Speranta Vol. 3 [ Music ] [ Download ]

Speranta Vol. 3 : ! link-uri eliminate din motive de copyright
                                    Batrani.mp3
                                    Bucuria Ta.mp3
                                    Desteapta-te.mp3
                                    In Ceruri.mp3
                                    In Curand.mp3
                                    Isuse Eu Te Rog.mp3
                                    Judecata.mp3
                                    Moise.mp3
                                    Vie Sfanta.mp3

> Download Albun Complet <

> Speranta Vol 1 <

> Speranta Vol 2 <

Ce faci cu timpul - CrisSem [ mp3 ]

> Download Ce faci cu timpul.mp3 <  [ Click dreapta si Save As ]

BBC Bible Mysteries Ep. 07 The Disciples

> Vizioneaza pe VPLAY <
> Download Video <

Watch also :   BBC Bible Mysteries Ep. 05 : David and Goliath 
                      BBC Bible Mysteries Ep. 03 Joseph And His Multicoloured Coat 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 02 : Joshua and the Battle of Jericho 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?
                      

STRIGĂTUL BISERICII PRIGONITE

Un ateu îl găseşte pe Hristos

Am fost crescut într-o familie care nu practica nici o religie. Nu am primit o educaţie religioasă în copilărie. Eram, la vârsta de 14 ani, un ateu convins, împietrit. Aceasta era rezultatul unei copilării necăjite. Orfan de tată din primii ani ai vieţii, am cunoscut sărăcia în perioada grea a primului război mondial. Adolescent, eram tot atât de ateu ca şi comuniştii de azi. Citisem cărţi ateiste şi nu numai că nu credeam în Dumnezeu şi Hristos... dar uram aceste noţiuni, considerându-le nocive pentru mintea omenească. Am crescut astfel în adversiune faţă de religie.

Dar, cum mi-am dat seama mai târziu, nu înţeleg pentru care considerent, am fost unul din aleşii Domnului. Au fost criterii care nu ţineau deloc de calităţile mele, pentru că aveam un caracter rău. Deşi eram ateu, ceva inconştient mă atrăgea spre biserică. Mi se părea greu să trec pe lângă un asemenea lăcaş şi să nu intru. Cu toate acestea, nu am înţeles niciodată ce se petrecea în aceste biserici. Am ascultat predici, dar ele n-au avut nici o rezonanţă în inima mea. Eram convins că nu există Dumnezeu. Uram ideea că Dumnezeu este un Stăpân de care trebuie să ascult. Această idee pe care o aveam despre Dumnezeu era gre şită. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu că există, undeva în Univers, o inimă iubitoare. Avusesem puţine bucurii în copilărie şi tinereţe şi tânjeam după experienţa unei inimi iubitoare, care să bată şi pentru mine. Nu ştiam că există un Dumnezeu adevărat, dar eram trist că nu există un Dumnezeu al iubirii.

Odată, în perioada conflictului meu interior,.am intrat într-o biserică catolică; aici am văzut oameni îngenunchiaţi care spuneau ceva. M-am gândit să îngenunchez şi eu alături de ei, să ascult ce spuneau ei, să repet rugăciunile lor şi să văd dacă se întâmplă ceva. Ei înălţau o rugăciune către Sfânta Fecioară: "Bucură-te  Mărie, cea plină de har". Impreună cu ei, am repetat cuvintele iarăşi şi iarăşi, am privit la statuia Fecioarei Măria, dar nu s-a întâmplat nimic. Mi-a părut foarte rău.

într-o zi, ateu convins fiind, m-am rugat lui Dumnezeu, cam în termenii următori: "Doamne, ştiu sigur că nu exişti. Dar, dacă din întâmplare exişti, ceea ce eu contest, nu este datoria mea de-a crede în Tine; este datoria Ta să mi Te descoperi".

Eram ateu, totuşi ateismul nu aducea pace inimii mele. Cum aveam să descopăr, în acest timp de frământări interioare ale mele, într-un sat aşezat pe creasta munţilor, în România, un dulgher bătrân se ruga aşa: "Doamne, Ţi-am slujit pe pământ şi doresc să-mi capăt răsplata pe pământ şi nu în Cer. Răsplata mea să fie aceea de a nu muri până ce nu voi aduce la Hristos un evreu, pentru că Isus a ieşit din poporul evreu. Dar sunt sărac, bătrân şi bolnav. Nu pot să umblu să caut un evreu. în satul meu nu e nici unul. Adu, Tu, un evreu în satul meu, şi eu am să mă străduiesc să-l aduc la Hristos".

O atracţie irezistibilă mi-a dus paşii în acel sat. N-aveam nimic de făcut acolo. In România sunt mii, dacă nu chiar zeci de mii de sate. Dar m-am dus în "acel" sat. Aflând că sunt evreu, dulgherul m-a curtat ca pe cea mai  frumoasă fată. A văzut în mine răspunsul la rugăciunile sale şi mi-a dat să citesc Biblia.

Citisem în Biblie de multe ori înainte, din pur interes cultural. Dar Biblia pe care mi-a dat-o el
era altfel. [ ... ]

Richard Wurmbrand - Strigatul Bisericii Prigonite  

> Download [ .doc ] <

Speranta Vol. 2 [ Music ] [ Download ]

Speranta Vol. 2 :  ! link-uri eliminate din motive de copyright
                                    Anii trec.mp3
                                    Cu Tine.mp3
                                    Ierihon.mp3
                                    Iti multumesc.mp3
                                    Mi-e asa de dor.mp3
                                    Prietene.mp3
                                    Vegheaza.mp3
                                    Doamne.mp3
                                    Tu nu pleci.mp3

> Download Albun Complet <

> Speranta Vol 1 <

> Speranta Vol 3 <

Beautiful to Me - Kerrie Roberts [ Music Video ]

> Download [ .mp3 ] <
So much I don't understand
That I’d change if I wrote the story
How pain can heal and death bring life
How defeat can bring such glory
You didn't hold back one breath
You even gave Your last one
So I’d live

It's beautiful to me
Your holy mystery
I'm standing here in awe
Of how you make everything
So beautiful to me
Someday I will see
How You hold this wounded heart
And make it perfect and complete
And it's beautiful to me
Beautiful

I don't deserve Your suffering
I should be the one who's bleeding
But Your broken body gives
This broken spirit what it's needing
You reach through time with Your sacrifice
Your wounded hands holding this fragile life

