şi cei cu regulator de ritm cardiac implantat sau cu proteză de şold sunt cyborgi.

Aubrey de Grey este un om de ştiinţă britanic, specializat în gerontologie şi interesat în mod special de studiul mijloacelor prin care procesul îmbătrânirii ar putea fi oprit, cu posibilitatea prelungirii considerabile a vieţii. Este un domeniu vizionar şi plin de promisiuni al medicinii regenerative, ramură care studiază procesele de înlocuire sau regenerare a celulelor, ţesuturilor sau organelor umane, în scopul de a le face să funcţioneze normal. După Aubrey de Grey, îmbătrânirea este determinată de un cumul de efecte ale metabolismului, iar scopul studiilor sale este împiedicarea declinului fizic şi cognitiv al fiinţei umane şi menţinerea unei stări de tinereţe biologică perpetuă, indiferent de vârsta cronologică.

Judecând după exemplele de mai sus, savanţii par mai curând incitaţi de provocarea pe care o reprezintă, din punct de vedere ştiinţific (medical, tehnologic) evitarea declinului adus de vârstă şi atingerea imortalităţii. Poate că, într-adevăr, este (sau, mai curând, ar fi) o izbândă intelectuală colosală să reuşeşti să schimbi mersul firesc al lucrurilor, să împiedici ceea ce părea inevitabil, să opreşti, practic, timpul în loc şi, odată cu el, ravagiile asupra fiinţei umane de-a lungul vieţii ei; să fii cel care face să dăinuie tinereţea, în loc de a fi cel care suportă, neputincios, degradarea şi alunecarea spre moarte.


Dar, dincolo de izbânda ştiinţifică, se află nişte întrebări pe cât de prozaice, pe atât de importante. Iată o asemenea întrebare, pe care n-o putem trece cu vederea, oricât le-ar displăcea unora să coboare din înaltele sfere ale cunoaşterii în grosolana materialitate a vieţii de zi cu zi: ce am mânca toţi, dacă am fi nemuritori?


Cele 7 miliarde de oameni care populează azi planeta au deja probleme în acest sens: suntem mulţi şi resursele Pământului, aşa cum sunt ele astăzi, nu ajung. Sporul populaţional e încă ridicat şi ne aşteptăm să fim 9 miliarde peste doar vreo patru decenii. Ce-o să mâncăm cu toţii, în condiţiile în care, chiar şi acum, hrana nu ajunge pentru toată populaţia planetei?

Organizaţia Naţiunilor Unite estima, într-un raport care analiza starea lumii în anul 2010 şi îşi arunca privirea spre viitor, că în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei - cu mai puţin de 1,25 USD pe zi (azi sunt 1,4 miliarde). Şi tot ONU prevede că, în anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi - şi asta în condiţiile în care nu trăim şi nu mâncăm de-a pururi.




A fi sau a nu fi nemuritor?

Dar, în fine, nemurirea chiar ar fi un lucru bun pentru om, ca specie? La nivel individual, unii şi-ar dori poate să trăiască veşnic, dar atâta vreme cât stăm cu toţii aici, pe Pământ, nimeni nu se poate sustrage la infinit destinului speciei sale.

Un biolog, specialist în evoluţionism, Andre Martins, de la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, a realizat recent o simulare computerizată a evoluţiei a două populaţii ipotetice - una de oameni obişnuiţi, muritori, şi o alta de făpturi umane nemuritoare.
Iar rezultatele sugerează că, pur şi simplu, îmbătrânirea şi moartea ne-au ajutat - şi cu siguranţă ne ajută în continuare - să evoluăm ca specie. În anumite circumstanţe, mortalitatea este efectiv un avantaj pentru supravieţuirea speciei umane.

În simularea lui Martins, paradoxal, specia muritoare a împins-o pe cea nemuritoare spre extincţie.
Rezultatul se datorează adaptării care are loc prin selecţie, de-a lungul generaţiilor succesive. Schimbările/mutaţiile fac ca fiecare generaţie să fie un pic mai bine adaptată decât cea actuală şi, pe termen lung, să o elimine pe cea ai cărei indivizi nemuritori rămân înţepeniţi în aceleaşi tipare fiziologice şi comportamentale. În lumea naturală, dominată de hazard şi schimbări şi, în consecinţă, de necesitatea adaptării permanente, o specie care evoluează întruna - chiar dacă lent - are un avantaj competitiv.


