Critica la adresa societatii | Cronica unei zile de 24 ianuarie

In fiecare an, in data de 24 ianuarie, romanii de pretutindeni sarbatoresc Unirea Principatelor Romane din 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. O zi istorica de altfel pentru Romania dar care a ramas in memoria tuturor doar ca un obicei sub numele de Hora Unirii.
In cultura romaneasca traditionala avem de-a face cu un tip de sincretism,  o împletitura intre doua practici ( in general una pagana si una crestina) care se imbina armonios. Crestinismul a facut intotdeauna acest compromis, de a absorbi mentalitati, practici si obiceiuri pagane pentru se extine si a se răspândi mai rapid.

Astfel prin aceste împrumuturi se pierde adevaratul sens al unei sarbatori sau al unui eveniment crestin,  din pacate.
La fel se intampla si cu acest eveniment din 24 ianuarie. Avand la inceput un mesaj simplu, pur istoric, aceasta manifestare este acum asociata cu multiple elemente pagane cum ar fi arderea bradului sau dansul si cantatul in jurul aceluiasi brad. Mai mult, inaintea deschiderii acestui eveniment se tine întotdeauna si o slujba religioasa facand din acesta si o sărbătoare religioasa.
Am asistat si eu la aceasta " sarbatoare " sa suprind indeaproape trasaturile acestui obicei.

Ziua festiva incepe cu concerte de muzica populara. Aproape de caderea serii, oamenii, cu mic cu mare incep sa se adune in piața, centru sau in functie de locatia aleasa de primarie a bradului sau pomului ce va fi " sacrificat ". Tați cu copii pe umeri, tineri sau batrani, toti se indreapta intr-un singur gand spre locul cu pricina mai ceva ca la un concert sau meci de fotbal. ( Ma intreb cand va fi o asemenea multime de oameni la fel de dispusa pentru a merge la o biserica? Cred ca niciodata. Dar la concerte sau orice alt fel de manifestatii merg cu gramada indiferent ca ploua, e frig sau orice alte probleme ar putea exista. Pentru ei e o mandrie sa fie prezenti acolo, sa fie vazuti. Nu se mai tine cont de religie sau credinta,  dimpotriva protestantii si " pocaitii" sunt primi la astfel de manifestatii.
Incepe popa, continua primarul, apoi se da drumul la destrabalare. Cu vinul intr-o mana, cu berea in cealaltă, cu muzica la maxim, incepe dansul si practicile pagane. Multi dintre cei prezenti, fara sa-si dea seama, practica o inchinare la idoli. Toti privesc hipnotizati la lemnul care arde in vapaia focului pagan. Cred ca la fel de entuziasmata privea si multimea adunata la rastignirea lui Isus. Si pentru ei era un eveniment la fel de important.
Focul se stinge incet iar oamenii încep sa plece acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si isi vor continua apoi seara ca si cum ar fi iesit de sub o hipnoza. Dar cu ceva au rămas de acolo: cu o multumire de sine, cu o mandrie ca eul lor a fost satisfacut.

Oare daca le-ar cere Dumnezeu, ca pe vremea lui Moise sa se uite la sarpele de arama ca sa traiasca ar face asta?  Oare cati din acesti oameni privesc la crucea lui Isus,  la rastignirea Lui si la faptul ca El, Isus Hristos si-a dat viata pentru noi. Ne facem sarbatori care ne convin si veneram orice ne este placut pretinzand ca Domnul are nevoie sau este voia Lui. Dar Dumnezeu nu are nevoie de nimic din toate acestea.

Plec si eu spre casa si revin un pic mai tarziu pentru a vedea urmarile acestui eveniment.
Era cum mi-am imaginat: ramasita de brad ( acum doar un ciot )  privea neputinciasa la multimea de gunoaie ce imprejmuia locul ritualului. Cat de imperfect a ajuns omul si cat de neputincios e idolul lui.

Auzim discursuri despre progres, despre unire, despre libertate dar uităm despre viaţa de zi cu zi a celui de lângă noi, ne lăudăm că luptăm pentru omenire, dar uităm de omul concret, cerem drepturi peste drepturi şi facem, pasămite pentru a ajuta aşa-numitele pături defavorizate, documente şi rezoluţii interminabile în cadrul unor reuniuni festiviste, unde se cheltuie bani din care s-ar putea hrăni un sat întreg timp de mai multe săptămâni.
Cat de usor ne lăsăm amagiti si purtati de orice val invatatura. Ne avantam cu capul înainte fara a gandi sau a intreba daca e bine sau nu.
Omul, avand libertatea de a alege a alterat, a stricat tot ce a atins. Gandurile lui sunt indreptate numai la rau. Fara Dumnezeu omul nu e nimic.

Mai putem noi sa participam la astfel de evenimente cand stim ca nu se cuvine sa fim acolo? Toate zilele sunt ale Domnului deci ce sarbatori putem avea noi?
Ori cu lumea ori despartiti de lume. Nu putem face compromisuri. Dumnezeu sa ne ajute sa stim cand sa spunem Nu si nu- ul nostru sa fie Nu si da-ul nostru sa fie Da si amin.