Viata condusa de scopuri [ Part. 6 ]

Viaţa este o însărcinare temporară

"Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele,

care este măsura zilelor mele,

ca să ştiu cât de trecător sunt."

Psalm 39.4

Sunt un străin pe pământ!

Psalm 119.19

Viaţa pe pământ este o însărcinare temporară.

Scriptura este plină cu metafore care ne învaţă cît de scurtă, temporară, mişcătoare este viaţa pe pământ. Viaţa este descrisă ca o ceaţă, un abur, o suflare şi un fum. Scriptura spune: Căci noi suntem de ieri, ... zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. (Iov 8.9)

Să foloseşti viaţa ta la maximă eficienţă nu trebuie să uiţi două adevăruri: În prin rând comparată cu veşnicia este foarte scurtă. În al doilea rând viaţa este o rezidenţă temporară. Tu nu vei trăi mult aici aşa că nu te aşa prea tare. Cere ajutor lui Dumnezeu să te ajute să vezi viaţa pe pământ cum o vede El. David s-a rugat: "Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sunt." (Psalm 39.4)

În repetate rânduri Scriptura compară viaţa pe pământ cu o trăire temporară într-o ţară străină. Aceasta nu e o casă permanentă sau o adresă finală. Doar ai fost în trecere, ai vizitat pământul numai. Scriptura foloseşte termeni ca: străini, pelegrini, călători, vizitatori, agenţi ca să ne arate cât de scurtă e viaţa. David a zis: Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! (Psalm 119.19) Petru a explicat spunând: Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; (1 Petru 1.17)

În California unde trăiesc eu, mulţi oameni s-au mutat din altă parte aici ca să lucreze, dar ei îşi păstrează cetăţenia ţării de baştină. Ca să fie legali ei trebuie să aibă aşa zisa carte verde (green card) pentru a se identifica la nevoie şi a arăta că ei lucrează dar nu sunt cetăţeni americani. Creştinii ar trebui să poarte cartea verde spirituală să arate oricui şi să-şi amintească lor însăşi că cetăţenia lor este în ceruri. Dumnezeu cere copiilor săi să gândească diferit despre viaţă decât necredincioşii. se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3.19-20) Creştinii adevăraţi înţeleg că viaţa este mult mai mult decât câţiva ani trăiţi pe această planet.

Identitatea ta este în veşnicie, şi casa ta este în cer. Când îţi însuşeşti acest adevăr vei înceta să te mai îngrijorezi la gândul că pe „pământ nu ai de toate”. Dumnezeu este foarte categoric când vorbeşte de pericolul trăirii aici şi acum şi adaptarea la valorile, proprietăţile şi stilul de viaţă a lumii din jur. Când ne jucăm cu ispitele din lumea aceasta, Dumnezeu spune că comitem adulter, Scriptura spune: Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu. (Iacov 4.4)

Imaginează-ţi că ţi se cere să te duci ambasador al ţării tale într-o ţară care e inamic al ţării tale. Va trebui să înveţi o nouă limbă, să te adaptezi la anumite obiceiuri culturale, să fii extrem de politicos pentru a putea să-ţi duci la îndeplinire misiunea. Ca şi ambasador tu nu te vei putea izola de inamic. Pentru a-ţi îndeplini misiunea va trebui să-i contactezi şi să întreţii relaţii cu ei.

Dar presupunem că vei deveni confortabil în acea ţară străină aşa de mult că vei vrea să devină ţara ta. Loialităţile şi dedicările tale se vor schimba. Rolul de ambasador va fi compromis. În loc să reprezinţi ţara ta de origine va trebui să acţionezi ca un inamic. Vei fi un trădător.

Scriptura spune: Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; (2 Corinteni 5.20) Cu durere că mulţi creştini şi-au trădat Regele şi Împărăţia Lui. Au ajuns la concluzia tragică că trăind pe pământ aceasta-i casa lor, ţara lor. Nu este aşa. Scriptura spune clar: Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. (1 Petru 2.11). Dumnezeu ne atenţionează să nu ne ataşăm de ce este în jur pentru că este temporar. Ni se spune: cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. (1 Corinteni 7.31)

Comparat cu alte ţări, viaţa nu este mai uşoară nicăieri ca în lumea Vestică. Noi continuu ne distrăm, ne amuzăm, şi ne îndestulăm. Cu toate atracţiile fascinante, veştile de toate categoriile, experienţele bucuriilor de azi, este aşa de uşor a uita că adevărata fericire nu este ce se vede în această viaţă. Toate acestea numai că uşor putem pierde valoarea vieţii care este un examen, o responsabilitate şi o însărcinare temporară. Noi ne pregătim pentru ceva mult mai bun. lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18b).