Criticii acestui experiment susţin că lumea în care trăieşte azi o mare parte a populaţiei Terrei nu mai are caracteristicile mediului natural, că factori precum schimbările tehnologice rapide şi acumularea masivă a informaţiilor necesită un alt tip de adaptare decât cea la mediul natural.

Posibil. Dar, dacă prelungirea duratei vieţii active (nu a vieţii pur şi simplu) prin progres ştiinţific şi tehnologic şi prin aplicarea lui într-un sistem medical mai bun, eliminarea sărăciei şi a foametei şi domolirea violenţei care încă scurtează nenumărate vieţi sunt scopuri raţionale şi demne de urmărit în virtutea consecinţelor lor pentru lumea de mâine, rămâne încă neclar în ce măsură atingerea nemuririi personale ar rezolva marile probleme ale civilizaţiei umane.

descopera.ro

Interviu Grupul Continental

Pentru inceput va rugam sa ne spuneti cat mai multe despre voi. ce vreti voi sa afle si lumea…

GrupContinental:Grupul Continental a luat nastere in Romania in anul 1998, de atunci aproximativ 700 de tineri si copii au fost implicati in cele peste 40 de turnee pe care le-am organizat. In 2009 am avut deja 6 turnee si ne mai stau in fata inca doua. Proiectele noastre sunt pentru oricine are inima si putin talent musical.

Cum şi când a avut loc înfiinţarea grupului?

 GrupContinental: In anii ’60, Cam Floria, un tanar american, a avut viziunea si dorinta de a infiinta un grup care sa strabata America si sa duca Vestea Buna a Evangheliei prin cantec, oricarui om care vrea sa asculte. Dupa un an, Leen LaReviere, un alt tanar olandez, uimit de impactul acestui grup, a decis sa lupte pentru infiintarea unei organizatii in Europa, care sa dezvolte aceeasi strategie a raspandirii Evangheliei. De atunci, numai in Europa s-au infiintat cateva organizatii Continental (Olanda, Italia, Slovacia, Ungaria, Romania), care au ca scop evanghelizarea spatiului in care se vorbeste limba lor.

 Cine compune cantarile pe care le cantati?

 GrupContinental: Piesele sunt compuse de Continental dar si de marii artisti crestini, cumparate cu toate drepturile si adaptate genului muzical pe care il abordam. As aminti faptul ca in Continentalul timpuriu din Statele Unite au activat si s-au format nume consacrete ale muzicii crestine contemporane ca: Michael W. Smith, Sandy Patty, Waine Watson, Steven Curtis Chapman si multi altii, care azi furnizeaza piese de calitate grupurilor Continental din intreaga lume.

  Ce muzica va place sa ascultati. De ce? Aveti o trupa/artist preferat/melodie preferata?

 GrupContinental: Un raspuns la o astfel de intrebare ar fi foarte subiectiv in cazul nostru, avand in vedere numarul mare de colaboratori pe care ii avem in fiecare an.

Daca ati putea sa alegeti o colaborare cu orice artist, care ar fi acela?

 GrupContinental: Deja am colaborat cu multi artisti sau formatii crestine din Romania, lucru care ne bucura mult. Ascultand albumele noastre veti auzi voci ca si  ale lui Catalin si Ramona Lup, Marius Falcusan si Dia Lup din formatia Laud, Shema, Marius Moldoveanu din Shalom etc.

 Ce hobby-uri aveti, in afara de muzica?

 GrupContinental: Multe si diverse. Ce cred ca avem totusi in comun este bucuria de a calatori.

 Ce parere aveti despre situatia actuala a muzicii crestine din Romania?