It's beautiful to me
Your holy mystery
I'm standing here in awe
Of how you make everything
So beautiful to me
Someday I will see
How You hold this wounded heart
And make it perfect and complete
And it's beautiful to me
Beautiful to me

This ache, this longing
This heart that I've been searching
In this moment while I'm breaking
Show me
Your plan, Your promise
A pain that has a purpose
I let you in to use it

And just like Your hands built heaven’s hall
You’re making me so beautiful

It's beautiful to me
Every mystery
I'm standing here in awe
Of how You make everything
So beautiful to me
So perfect and complete
You hold this wounded heart
Someday I will see
And it's beautiful to me
Beautiful to me
Beautiful, beautiful
Beautiful to me
Beautiful to me

Everlasting God - Lincoln Brewster [ Music Video ]

Lincoln Brewster - Everlasting God

> Download [ .mp3 ] <

>Official Website<

Istoria crimelor papalităţii

Instituţia papală deţine o colecţie de neegalat de acte de corupţie şi criminalitate, acumulate de-a lungul secolelor, iar adevărata istorie a papilor este plină de scandaluri, cruzime, depravare, domnie a terorii, războaie şi corupţie morală. [Nota redacţiei yogaesoteric. Toate acestea nu au nimic în comun cu adevăratul creştinism sau învăţăturile lui Iisus Cristos şi ridică mari semne de întrebare privind autoritatea spirituală a liderilor Bisericii Catolice de-a lungul timpului.] 

Majoritatea catolicilor nu aud de-a lungul vieţii lor de vreun act reprobabil al unui papă sau membru al clerului. Cu toate acestea, istoria vieţilor membrilor ierarhiei clericale nu seamănă deloc cu felul în care este descrisă astăzi, iar adevărata istorie a papilor este partea cea mai greşit reprezentată din istoria religioasă.

John Cardinal Farley (1916), istoric catolic şi arhiepiscop de New York, a admis subtil că „vechile legende despre vieţile lor desfrânate pot fi parţial adevărate… faptul că ei nu au insistat cu severitate asupra virtuţilor sexuale, iar injustiţia a fost o abatere a curţii papale... deşi probabil că ideea de îmbunătăţire morală era mereu prezentă în mintea lor.” (Enciclopedia Catolică, ed. Pecci, 1897, iii, p. 207).

Adevăratul caracter al papilor a fost în general atât de fals reprezentat încât mulţi oameni nu ştiu că mulţi papi nu au fost doar decadenţi, ci şi printre cei mai sălbatici şi perfizi strategi militari. Cardinalul Farley a adăugat acest comentariu: „Papii au fost conducători temporari ai teritoriului civil şi a fost necesar, fireşte, să forţeze restabilirea sau extinderea situaţiei Bisericii până la încheierea păcii… încercările lor de a purifica Ducatul Romei le-a pricinuit o durere profundă datorită necesităţii de a recurge la violenţă, dar având mila ca motivaţie… au fost pierdute vieţi în slujba adevărului, căci baza pentru a deţine şi transmite proprietăţi în vederea obţinerii de venituri a fost dată papilor de împăratul Constantin în 312.” (Enciclopedia Catolică, ed. Pecci, ii, p. 157-169).

Comentariile cardinalului merită desigur atenţia noastră, deoarece în ele se află povestea puţin cunoscută a conducătorilor religiei creştine şi dezvăluie faptul că prezentarea actuală a papilor drept oracole morale incoruptibile nu este adevărată. Istoria ascunsă a fundaţiilor doctrinare care au permis asocierea papilor cu conflictele şi moravurile uşoare până la care decadenţa în rândul clerului este „parţial adevărată” reprezintă o poveste extraordinară, fără precedent sau asemănare în istoria religiilor lumii. În prefaţa unei cărţi papale oficiale transmisă spre publicare de Sfântul Scaun, numită Papii, o scurtă istorie biografică, cititorul creştin este pregătit cu tact pentru confruntarea cu câteva fapte neplăcute despre papi prin această recunoaştere apologetică:

„Unii catolici s-ar putea să fie surprinşi când vor citi biografiile papale din această carte. Se poate ca viziunea noastră despre rolul pe care îl joacă papa în cadrul Bisericii să aibă nevoie de o oarecare ajustare.” (The Popes: A Concise Bioghraphical History, ED. Eric John, Burns & Oates, Editori ai Sfântului Scaun, Londra, 1964, p. 19, aprobată pentru tipărire de Georgius L. Craven).

Acest comentariu îi face precauţi pe cititori în privinţa istoriei papale, dar în această istorie biografică, Sfântul Scaun nu a considerat a fi prudent să publice detaliile complete ale naturii adevărate a curţii papale. Istoria sa reală este amestecată cu „secole de trafic de funcţii ecleziastice, înşelătorie, scandaluri, imoralitate, agresiune, fraude, crimă şi cruzime, adevărata fire a papilor fiind prezentată astăzi, cu bună ştiinţă, în mod fals de către Biserică”. (A History of Popes, dr. Joseph McCabe [1867-1955] , C.A. Watts&Co, Londra, 1939).

Biserica a păstrat timp de secole o arhivă vastă cu vieţile papilor care, până în secolul al XI-lea, erau numiţi “patriarhii ecumenici”, existând şi istorisiri despre excese uimitoare. Arhivele catolice oficiale prezintă confesiuni extraordinare despre ticăloşii ce se petreceau în rândurile întregului cler catolic, iar implicaţiile acestora capătă noi dimensiuni când sunt examinate în lumina pretenţiei Biserici de pietate indubitabilă în ierarhia bisericească.

Comitetele redacţionale ale lucrării Enciclopedia catolică pretind că aceasta este „un exponent al adevărului catolic” (în prefaţă) şi că ceea ce este prezentat în ea este preluat în principal din arhive, fără prejudecăţi. Pentru a continua ideea, dispunem de câteva jurnale papale, scrisori şi rapoarte ale unor ambasadori străini la Sfântul Scaun către guvernele lor, rapoarte senatoriale romane precum şi de acces la registre oficiale străvechi ale tribunalelor ecleziastice din Londra. De mare ajutor în această investigaţie a fost posibilitatea utilizării unei versiuni originale a Enciclopediei lui Diderot, volum a cărui distrugere a fost ordonată de papa Clement al XIII-lea imediat după publicarea sa, în 1759.

