Ziua Domnului

Apostolul Ioan a fost deportat pe insula Patmos din pricina „Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos”. Acolo el a ajuns într-o stare de răpire sufletească prin Duhul lui Dumnezeu. El a văzut dinainte cele mai importante desfăşurări ale vremii şi a fost transpus chiar în ziua Domnului. Ziua Domnului este descrisă în mod cuprinzător în Vechiul şi în Noul Testament. Părerea că aici ar fi vorba despre sâmbăta sau duminica, rezultă dintr-o neînţelegere şi nu corespunde. Ziua Domnului este etapa care urmează după ziua harului şi a mântuirii (Isa. 49, 8; 2. Cor. 6, 2; Evrei 4, 7) - ziua a şaptea în cronologia divină. Dumnezeu socoteşte cu zile acolo unde noi socotim cu ani. La Dumnezeu, o zi este cât o mie de ani pentru noi. „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2. Pet. 3, 8; Ps. 90, 4

De la începutul timpului noi avem de-a face cu şapte perioade profetice pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru omenire. Socotit în mare, au trecut 2 zile, şi anume cam două mii de ani de la Adam până la Avraam; apoi din nou cam două mii de ani de la Avraam până la Hristos, şi acum ne apropiem de sfârşitul celor două zile care sunt numite şi zilele de pe urmă, în care Duhul lui Dumnezeu lucrează fără încetare pe pământ în timpul acestor două mii de ani de har (Fap. 2, 17). Ziua a şaptea va fi perioada milenară a împărăţiei păcii lui Hristos pe pământ (Apoc. 20).

Înaintea zilei Domnului, Dumnezeu a făgăduit să-l trimită pe proorocul Ilie (Mal. 4, 5). Ziua Domnului - ultima perioadă de o mie de ani înaintea începerii veşniciei - va începe cu judecăţile al căror apogeu va fi bătălia de la Armaghedon (Apoc. 16, 14-16; 19, 11-21; Ez. 38, 20+23; Ioel 3, 9-17, ş. a.). Din cauza aceasta, ziua Domnului este descrisă ca fiind pentru „păcătoşi”, o zi fără milă şi de mânie, în care se împlineşte: „ Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată .” (Ioel 2, 31). Vezi şi Isa. 13; Ez. 30, 3; Ioel 2, 1-2; Ioel 3, 15; Ţef. 1, 14-15; Fap. 2, 20; 2. Pet. 3, 10; Apoc. 6, 12-17 ş. a.

Ziua a şaptea - împărăţia păcii de o mie de ani - este ziua de odihnă a lui Dumnezeu. La sfârşitul acestei zile, Satana va fi dezlegat încă o dată pentru a instiga toate puterile păgâne, sub conducerea lui «Gog şi Magog», pentru lupta finală în care acestea vor fi distruse odată pentru totdeauna (Apoc. 20, 7-10). După aceea are loc judecata de apoi, urmează un cer nou şi un pământ nou, iar timpul se revarsă în veşnicie.

Înaintea zilei harului, Domnul Dumnezeu l-a trimis pe „îngerul Său” , în statura lui Ioan Botezătorul, ca să pregătească calea (Mal. 3, 1; Mat. 11, 10, ş. a.). El a venit în duhul şi în puterea lui Ilie ca să întoarcă inimile celor ce erau în credinţa părinţilor din Vechiul Testament, la un început nou al copiilor Noului legământ (Mal. 4, 6a, Luca 1, 17). „ El a venit ca martor, ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el .” (Ioan 1, 7). El a făcut un pod de legătură între Vechiul şi Noul Testament (Luca 16, 16), a pregătit calea Domnului şi a netezit un drum pentru Dumnezeul nostru (Isa. 40, 3; Marc. 1, 1-4, ş. a.).

Proorocul dinaintea zilei Domnului a venit la sfârşitul zilei de har, deci acum în ultima epocă a Bisericii, pentru a întoarce inimile copiilor din Noul legământ la credinţa părinţilor apostolici (Mal. 4, 6b). Mesajul lui fondat biblic aduce Biserica adevărată în starea originală, în care i se restituie tot ce a posedat la început. Printr-o lucrare puternică a Duhului, care este descrisă în Sfânta Scriptură ca „ploaia târzie”, ea va fi pusă în ordinea originală, dumnezeiască (Iac. 5, 7-8). Isus a spus în Mat. 17, 11 despre această slujbă vestită în proorocul Maleahi, care mai era atunci la timpul viitor: „Este adevărat că trebuie să vină mai întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile ...”, la fel El a confirmat că slujba lui Ioan Botezătorul a avut deja loc (v. 12-13). Când s-a ridicat Ioan, i s-au pus trei întrebări. Una dintre ele suna astfel: „‘Eşti Ilie?’ şi el a zis: ‘Nu sunt.’” (Ioan 1, 21). În vers. 23 el a amintit Cuvântul profetic al Vechiului Testament, care se referea la el şi la slujba lui.

Aşa cum Ilie a luat cele douăsprezece pietre pentru fiecare seminţie din Israel, a ridicat altarul Domnului şi a chemat poporul lui Dumnezeu înapoi (1. Împ. 18), la fel va fi restabilită, prin ultimul mesaj către Biserica noutestamentară, învăţătura celor douăsprezece apostoli şi poporul lui Dumnezeu va fi chemat înapoi la Domnul şi la Cuvântul Lui. Noi trăim acum într-adevăr partea de încheiere a istoriei de mântuire.

Apostolul Petru s-a referit la făgăduinţa restituirii pentru Biserica lui Hristos în a doua lui predică după Rusalii, când el a zis călăuzit de Duhul Sfânt: „...ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime .” (Fap. 3, 19b-21). Deja la începutul Bisericii noutestamentare, Duhul Sfânt a vorbit prin gura autorizată ce se va întâmpla la sfârşit, şi anume că Biserica adevărată va fi reaşezată înainte de venirea lui Hristos în aceeaşi stare în care s-a aflat Biserica originală

fragment din: "Apocalipsa - o carte cu şapte peceţi?" de E. Frank