 GrupContinental: Incet, incet, caliatetea muzicala creste si asta e un lucru bun. Avem insa probleme la capitolele text si atitudine. Adica ne-am dori mai mult ca inchinarea sa fie si inteleapta si adevarata. Muzica crestina nu este cea care foloseste un text crestin, ci a carei desfasurare genereaza un act de inchinare in Duh si Adevar, dar si raspunde nevoilor de inchinare ale congregatiei, nu starneste doar emotii. Prin aceasta afirmatie nu desconsideram pe nimeni. Ne lovim de aceleasi probleme pe care incercam sa le reparam si sa dezvoltam adevaratele calitati ale inchinarii.

 Ce a decurs turneele din aceasta vara din Oltenia si Ucraina?

 GrupContinental: Anul acestea, am avut doua turnee in acelasi timp. Ne-am intalnit 50 de tineri, am studiat impreuna timp de o saptamana 8-10 ore zilnic iar apoi ne-am despartit ca sa acoperim cele doua zone in care lucram de ceva timp. Experientele au fost multe si frumoase, intamplari neprevazute la tot pasul, dar nimic nu se compara cu ceea ce a lucrat Domnul in vietile noastre in acest timp pe care am vrut sa-l folosim intr-un mod util. Am vazut oameni transformati, tineri plangand, atinsi fiind de Cuvantul lui Dumnezeu. Asta ne da imboldul sa mergem mai departe.

  Va multumesc pentru timpul acordat si va doresc tot ce faceti sa duceti la bun sfarsit

crestintotal.ro

Drumul spre intelepciune [ devotion ]

Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. - Eclesiastul 12:13

Cineva a spus: " Un pesimist vede tunelul; un optimist vede lumina de la capatul tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capatul tunelului si tunelul urmator ". Scriitorul cartii Eclesiastul a fost un realist care a vrut ca si noi sa vedem viata asa cum este ea in realitate si s-o traim conform intelepciunii divine.

J.I.Packer, spune ca baza reala a intelepciunii este in primul rand, recunoasterea faptului ca o mare parte din ceea ce se intampla in lume este lipsit de sens. Atunci cand ne dam ochelarii care ne fac sa vedem totul in roz, vedem lipsa de finalitate, moartea care secera totul, raul care infloreste - pe scurt, pare ca si cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

De indata ce ne oprim si punem intrebari cu privire la caile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata sa invatam intelepciunea Lui, care inseamna a cunoaste ce trebuie sa facem atunci cand suntem completamente incurcati de tunelurile vietii, care par sa nu se mai termine. Si ce inseamna lucrul acesta ? Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui ( Ecles. 12:13 ). Sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa nu-I spunem in rugaciune mai mult decat avem de gand sa infaptuim ( 5:1-7 ). Sa facem binele ( 3:12 ). Sa traim raspunzatori pentru faptele noastre ( 12:14 ). Sa ne bucuram de viata cand Dumnezeu ne da prosperitate ( 7:14 ). Sa muncim din greu ( 9:10 ) si sa ne bucuram de agoniseala noastra ( 2:24 ).

Drumul spre intelepciune este o atitudinen realista cu privire la viata si acceptarea ca exista intrebari fara raspuns. Drumul spre intelepciune nu inseamna sa primim o explicatie, a-L intreba pe Dumnezeu ce vrea sa facem - apoi sa facem prin credinta.

Dennis De Haan

Multe lucruri vad in viata

Care nu-s la locul lor;

Ajuta-ma ca voia Ta s-o fac

Prin harul Tau mantuitor. - Dennis De Haan

Cel mai nobil gand care se poate salaslui in mintea omului este responsabilitatea pe care o are fata de Dumnezeu. - Daniel Webster

No Time

I knelt to pray but not for long, 

I had too much to do. 

I had to hurry and get to work 

For bills would soon be due. 

So I knelt and said a hurried prayer, 

And jumped up off my knees. 

My Christian duty was now done 

My soul could rest at ease. 

All day long I had no time 

To spread a word of cheer. 

No time to speak of Christ to friends, 

They'd laugh at me I'd fear. 

No time, no time, too much to do, 

That was my constant cry, 

No time to give to souls in need 

But at last the time, the time to die.

I went before the Lord, 

I came, I stood with downcast eyes. 

For in his hands God held a book; 

It was the book of life. 

God looked into his book and said 

"Your name I cannot find. 

I once was going to write it down... 

But never found the time.

churchages.com