Aceste documente relatează în mod constant despre secole de extraordinară degradare în ierarhia papală, iar conţinutul lor, atunci când este examinat în funcţie de circumstanţele desfăşurării respectivelor istorisiri, poate fi considerat doar ca fiind uluitor. Pretinsa sfinţenie şi pietate a papilor, aşa cum sunt prezentate astăzi în mod public, nu apare în înregistrările istorice, aceasta fiind o dovadă a necinstei autoportretului realizat chiar de Biserică.

Piosul istoric şi autor catolic episcopul Frotheringham a extins acest rezumat al liderilor creştini până în vremea sa: „Mulţi papi au fost oameni cu vieţi pline de dezmăţ. Unii erau magicieni (ocultişti); alţii erau cunoscuţi pentru răzvrătire, masacre şi imoralitate, avariţie şi simonie [trafic cu obiecte sfinte, vânzare de bunuri spirituale, de funcţii ecleziastice, n.n.]. Alţii nu erau buni creştini, ci criminali de rând şi duşmani a tot ceea ce era bun. Unii erau copii ai Diavolului; mulţi erau sângeroşi; unii nu erau nici măcar preoţi. Alţii erau eretici. Dacă un papă este eretic, el de fapt nu este papă.” (The trade of Christ, episcopul Frotheringham, 1877; vezi şi Enciclopedia Catolică, xii, p. 700-703, publicată cu aprobarea episcopului Farley).

Şi chiar au fost eretici, mulţi papi recunoscând public neîncrederea în Evanghelii, după cum vom vedea. Aceste fapte sunt binecunoscute istoricilor catolici care în lucrările lor îi prezintă pe papii ca fiind oameni virtuoşi şi competenţi cu „minţi religioase elevate”. (The Papacy, George Weinfeld & Nicolson Ltd, Londra, 1964). Realitatea este că unii papi au acţionat conform intereselor lor, şi nu conform voinţei lui Dumnezeu, cultivând un sistem papal cu mult mai viciat decât îndrăznesc scriitori catolici să scrie deschis despre istoria Bisericii. Ei au fost dispreţuiţi de laici şi, atunci când condiţiile economice mai bune au trezit mintea unei clase mijlocii europene aflată în dezvoltare, a existat o revoltă pe scară largă împotriva lor. Arhivele creştine arată că papii erau departe de prezentarea modernă a caracterului lor şi că, prin încercarea de a-i portretiza cu un trecut pios, Biserica a realizat o faţadă doctrinară ce-i prezenta cu neruşinare, în mod înşelător, drept fervenţi credincioşi.

Având în minte modelul secolului al XX-lea despre papalitate, este greu să ne imaginăm cum a fost aceasta în secolul al XVI-lea sau al XIV-lea, ca să nu mai vorbim despre secolul al X-lea sau al VIII-lea. Unii dintre cei numiţi acum exponenţi ai „virtuţii creştine” au fost ucigaşi brutali, căci „crimele împotriva credinţei reprezentau înaltă trădare şi puteau fi pedepsite cu moartea” (Enciclopedia Catolică, ed. Farley, xiv, p. 768). 

Papii se îmbăiau în sânge pentru a-şi realiza obiectivele pământeşti şi mulţi dintre ei şi-au condus personal forţele armate pe câmpul de luptă. Biserica a ordonat „armatei sale seculare” să-şi impună cu forţa dogma asupra umanităţii prin „crimă în masă” (Exterminarea Catharilor - The extemination of the Cathars, Simonde de Sismondi, 1826), iar clerul, preluând în fiecare zonă rolul funcţionarilor locali, nu pare a-şi fi recăpătat vreodată spiritul religios.” (Enciclopedia catolică, ed. Farley, i, p. 507). Autori concilianţi ai istoriei creştinismului încearcă în van să zugrăvească un aspect sofisticat al unui trecut papal ce a scandalizat Europa timp de secole şi care a fost în mod evident nesofisticat şi primitiv.

Deoarece linia papilor începe în chip neclar, în cercetarea noastră vom porni din anul 896, când „un grup de nobili cu pasiuni porcine şi brutale, dintre care mulţi nu puteau nici măcar să-şi scrie propriile nume (Annals of Hincamar, arhiepiscop de Reims; pub. c. 905), a pus stăpânire pe instituţia papală şi a făcut-o să dispară pentru următorii 631 de ani, până 1527 când, prin subterfugiile papei Clement al VII-lea (1523-1534), Roma a căzut în faţa armatei împăratului Carol al V-lea.

În această evaluare a doar câtorva papi ai acelor secole citim: „La moartea papei Formosus (896) pentru papalitate a început o epocă de o profundă umilire, cum nu a mai fost cunoscută înainte sau după aceea. După ce succesorul lui Formosus, Bonifaciu al VI-lea guvernase pentru doar 15 zile, Ştefan al VII-lea a fost numit pe scaunul papal. În furia sa oarbă, Ştefan nu numai că l-a ponegrit pe Formosus, dar i-a batjocorit şi corpul. Papa Ştefan a fost strangulat în închisoare în vara lui 897, iar următorii şase papi (până în 904) au fost şi ei implicaţi în luptele dintre partidele politice rivale. Cristofor, ultimul dintre ei, a fost răsturnat de Sergius al III-lea (904-911).” (Enciclopedia Catolică, ii, p.147).

Astfel de perioade de „profundă umilire” a papalităţii s-au repetat destul de des, ajungând chiar până în secolul XXI, la o magnitudine a pedofiliei în rândul preoţimii. (Apology of Pope John Paul II, martie 2002).

Papa Ştefan al VII-lea (VI-lea), „un preot bătrân, mâncăcios şi bolnav de gută” (episcopul Liutprand de Cremona, c. 922-927), a fost cel care a ordonat exhumarea cadavrului putred al Papei Fromosus la opt luni de la moartea acestuia. I-a legat apoi cadavrul în poziţie verticală pe scaun şi l-a judecat pentru încălcarea canoanelor. În faţa corpului în descompunere şi îmbrăcat în purpură şi aur au stat papa, episcopii săi, nobilii Romei şi Lamberto di Toscana. [Pictura lui Jean Paul Formens reprodusă mai jos reprezintă acest simulacru de proces.]

 

„Procesul a fost o farsă grotescă şi obscenă. Papa se plimba înainte şi înapoi şi ţipa la cadavru, declarându-l vinovat. Un diacon, aflat lângă cadavrul fostului papă, răspundea în numele său. În acest incident macabru, numit astăzi în mod pios „Sinodul Cadavrului”, papa decedat a fost condamnat cum se cuvine, i s-au smuls veşmintele, i s-au tăiat trei degete de la mâna dreaptă, iar rămăşiţele au fost aruncate în Tibru.”

