Privarea Israelului de ultima sa modalitate de auto-apărare - Charles Krauthammer

Omenirea este scandalizată de blocada israeliană în Gaza. Turcia o denunţă ca fiind ilegală, inumană, barbară, şamd. Ca de obicei ONU este suspicioasă, lumea a treia şi Europa îi urmează opiniile, iar administraţia Obama ezită.
Dar Leslie Gelb, fost preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe scrie că blocada nu este numai perfect justificată ci şi conform legii. Gaza aflată sub călcâiul Hamas s-a autodeclarat inamicul Israelului – declaraţie care a azvârlit mai bine de 4000 de rachete peste teritorii civile din Israel.  Astfel s-a transformat singură într-o ameninţare continuă la beligeranţă. Hamas s-a proclamat „victimă” atunci când Israelul a instaurat blocada în scopul de a împiedica Hamasul să se aprovizioneze cu mai multe rachete.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în deplină legalitate Statele Unite au folosit embargoul împotriva Germaniei şi Japoniei. Apoi în octombrie 1962 în timpul crizei rachetelor din perioada războiului rece, Statele Unite au folosit blocada împotriva Cubei. Nave ruseşti transportând armament au făcut cale întoarsă pentru că ştiau că navele americane le-ar fi abordat sau scufundat dacă nu cumva ar fi aplicat ambele metode.
Numai Israelul este acuzat de crimă internaţională pentru că a făcut exact ceea ce a întreprins John Kennedy la rându-i: blocadă navală pentru a împiedica un stat duşman să achiziţioneze arme aducătoare de moarte.
Bine dar nu erau oare navele cu pricina purtătoare de ajutoare umanitare? Evident nu. Altminteri de ce n-au acceptat să transporte încărcătura într-un port al Israelului, să fie inspectate de autorităţile cuvenite, apoi totul să fie transportat cu camioanele până în Gaza – aşa cum se întâmplă săptămânal cu o medie de 10 000 de tone de alimente, medicamente şi alte bunuri care într-adevăr reprezintă ajutor umanitar trimis de Israel în Gaza? De ce au refuzat oferta? Pentru că, aşa cum a recunoscut Greta Berlin, unul dintre organizatori, nu era vorba de ajutor umanitar propriu zis ci de încetarea blocadei, Israelul să termine controlul navelor sosite pe ape, ceea ce ar fi condus la o nelimitată aprovizionare a Hamasului cu armament.
Israelul deja a interceptat două nave iraniene pline ochi cu arme destinate Hezbollahului şi Gazei. Ce ţară din lume ar permite aşa ceva?
Dar şi mai important, de ce ar trebui să renunţe Israelul la blocadă? Pentru că blocada israeliană contravine tuturor regulilor generalizate folosite în războaiele din lumea întreagă, reguli care presupun atacul şi apărarea activă.

1) Apărarea avansată: Fiind o ţară mică şi intens populată, înconjurată de state ostile, Israelul a trebuit să adopte în prima lui jumătate de veac de istorie apărarea avansată – să poarte războaie pe teritoriul inamic (cum ar fi în Sinai sau Înălţimile Golan). Când a fost posibil (în Sinai de exemplu) Israelul a negociat teritorii pentru a obţine pacea. Dar atunci când oferta de pace a fost refuzată, Israelul a trebuit să reţină respectivele teritorii drept zonă tampon pentru a-şi proteja cetăţenii. Acesta este motivul pentru care Israelul reţine acea fâşie din sudul Libanului, pentru a-şi proteja oraşele din nord. Israelul a preferat să aibă pierderi numeroase în Gaza, decât să expună oraşele de graniţă atacurilor teroriste din partea palestinienilor. Exact din aceleaşi motive, Statele Unite poartă un război în Afganistan. Te lupţi cu ei pe teritoriul lor, ca să nu fii silit să te baţi la tine acasă.
Dar sub presiunea internaţională, Israelul a cedat.
S-a spus că ocupaţia nu este numai ilegală ci şi sămânţă a insurgenţelor anti-Israel – motiv pentru care fără zăbavă cauza trebuie înlăturată şi aşa are să se ajungă la pace.
Vă amintiţi? Teritorii în schimbul păcii. Pământ pentru pace.
Ei bine, în ultimii zece ani Israelul a cedat teritorii – a evacuat sudul Libanului în 200 şi Gaza în 2005. Ce-a obţinut în schimb? O intensificare a beligeranţei, inamicul şi-a intensificat înarmările , răpiri nenumărate, atacuri peste graniţă şi dinspre Gaza, atacuri cu rachetă în ultimii ani.

2.) Apărarea activă: Israelul a trebuit să se orienteze spre apărarea activă – acţiuni militare pentru a perturba, demonta şi învinge (ca să folosim definiţia cu care preşedintele Obama caracteriza campania împotriva talibanilor şi Al Quaedei) nou înarmatele mini-state teroriste care s-au format în sudul Libanului şi în Gaza, după retragerea Israelului.
Rezultatul? Războiul din 2006 cu Libanul şi operaţiunile din Gaza din 2008-2009. Ne-am lovit de o nouă avalanşă a oprobriului şi a calomniei internaţionale care au adus iarăşi Israelul în primele rânduri. Ba mai rău, raportul Goldstone, care incriminează Israelul şi operaţiunile sale defensive, stergând cu buretele adevăratul casus beli – atacurile nejustificate şi neprovocate pe care Hamas le efectuase deja – punând Israelul la stâlpul infamiei pentru orice acţiune pe care a desfăşurat-o în auto-apărarea sa în faţa atacurilor teroriste.

3.) Apărarea pasivă: Fără apărare avansată şi fără apărare activă, Israelul s-a apărat cu cea mai benignă şi mai pasivă apărare cu putinţă: blocada, care ar trebui să împiedice inamicul să se aprovizioneze cu arme. Acum, în momentul în care vorbim, până şi aceasta a intrat în vizorul opiniei publice şi se cere delegitimizarea ei. Până şi Statele Unite au început să spună că ar trebui desfiinţată.
Trebuie înţeles că blocada impusă flotilei de idioţi şi simpatizanţi terorişti, organizaţiilor turceşti care au pus-o la cale, corului de maimuţoi din lumea a III-a care proferează împotriva Israelului la ONU şi europenilor care au tăcut destul în ceea ce priveşte problema evreiască, este ultima soluţie.
Dacă renunţăm şi la aceasta ce ne mai rămâne? Toată această campanie internaţională are drept scop privarea Israelului de ultima modalitate de auto-apărare. De ce numai după o săptămână de la momentul în care administraţia Obama a fraternizat cu alţi neisprăviţi, desfiinţând patruzeci de ani de alianţe diplomatice şi a semnat un document consensual care incriminează Israelul ca fiind posesor de arme nucleare – acum vroieşte să desfiinţeze şi ultima linie de apărare a Israelului – anume descurajarea.
Lumea a obosit să mai audă de problema evreiască, 6 milioane – ah, iar numărul acesta! – refuzând fiecare invitaţie la sinucidere naţională. Pentru acei care sunt necontenit demonizaţi, azvârliţi în ghetouri şi constrânşi permanent să se apere, chiar şi de către cei mai hotărâţi anti-sionişti – iranienii în particular – nu rămâne decât să se pregătească o soluţie finală.

Charles Krauthammer - The Washington Post

Traducere: Iona Lazăr (Anima News)