Faptul că pământul acesta nu este adresa finală se explică şi prin faptul că urmaşi ai Domnului Isus fiind, experimentăm dificultăţi, dureri, şi refuz din partea acestei lumi. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16.33) De asemenea se explică prin faptul că unele promisiuni ale lui Dumnezeu se par că nu sunt împlinite, unele rugăciuni sunt fără răspuns, şi unele circumstanţe sunt pe nedrept. Şi s-ar mai putea spune multe.

Pentru a u fi ataşaţi aşa de mult de pământ, Dumnezeu ne trece prin momente de nemulţumire şi lipsite de satisfacţie în viaţa aceasta – arătându-ne că niciodată nu vom fi satisfăcuţi pe deplin în această parte a veşniciei. Nu suntem pe deplin fericiţi, aici, pentru că aşa este normal să fie! Pământul nu este casa noastră finală, am fost creaţi pentru ceva mult mai bun.

Un peşte nu va fi niciodată fericit pe uscat, pentru că a fost creat pentru a trăi în apă. Un vultur nu

va fi satisfăcut dacă nu va fi lăsat să zboare. Tu nu te vei simţi complet satisfăcut pe pământ, pentru că ai fost făcut pentru ceva mai mult decât ce-i aici. Vei avea momente de fericire aici, dar nimic nu poate fi comparat cu ceea ce Dumnezeu a planificat pentru tine.

Realizând că viaţa pe pământ este o misiune cu caracter temporar ar trebui într-un mod radical să-ţi determine valoarea ta. Valoarea eternă, nu temporară, ar trebui să devină factorul decisiv pentru deciziile tale. C.S. Lewis a observat ceva: „Tot ceea ce nu este veşnic este inutil veşniciei”. Scriptura spune: Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18)

Este o greşeală fatală să presupui că scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta este prosperitate materială ori succes între oameni aşa cum defineşte lumea. Viaţa din belşug nu are nimic de-a face cu abundenţa materială, şi credincioşia lui Dumnezeu nu garantează succesul carierei tale ori lucrării tale misionare. Nimic nu este concentrat la cununi temporare.

Pavel a fost un om credincios lui Dumnezeu, dar a sfârşit-o în închisoare. Ioan Botezătorul a fost credincios lui Dumnezeu dar i s-a tăiat capul. Milioane de oameni credincioşi au fost martirizaţi, au pierdut totul, ori au ajuns la sfârşitul vieţii acesteia cu nimic de lăsat în urmă. Dar sfârşitul acestei vieţi nu este finalul.

În ochii lui Dumnezeu, cei mai mari eroi ai credinţei nu sunt aceia care au dobândit prosperitate, succes ori putere în această viaţă, ci aceia care au tratat această viaţă ca o misiune temporară şi au slujit cu credincioşie, aşteptând răsplata în veşnicie. Scriptura spune despre eroii credinţei: În credinţă au murit toţi aceştia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 11.13, 16) Timpul tău pe pământ nu este povestea completă a vieţii tale. Tu trebuie să aştepţi celelalte capitole ale vieţii să le trăieşti în eternitate. Ai nevoie de credinţă ca să trăieşti pe pământ ceva ce nu-i aparţine.

O povestire veche, adesea repetată, spune despre un misionar pensionar se întorcea în America pe acelaşi vapor cu preşedintele Statelor Unite. Mulţime bucuroasă, paradă militară, covor roşu, stăguleţe, şi reporteri au venit să-l întâmpine pe preşedinte la întoarcerea acasă, misionarul , însă dormea nestingherit pe vapor. Simţindu-se nebăgat în seamă şi cu resentimente a început să se plângă lui Dumnezeu. Dumnezeu în mod fin i-a amintit: „Dar tu copilul meu, nu ai ajuns acasă încă”.

Să nu crezi că ajungi în cer în două secunde dacă te plângi astfel: „De ce am dat atâta importanţă la lucruri temporare? De ce mi-a bătut capul cu atâtea? De ce am pierdut atât de mult timp, energie şi interes în lucruri care se pierd?

Când viaţa devine grea, când eşti supraaglomerat de lucruri, ori când te întrebi dacă viaţa cu Christos îşi merită efortul aminteşte-ţi că tu nu ai ajuns acasă. La moarte tu vei părăsi cortul - şi vei merge acasă.

Tradus şi prelucrat după cartea: The purpose driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren

> Download [ .doc ] <