„În această afacere dezgustătoare, el [papa Ştefan al VII-lea (VI-lea) ] nu poate fi iertat pentru ce a urmat. După ce l-au detronat pe răposatul papă, el i-a anulat toate actele, inclusiv hirotonisirile. Faptele sale groaznice au provocat o reacţie violentă la Roma, iar la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august papa Ştefan a fost întemniţat şi mai apoi strangulat.” (The popes: A concise Biographical History, ibid., p. 160).

Sunt arătate astfel limitările mentale morbide ale vechilor papi. Datorită acestor dovezi, înţelegem de ce călugării de la mănăstirea Eulogomenopolis, numită astăzi Monte Casino, au descris sediul Asinarian (numit ulterior palatul Lateran) drept un locaş al mâniei, o casă a crimei… un loc al viciilor exotice”.

Domnia nelegiuită a prostituatelor

Episcopul Liutprand de Cremona, a cărui lucrareAntapodosis se ocupă cu istoria papalităţii între anii 886-950, ne-a lăsat o imagine degradantă a viciilor papilor şi episcopilor, poate cu o urmă de gelozie: „Vânau pe cai cu harnaşamente ornate cu aur, iar după vânătoare participau la banchete cu dansatoare şi se culcau cu prostituate neruşinate în paturi cu cearşafuri de mătase şi cuverturi brodate cu fir de aur. Toţi episcopii din Roma erau căsătoriţi, iar soţiile lor îşi croiau rochii de mătase din veşmintele sacre.” Iubitele lor erau doamne nobile de frunte ale oraşului. „Două femei voluptoase ale imperiului”, Teodora şi fiica ei Marozia, „au condus papalitatea secolului al X-lea” (Antapodosis, ibid.). Renumitul istoric al Vaticanului, cardinalul Caesar Baronius (1538-1607) a numit acea perioadă „domnia prostituatelor”, care a făcut loc domniei şi mai scandaloase a proxeneţilor” (Annales Ecclesiastici, folio iii, Antwerp, 1597). Tot ce dezvăluie episcopul Liutprand în detaliul despre Teodora este că ea l-a constrâns pe un tânăr şi frumos preot să-i împărtăşească pasiunea şi că i-a obţinut numirea ca arhiepiscop de Ravenna. Mai târziu, Teodora şi-a chemat iubitul arhiepiscop din Ravenna şi l-a făcut papă – papa Ioan al X-lea (papă între anii 914-924, m. 928).

Papa Ioan al X-lea este ţinut minte în principal ca un comandant militar. A apărut personal pe câmpul de luptă împotriva sarazinilor şi i-a învins. A favorizat nepotismul şi şi-a îmbogăţit familia, conduita sa pregătind terenul pentru o degradare şi mai profundă a papalităţii. I-a invitat pe unguri (care erau încă în acea vreme nişte asiatici semicivilizaţi) să vină şi să lupte împotriva inamicilor săi şi a adus astfel o nouă şi teribilă epidemie asupra ţării sale. Nu avea niciun fel de principii în conduita sa diplomatică, politică sau particulară. A dat-o cu dispreţ la o parte pe Teodora şi a ademenit-o pe tânăra şi fermecătoare fiică a lui Hugh de Provenţa în dormitorul său papal. Respinsă, Teodora s-a căsătorit apoi cu Guido, marchizul de Toscana, şi a întreprins o lovitură de stat împotriva lui Ioan al X-lea. Teodora a murit brusc în urma unei presupuse otrăviri, iar Ioan al X-lea a intrat într-o dispută aprigă cu Marozia şi nobilii de frunte ai Romei. Ioan l-a adus la Roma pe fratele său Petru, l-a înnobilat şi i-a acordat atribuţii importante pe care nobilii mai în vârstă ajunseseră să considere că le aparţineau. A început astfel o luptă internă pentru putere. Nobilii, conduşi de Marozia, i-au gonit din oraş pe papa Ioan, pe Petru şi trupele lor. Papa şi fratele său şi-au mărit armata şi s-au întors la Roma, dar oamenii lui Marozia au pătruns în palatul Lateran şi l-au omorât pe Petru în faţa papei. Ioan a fost capturat, detronat în mai 928 şi omorât prin sufocare cu o pernă în castelul Sant’Angelo.

Marozia şi gruparea sa l-au numit papă pe Leon al VI-lea (928), dar l-au înlocuit şapte luni mai târziu cu Ştefan al VIII-lea. Acesta a guvernat timp de doi ani, apoi Marozia i-a dat papalitatea fiului ei, Ioan al XI-lea (cardinal între 910-936; papă între 931-935). El era fiul nelegitim al papei Sergiu al III-lea, după cum „confirmă Flodoard, un scriitor demn de încredere al epocii” (The Popes: A concise Biographical History, ibid., p.162).

Sergiu preluase anterior papalitatea cu forţa, cu ajutorul mamei Maroziei, Teodora. Atât Teodora cât şi Sergiu au avut un rol important în maltratarea cadavrului lui Fromosus, iar Sergiu a fost acuzat mai târziu că şi-a omorât cei doi predecesori. Biserica s-a apărat, dar făcând asta a dezvăluit că el nu a fost singurul papă ce a avut relaţii sexuale cu Marozia:
„În mod obişnuit se crede că papa Sergiu, deşi de vârstă mijlocie, a avut o legătură cu tânăra Marozia, căreia i-a făcut un fiu, viitorul papă Ioan al XI-lea. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le avem despre cariera Maroziei şi despre scandalurile din Roma în care au fost implicaţi ea şi o serie de papi provin din surse ostile şi pot fi exagerate.” (The Popes: a Concise Biographical History, ibid.)

Printr-o dictatură sacerdotală, Marozia (foto) a condus creştinătatea timp de câteva decenii, din castelul papal de lângă biserica Sf. Petru şi s-a ocupat de tot ce ţinea de creştinism, cu excepţia problemelor minore. Nu putea să semneze cu numele ei, totuşi ea era conducătoarea Bisericii Creştine – fapt cunoscut de istoricii care au cunoştinţe elementare despre papalitate. Ea era agresivă, extrem de ignorantă şi complet lipsită de scrupule. A numit în funcţii de episcopi războinici nemiloşi pentru a-şi întări facţiunea şi a triumfat asupra oponenţilor săi. Pentru a traduce literal cuvintele populaţiei din Roma, era numită „prostituata papilor”. A fost direct responsabilă de alegerea şi instalarea a cel puţin patru papi. Apologeţii moderni spun că aceste numiri de papi au fost „scandaloase”, dar acei papi sunt acceptaţi acum de Biserică drept succesori „legitimi” ai Sfântului Petru. În acea vreme, totuşi mase mari de oameni au criticat farsa obscenă în care se transformase papalitatea şi s-au opus cu dispreţ şi mânie.

