STRIGĂTUL BISERICII PRIGONITE

Un ateu îl găseşte pe Hristos

Am fost crescut într-o familie care nu practica nici o religie. Nu am primit o educaţie religioasă în copilărie. Eram, la vârsta de 14 ani, un ateu convins, împietrit. Aceasta era rezultatul unei copilării necăjite. Orfan de tată din primii ani ai vieţii, am cunoscut sărăcia în perioada grea a primului război mondial. Adolescent, eram tot atât de ateu ca şi comuniştii de azi. Citisem cărţi ateiste şi nu numai că nu credeam în Dumnezeu şi Hristos... dar uram aceste noţiuni, considerându-le nocive pentru mintea omenească. Am crescut astfel în adversiune faţă de religie.

Dar, cum mi-am dat seama mai târziu, nu înţeleg pentru care considerent, am fost unul din aleşii Domnului. Au fost criterii care nu ţineau deloc de calităţile mele, pentru că aveam un caracter rău. Deşi eram ateu, ceva inconştient mă atrăgea spre biserică. Mi se părea greu să trec pe lângă un asemenea lăcaş şi să nu intru. Cu toate acestea, nu am înţeles niciodată ce se petrecea în aceste biserici. Am ascultat predici, dar ele n-au avut nici o rezonanţă în inima mea. Eram convins că nu există Dumnezeu. Uram ideea că Dumnezeu este un Stăpân de care trebuie să ascult. Această idee pe care o aveam despre Dumnezeu era gre şită. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu că există, undeva în Univers, o inimă iubitoare. Avusesem puţine bucurii în copilărie şi tinereţe şi tânjeam după experienţa unei inimi iubitoare, care să bată şi pentru mine. Nu ştiam că există un Dumnezeu adevărat, dar eram trist că nu există un Dumnezeu al iubirii.

Odată, în perioada conflictului meu interior,.am intrat într-o biserică catolică; aici am văzut oameni îngenunchiaţi care spuneau ceva. M-am gândit să îngenunchez şi eu alături de ei, să ascult ce spuneau ei, să repet rugăciunile lor şi să văd dacă se întâmplă ceva. Ei înălţau o rugăciune către Sfânta Fecioară: "Bucură-te  Mărie, cea plină de har". Impreună cu ei, am repetat cuvintele iarăşi şi iarăşi, am privit la statuia Fecioarei Măria, dar nu s-a întâmplat nimic. Mi-a părut foarte rău.

într-o zi, ateu convins fiind, m-am rugat lui Dumnezeu, cam în termenii următori: "Doamne, ştiu sigur că nu exişti. Dar, dacă din întâmplare exişti, ceea ce eu contest, nu este datoria mea de-a crede în Tine; este datoria Ta să mi Te descoperi".

Eram ateu, totuşi ateismul nu aducea pace inimii mele. Cum aveam să descopăr, în acest timp de frământări interioare ale mele, într-un sat aşezat pe creasta munţilor, în România, un dulgher bătrân se ruga aşa: "Doamne, Ţi-am slujit pe pământ şi doresc să-mi capăt răsplata pe pământ şi nu în Cer. Răsplata mea să fie aceea de a nu muri până ce nu voi aduce la Hristos un evreu, pentru că Isus a ieşit din poporul evreu. Dar sunt sărac, bătrân şi bolnav. Nu pot să umblu să caut un evreu. în satul meu nu e nici unul. Adu, Tu, un evreu în satul meu, şi eu am să mă străduiesc să-l aduc la Hristos".

O atracţie irezistibilă mi-a dus paşii în acel sat. N-aveam nimic de făcut acolo. In România sunt mii, dacă nu chiar zeci de mii de sate. Dar m-am dus în "acel" sat. Aflând că sunt evreu, dulgherul m-a curtat ca pe cea mai  frumoasă fată. A văzut în mine răspunsul la rugăciunile sale şi mi-a dat să citesc Biblia.

Citisem în Biblie de multe ori înainte, din pur interes cultural. Dar Biblia pe care mi-a dat-o el
era altfel. [ ... ]

Richard Wurmbrand - Strigatul Bisericii Prigonite  

> Download [ .doc ] <