După ce a devenit papă, Ioan al XI-lea s-a îmbolnăvit şi Marozia a instalat temporar în scaunul papal un călugăr mai vârstnic. Acesta a refuzat să demisioneze şi a fost introdus cu forţa într-o celulă unde a fost supus la un regim de înfometare care i-a provocat moartea. Ioan al XI-lea şi-a reluat apoi poziţia şi a cheltuit averea rămasă anagajând soldaţi pentru a restabili ordinea în Roma. Oraşul fremăta de revoltă împotriva Bisericii şi a înfiorătoarei lipse de morală clericală răspândită pe tot cuprinsul Italiei. Ioan al XI-lea a început apoi să recupereze şi să protejeze bogatele domenii seculare ale papalităţii, dar a murit în 936. Astfel, din această descriere condensată aflăm cu uimire despre zilele în care femei de moravuri uşoare conduceau Sfântul Scaun şi despre o doctrină creştină care nu era încă bine dezvoltată.

Comerţul cu funcţia papală

Oricât de incredibil ar părea, papalitatea s-a scufundat apoi într-un abis şi mai adânc de imoralitate, stare în care a rămas pentru aproape o mie de ani. Istoricii creştini ascund cu graţie firea adevărată a papilor, spunând că nu i-au considerat niciodată „impecabili”, ignorând faptul că ei au comis acte ce ofensează orice standard de decenţă umană.

Papa Ioan al XII-lea (Octavian, cardinal între 937-955, papă între 955-964, The Popes, A Concise Biographical History, ibid., p. 166-167) a făcut şi el parte din succesiunea papilor lipsiţi de glorie prin invocarea zeilor şi zeiţelor păgâne în timp ce arunca zarurile la jocurile de noroc. A toastat în cinstea Satanei în timpul unei petreceri şi a însărcinat-o pe amanta sa, prostituata Marcia, cu conducerea bordelului său din palatul Lateran (Anapodosis, ibid.).

„Îi plăcea să fie înconjurat de femei roşcate”, spunea călugărul Benedict de Socrate, iar la procesul care i s-a intentat pentru că ar fi omorât un oponent, preoţii apropiaţi l-au acuzat sub jurământ că avusese relaţii incestuoase cu surorile sale şi că violase călugăriţe (v. „Analele din Beneventum” în Monumenta Germaniae).

El şi amantele sale s-au îmbătat atât de tare la un banchet încât au dat accidental foc la clădire. E dificil de imaginat un suveran pontif mai departe de sfinţenie decât el, totuşi într-o epocă în care durata medie a menţinerii unui papă era de doi ani, el a rămas pe tron timp de zece ani. Oricum, viaţa i-a fost curmată brusc şi violent când, conform cronicarilor pioşi, a fost omorât de diavol în timp ce viola o femeie într-o casă din suburbie. Adevărul este că Sfântul Părinte a fost bătut atât de crunt de soţul înfuriat al femeii respective, încât a murit după opt zile. Împăratul Otto a cerut apoi clerului să aleagă un preot cu o viaţă respectabilă ca succesor al lui Ioan al XII-lea, dar nu a fost găsit niciunul. Noul papă, Leon al XIII-lea (963-965), era un laic luat din „serviciul civil şi trecut prin toate rangurile preoţeşti într-o singură zi” (ibid.). Leon al VIII-lea este considerat de Biserica din zilele noastre drept „un adevărat papă”, dar „alegerea sa este o încurcătură” – una pe care canonicii nu s-au străduit să o lămurească (ibid.).

Enciclopedia catolică ne furnizează şi alte descrieri ale degradării papalităţii:
„Papii «Benedict», de la al patrulea până la al nouălea inclusiv (IV-IX), aparţin celei mai întunecate perioade din istoria papalităţii… Benedict al VI-lea (937) a fost aruncat în închisoare de anti-papa Bonifaciu al VII-lea (m. 983) şi strangulat din ordinul său în 974.

Benedict a fost un laic ce a devenit papă cu forţa, detronându-l pe Bonifaciu al VII-lea.

Papa Benedict al IX-lea (cardinal în 1012-1055/1065/1085; papă în 1032, 1047, 1048) a fost o sursă de scandal pentru Biserică prin viaţa sa turbulentă. Succesorul său, papa Grigorie al VI-lea (1044-1046), îl convinsese pe Benedict al IX-lea să renunţe la Scaunul Sf. Petru, înzestrându-l pentru aceasta cu valoroase posesiuni. (Enciclopedia Catolică, i, p. 31).

Anti-papa Bonifaciu al VII-lea a fost descris de Gerbert (care va deveni papa Silvestru al II-lea, 999-1003) ca „un monstru oribil ce depăşeşte în criminalitate tot restul omenirii”, dar „scandalul papei Benedict al IX-lea merită o menţionare cu totul specială. Numele său era Grottaferrata Teofilatto (Theophylact, în unele documente) şi a învins în 1032 în lupta ucigaşă pentru averea papalităţii. I-a excomunicat imediat pe liderii care îi fuseseră ostili şi a stabilit rapid o domnie a terorii. A deschis oficial uşile „palatului papilor” pentru homosexuali şi l-a transformat într-un bordel cu bărbaţi, bine organizat şi profitabil.” (The Lives of the Popes in the Early Middle Ages, Horace K. Mann, Kegan Paul, Londra, 1925). Conduita sa violentă şi imorală i-a deranjat pe locuitorii Romei care, în ianuarie 1044, l-au ales în locul său pe Ioan de Sabine, sub numele de papa Silvestru al III-lea. Silvestru a fost însă atacat de fraţii lui Benedict şi a trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa.

Benedict al IX-lea a vândut apoi papalitatea naşului său, Giovani Graziano, care a devenit papa Grigorie al VI-lea, dar în 1047, Benedict a reapărut şi şi-a revendicat papalitatea. Biserica a adăugat că era „… imoral… crud şi indiferent faţă de lucrurile spirituale. Declaraţia privind depravarea sa dezvăluie interesul său faţă de problemele religioase, lipsa lui de respect pentru o viaţă ascetică fiind binecunoscută. A fost cel mai rău papă de la Ioan al XII-lea” (The Popes: A Concise Biographical History, ibid., p.175).

După moartea sa, antreprenorii de pompe funebre au refuzat să-i confecţioneze un sicriu. Următorul paragraf din Enciclopedia Catolică este semnificativ pentru a evidenţia depravarea morală a întregii preoţimi: „În momentul alegerii lui Leon al IX-lea în 1049, potrivit mărturiilor Sf. Bruno, episcop de Segni, «întreaga Biserică era cuprinsă de ticăloşie, sfinţenia dispăruse, justiţia pierise şi adevărul fusese îngropat; Simon Magul domnea asupra Bisericii, ai cărei papi şi episcopi erau înclinaţi spre lux şi păcate trupeşti.

Pregătirea ştiinţifică şi ascetică a papilor lăsa mult de dorit, standardele morale ale multora dintre ei fiind foarte joase, iar practica celibatului nemaifiind respectată. Episcopii îşi obţineau funcţia prin modalităţi neobişnuite, vieţile lor fiind în neconcordanţă cu profesia, îndeplinindu-şi datoriile nu de dragul lui Hristos, ci pentru câştiguri lumeşti.

Membri clerului erau dispreţuiţi în multe locuri, iar ideile lor avare, luxul şi imoralitatea au devenit definitorii pentru viaţa clericală. Faptul că autoritatea ecleziastică a decăzut la nivelul capilor Bisericii, a făcut ca în mod firesc să decadă şi în rândul restului preoţimii. Proporţional, autoritatea papală nemaifiind respectată de mulţi, a crescut resentimentul împotriva Curiei şi papalităţii.»” (Enciclopedia Catolică, vi, p. 793-794; p.700-703).

Papa Leon al IX-lea (episcop 1002, m. 1054) a fost un aventurier lipsit de scrupule care şi-a petrecut pontificatul făcând turul Europei cu o trupă de cavaleri înarmaţi şi a lăsat lumea mai rea decât o găsise. Biserica l-a numit „Lapsi” (păcătos), admiţând cu timiditate că „s-a abătut de la credinţă… a decăzut prin oferirea de sacrificii unor falşi zei (thurificati)… nu se ştie de ce s-a dezis de religia sa”. (Enciclopedia Catolică, ed. Pecci, iii, p. 117).

Sf. Petru Damian (1007-1072), cel mai înverşunat cenzor al epocii sale, a zugrăvit o imagine înfricoşătoare a decăderii moralităţii clericale în paginile teribile ale Cărţii Gomorei (Book of Gomorah), un curios document creştin care a spravieţuit remarcabil unor secole de ascunzişuri şi arderi de cărţi organizate de Biserică.

El a scris: „O tendinţă naturală de a omorî şi de a brutaliza apare în rândul papilor. Nu au nicio înclinaţie spre a-şi învinge poftele abominabile; mulţi par a fi angajaţi în moravuri uşoare şi, folosind libertatea de care dispun, săvârşesc toate crimele.”

După ce a cercetat o viaţă întreagă vieţile papilor, lordul Acton (1834-1902), istoric englez şi editor fondator al lucrării The Cambridge Modern History, a rezumat astfel atitudinea papală militaristă:

„Papii nu au fost doar ucigaşi pe scară mare, ci au şi făcut din asasinat o bază legală a Bisericii Creştine şi o condiţie a salvării.” (The Cambridge Modern History, vol. 1, p. 673-677)

(va urma)
Nota autorului:
Unele date legate de papi şi de evenimente din istoria papalităţii sunt estimative; chiar şi Biserica admite asta. În plus, estimarea datelor a fost complicată şi de schimbările aduse calendarului iulian în 1582 de papa Grigorie al XIII-lea (papă între 1572-1585)

Speranta Vol. 1 [ Music ] [ Download ]

Speranta Vol. 1 :  ! link-uri eliminate din motive de copyright.
                                     Anii trec.mp3
                                    Calea catre Isus.mp3
                                    Daca.. in viata.mp3
                                    Dumnezeul meu.mp3
                                    Omule.mp3
                                    Osana in veci.mp3
                                    Prin negura vremii.mp3
                                    Spre ceruri.mp3
                                    Vestea sfanta.mp3

> Download Albun Complet <

> Speranta Vol 2 <

> Speranta Vol 3 <

BBC Bible Mysteries Ep. 05 : David and Goliath

> Vizioneaza pe VPLAY <
> Download Video <

Watch also :   BBC Bible Mysteries Ep. 07 The Disciples 
                      BBC Bible Mysteries Ep. 03 Joseph And His Multicoloured Coat 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 02 : Joshua and the Battle of Jericho 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?

BBC Bible Mysteries Ep. 03 Joseph And His Multicoloured Coat

> Vizioneaza pe VPLAY <
> Download Video <  

Watch also :    BBC Bible Mysteries Ep. 07 The Disciples 
                  BBC Bible Mysteries Ep. 05 David and Goliath 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 02 : Joshua and the Battle of Jericho 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?

Viata condusa de scopuri [ Part. 6 ]

Viaţa este o însărcinare temporară

"Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele,

care este măsura zilelor mele,

ca să ştiu cât de trecător sunt."

Psalm 39.4

Sunt un străin pe pământ!

Psalm 119.19

Viaţa pe pământ este o însărcinare temporară.

Scriptura este plină cu metafore care ne învaţă cît de scurtă, temporară, mişcătoare este viaţa pe pământ. Viaţa este descrisă ca o ceaţă, un abur, o suflare şi un fum. Scriptura spune: Căci noi suntem de ieri, ... zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. (Iov 8.9)

Să foloseşti viaţa ta la maximă eficienţă nu trebuie să uiţi două adevăruri: În prin rând comparată cu veşnicia este foarte scurtă. În al doilea rând viaţa este o rezidenţă temporară. Tu nu vei trăi mult aici aşa că nu te aşa prea tare. Cere ajutor lui Dumnezeu să te ajute să vezi viaţa pe pământ cum o vede El. David s-a rugat: "Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sunt." (Psalm 39.4)

În repetate rânduri Scriptura compară viaţa pe pământ cu o trăire temporară într-o ţară străină. Aceasta nu e o casă permanentă sau o adresă finală. Doar ai fost în trecere, ai vizitat pământul numai. Scriptura foloseşte termeni ca: străini, pelegrini, călători, vizitatori, agenţi ca să ne arate cât de scurtă e viaţa. David a zis: Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! (Psalm 119.19) Petru a explicat spunând: Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; (1 Petru 1.17)

În California unde trăiesc eu, mulţi oameni s-au mutat din altă parte aici ca să lucreze, dar ei îşi păstrează cetăţenia ţării de baştină. Ca să fie legali ei trebuie să aibă aşa zisa carte verde (green card) pentru a se identifica la nevoie şi a arăta că ei lucrează dar nu sunt cetăţeni americani. Creştinii ar trebui să poarte cartea verde spirituală să arate oricui şi să-şi amintească lor însăşi că cetăţenia lor este în ceruri. Dumnezeu cere copiilor săi să gândească diferit despre viaţă decât necredincioşii. se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3.19-20) Creştinii adevăraţi înţeleg că viaţa este mult mai mult decât câţiva ani trăiţi pe această planet.

Identitatea ta este în veşnicie, şi casa ta este în cer. Când îţi însuşeşti acest adevăr vei înceta să te mai îngrijorezi la gândul că pe „pământ nu ai de toate”. Dumnezeu este foarte categoric când vorbeşte de pericolul trăirii aici şi acum şi adaptarea la valorile, proprietăţile şi stilul de viaţă a lumii din jur. Când ne jucăm cu ispitele din lumea aceasta, Dumnezeu spune că comitem adulter, Scriptura spune: Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu. (Iacov 4.4)

Imaginează-ţi că ţi se cere să te duci ambasador al ţării tale într-o ţară care e inamic al ţării tale. Va trebui să înveţi o nouă limbă, să te adaptezi la anumite obiceiuri culturale, să fii extrem de politicos pentru a putea să-ţi duci la îndeplinire misiunea. Ca şi ambasador tu nu te vei putea izola de inamic. Pentru a-ţi îndeplini misiunea va trebui să-i contactezi şi să întreţii relaţii cu ei.

Dar presupunem că vei deveni confortabil în acea ţară străină aşa de mult că vei vrea să devină ţara ta. Loialităţile şi dedicările tale se vor schimba. Rolul de ambasador va fi compromis. În loc să reprezinţi ţara ta de origine va trebui să acţionezi ca un inamic. Vei fi un trădător.

Scriptura spune: Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; (2 Corinteni 5.20) Cu durere că mulţi creştini şi-au trădat Regele şi Împărăţia Lui. Au ajuns la concluzia tragică că trăind pe pământ aceasta-i casa lor, ţara lor. Nu este aşa. Scriptura spune clar: Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. (1 Petru 2.11). Dumnezeu ne atenţionează să nu ne ataşăm de ce este în jur pentru că este temporar. Ni se spune: cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. (1 Corinteni 7.31)

Comparat cu alte ţări, viaţa nu este mai uşoară nicăieri ca în lumea Vestică. Noi continuu ne distrăm, ne amuzăm, şi ne îndestulăm. Cu toate atracţiile fascinante, veştile de toate categoriile, experienţele bucuriilor de azi, este aşa de uşor a uita că adevărata fericire nu este ce se vede în această viaţă. Toate acestea numai că uşor putem pierde valoarea vieţii care este un examen, o responsabilitate şi o însărcinare temporară. Noi ne pregătim pentru ceva mult mai bun. lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18b).

Faptul că pământul acesta nu este adresa finală se explică şi prin faptul că urmaşi ai Domnului Isus fiind, experimentăm dificultăţi, dureri, şi refuz din partea acestei lumi. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16.33) De asemenea se explică prin faptul că unele promisiuni ale lui Dumnezeu se par că nu sunt împlinite, unele rugăciuni sunt fără răspuns, şi unele circumstanţe sunt pe nedrept. Şi s-ar mai putea spune multe.

Pentru a u fi ataşaţi aşa de mult de pământ, Dumnezeu ne trece prin momente de nemulţumire şi lipsite de satisfacţie în viaţa aceasta – arătându-ne că niciodată nu vom fi satisfăcuţi pe deplin în această parte a veşniciei. Nu suntem pe deplin fericiţi, aici, pentru că aşa este normal să fie! Pământul nu este casa noastră finală, am fost creaţi pentru ceva mult mai bun.

Un peşte nu va fi niciodată fericit pe uscat, pentru că a fost creat pentru a trăi în apă. Un vultur nu

va fi satisfăcut dacă nu va fi lăsat să zboare. Tu nu te vei simţi complet satisfăcut pe pământ, pentru că ai fost făcut pentru ceva mai mult decât ce-i aici. Vei avea momente de fericire aici, dar nimic nu poate fi comparat cu ceea ce Dumnezeu a planificat pentru tine.

Realizând că viaţa pe pământ este o misiune cu caracter temporar ar trebui într-un mod radical să-ţi determine valoarea ta. Valoarea eternă, nu temporară, ar trebui să devină factorul decisiv pentru deciziile tale. C.S. Lewis a observat ceva: „Tot ceea ce nu este veşnic este inutil veşniciei”. Scriptura spune: Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18)

Este o greşeală fatală să presupui că scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta este prosperitate materială ori succes între oameni aşa cum defineşte lumea. Viaţa din belşug nu are nimic de-a face cu abundenţa materială, şi credincioşia lui Dumnezeu nu garantează succesul carierei tale ori lucrării tale misionare. Nimic nu este concentrat la cununi temporare.

Pavel a fost un om credincios lui Dumnezeu, dar a sfârşit-o în închisoare. Ioan Botezătorul a fost credincios lui Dumnezeu dar i s-a tăiat capul. Milioane de oameni credincioşi au fost martirizaţi, au pierdut totul, ori au ajuns la sfârşitul vieţii acesteia cu nimic de lăsat în urmă. Dar sfârşitul acestei vieţi nu este finalul.

În ochii lui Dumnezeu, cei mai mari eroi ai credinţei nu sunt aceia care au dobândit prosperitate, succes ori putere în această viaţă, ci aceia care au tratat această viaţă ca o misiune temporară şi au slujit cu credincioşie, aşteptând răsplata în veşnicie. Scriptura spune despre eroii credinţei: În credinţă au murit toţi aceştia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 11.13, 16) Timpul tău pe pământ nu este povestea completă a vieţii tale. Tu trebuie să aştepţi celelalte capitole ale vieţii să le trăieşti în eternitate. Ai nevoie de credinţă ca să trăieşti pe pământ ceva ce nu-i aparţine.

O povestire veche, adesea repetată, spune despre un misionar pensionar se întorcea în America pe acelaşi vapor cu preşedintele Statelor Unite. Mulţime bucuroasă, paradă militară, covor roşu, stăguleţe, şi reporteri au venit să-l întâmpine pe preşedinte la întoarcerea acasă, misionarul , însă dormea nestingherit pe vapor. Simţindu-se nebăgat în seamă şi cu resentimente a început să se plângă lui Dumnezeu. Dumnezeu în mod fin i-a amintit: „Dar tu copilul meu, nu ai ajuns acasă încă”.

Să nu crezi că ajungi în cer în două secunde dacă te plângi astfel: „De ce am dat atâta importanţă la lucruri temporare? De ce mi-a bătut capul cu atâtea? De ce am pierdut atât de mult timp, energie şi interes în lucruri care se pierd?

Când viaţa devine grea, când eşti supraaglomerat de lucruri, ori când te întrebi dacă viaţa cu Christos îşi merită efortul aminteşte-ţi că tu nu ai ajuns acasă. La moarte tu vei părăsi cortul - şi vei merge acasă.

Tradus şi prelucrat după cartea: The purpose driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren

> Download [ .doc ] <

BBC Bible Mysteries Ep. 02 : Joshua.and.the Battle of Jericho ( Batalia de la Ierihon )

> Vizioneaza pe VPLAY <
> Download Video <

Watch also :   BBC Bible Mysteries Ep. 05 David and Goliath 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 03 : Joseph And His Coloured Coat 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?
                      BBC Bible Mysteries Ep. 07 : The Disciples

Rebecca St. James - In A Moment [ Music Video ]

> Download [ .mp3 ] <

> Official Website <

BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?

> Vizioneaza pe VPLAY <
> Download Video <

Watch also :   BBC Bible Mysteries Ep. 05 David and Goliath 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 02 : Joshua.and.the Battle of Jericho 

                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?
                      BBC Bible Mysteries Ep. 01 : Who killed Jesus ?

Blessings - Laura Story [ Music Video ]

We pray for blessings, we pray for peace Comfort for family, protection while we sleep We pray for healing, for prosperity We pray for Your mighty hand to ease our suffering
 All the while, You hear each spoken need Yet love us way too much to give us lesser things
 Cause what if Your blessings come through raindrops? What if Your healing comes through tears What if a thousand sleepless nights  Are what it takes to know You’re near?
 What if trials of this life  Are Your mercies in disguise?
 We pray for wisdom, Your voice to hear We cry in anger when we cannot feel You near We doubt Your goodness, we doubt Your love As if every promise from Your Word is not enough
 And all the while You hear each desperate plea And long that we'd have faith to believe
 Cause what if Your blessings come through raindrops What if Your healing comes through tears? What if a thousand sleepless nights  Are what it takes to know You’re near?
 And what if trials of this life  Are Your mercies in disguise
 When friends betray us, when darkness seems to win We know the pain reminds this heart That this is not, this is not our home It's not our home
 Cause what if Your blessings come through raindrops What if Your healing comes through tears? And what if a thousand sleepless nights Are what it takes to know You’re near?
 What if my greatest disappointments Or the aching of this life Is the revealing of a greater thirst This world can’t satisfy?
 And what if trials of this life The rain, the storms, the hardest nights Are Your mercies in disguise?
> Download [ .mp3 ] <

> Official Website <

Maxime crestine [ Part. 1 ]

• Cand bate la usa cel rau, lasa-l pe Isus sa raspunda.
• Nu putem intra in Cer daca mai inainte nu a intrat Cerul in noi.
• Cereri mari duc la raspunsuri mari pentru ca rugaciunea misca mainile care misca lumea.
• Dumnezeu te are in planurile Lui, Il ai si tu pe El in ale tale?
• Nu esti gata sa traiesti pana nu esti gata sa mori.
• Noi il privim pe Dumnezeu asa cum aviatorii isi privesc parasuta; ea este acolo pentru urgente dar pilotul spera sa nu trebuiasca sa o foloseasca niciodata. (C.S. Lewis)
• Daca crestinii n-ar fi copii lui Dumnezeu, Satan n-ar incerca sa-i faca sa se indoiasca de faptul ca sunt.
• Cred in Dumnezeu asa cum cred in rasaritul soarelui. Nu pentru ca il vad ci pentru ca vad tot ce atinge. (C.S. Lewis)
• Nu exista oameni atat de buni ca sa se mantuiasca singuri - dar nici atat de rai sa nu poata fi mantuiti de Dumnezeu
• Putem sluji fara iubire dar nu putem iubi fara slujire.
• Daca nu gasesti nici o cale de iesire,incearca privind in sus!
• Dumnezeu va avea grija de lucrurile prin care treci, tu ai grija cum treci prin ele!
• Prieten iti este cel ce stie totul despre tine si totusi te place.
• Prietenii sunt ca si curcubeul: iti lumineaza viata cand ai trecut printr-o furtuna.
• Prietenia este ca si vinul: se face mai buna cu trecerea timpului.
• Orice om vrea sa fie apreciat. Deci daca apreciezi pe cineva, nu pastra secret acest lucru. (Mary K. Ash)
• Invata din greselile altora; viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.
• Cand nu-ti ramane decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este suficient.
• Daca vezi pe cineva fara zambet, da-i unul de-al tau!
• Cei ce umbla cu Dumnezeu nu vor fi in pas cu lumea.
• Daca vrei sa faci lucruri mari trebuie sa ramai mic.
• Fiecare vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa toata fericirea si cresterea vin in timp ce il urci!
• Am tinut multe lucrui in mana si le-am pierdut, dar ceea ce am incredintat in mainile lui Dumnezeu este al meu si astazi.
• Nu te teme de moarte; cu cat murim mai repede cu atat ave mai mult timp sa fim nemuritori
• Cu Dumnezeu alaturi nu te poti pierde in multime.
• Pentru crestin cerul se pronunta: A-C-A-S-A.
• Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. ( 2 Cor 5:15)
• O Biblie uzata de mult citit e semnul unui suflet bine hranit.
• Problema pe care o constituie crestinul de rand este ca e numai un crestin de rand.
• Unii crestini nu fac nimic; dar nu exista nici un crestin care sa n-aiba nimic de facut.

> Download [ .doc ] <