Ce este cultul Mariei ?

După mărturia Sfintei Scripturi, numai Dumnezeu poate fi obiectul credinţei, al închinării, al proslăvirii şi al rugăciunii. Dacă este ridicat altcineva în poziţia aceasta, avem de-a face cu închinarea la idoli şi cu mistificarea persoanelor. Teologii protestanţi au scris deja despre această temă în mod cuprinzător şi convingător. Pentru o înţelegere mai clară sînt redate aici cîteva pasaje. Pentru cultul Mariei nu există nici o justificare. În Sfînta Scriptură nu sînt făgăduite apariţii ale Mariei. Au trecut peste o mie de ani fără astfel de apariţii. Un lucru ciudat este că aceste apariţii au avut loc numai în ţări catolice ca: Polonia, Portugalia, Spania, Franţa. În ţări protestante, islamice, budiste şi în altele, unde ar fi fost necesară apariţia ei, dacă mîntuirea ar fi depins de acest fenomen, ea nu a apărut. Pentru liniştea tuturor sufletelor trebuie să spunem: ea nici nu poate să apară, la fel ca Petru, Iosif sau altcineva. Toate acestea au loc doar în închipuirea cuiva, pentru că sînt dorite. Putem să întrebăm aici, cine este onorat şi proslăvit în toate aceste locuri de pelerinaj? Isus sau Maria? Ce fel de duh este acolo unde este proslăvită Maria, şi nu Isus? În mod sigur Duhul Sfînt nu! Este duhul de înşelăciune. Pastorul O. Markmann scrie, sub titlul: „ Demonii în cultul Mariei” , următoarele: „ Cultul mistic în jurul Mariei este, de asemenea, marcat de influenţe demonice. Proslăvirea Mariei este semnalată deja în primul secol. Cultul antic păgîn al zeiţelor-mamă este practicat mult în acest prim secol şi a contribuit la dezvoltarea cultului Mariei. ” (O. Markmann, Irrtümer der katholischen Kirche, pag. 47)

De cînd are Dumnezeu o mamă? Deja formularea este cu totul nebiblică. Ea nu a fost mama lui Dumnezeu, ci l-a născut pe Isus Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru. În Efes s-a întîmplat ca mulţimea să strige într-o singură voce: „ Mare este Diana Efesenilor.” (Fap. 19, 28). Acum se cîntă la congresele Mariei: „ Mare este Maria!” Ce simplu a fost să o coboare pe una şi să o ridice pe cealaltă.

Abia din secolul al V-lea încoace a luat amploare cultul Mariei. Arthur Drews scria: „ Din punct de vedere istoric, cultul Mariei oferă o privelişte, la care te cuprinde o mare durere pentru întrega omenire. Este o istorie a celor mai arogante falsificări, răstălmăciri, închipuiri şi fapte păgîne reieşite din caracterele deplorabile şi nevoiaşe omeneşti, din viclenia iezuită şi din dorinţa bisericească de acaparare a puterii, un spectacol, în acelaşi timp de plîns şi de rîs: adevărata comedie divină.” (K. Deschner, Abermals krähte der Hahn, pag. 401).

De la „ Ave Maria” pînă la dogma înălţării trupeşti a Mariei, totul este nebiblic şi, de aceea, fals. Toate acestea sînt invenţii care au fost introduse în decurs de 1.600 de ani de către biserica romană. Astăzi se prezintă totul ca şi cum ar fi o „ moştenire autentic-creştină” , cu toate acestea aici avem de fapt o lucrare anticreştină a duşmanului, care vrea să abată omenirea de la singura credinţă mîntuitoare în Isus Hristos, pentru ca să dirijeze totul înspre cultul Mariei care nu mîntuie. Teologi renumiţi au vorbit foarte deschis şi clar despre acest subiect, de la Reformă pînă în zilele noastre.

Cultul Mariei şi credinţa referitoare la apariţia acesteia în diferite locuri de pelerinaj, prin care mulţi oameni sinceri sînt duşi în eroare, sînt un lucru scîrbos în ochii lui Dumnezeu. Pastorul Markmann scrie despre actualul papă: „ Nu este o hulă dacă papa, în vizita sa în Polonia, cade la picioarele Madonei Negre din Iasna-Gora, în Cestohova, şi depune un trandafir aurit, mărturisind într-un extaz liniştit în faţa acestui tablou idolatric: ‘Totus tuum’ , ‘Cu totul al tău’ ? Acest suspin de rugăciune către Maria: ‘Totus tuus’ , l-a ales dealtfel ca o deviză a pontificatului său şi a întregii sale vieţi de preot. Rugăciunea sa către Madona Neagră de acolo a încheiat-o cu cuvintele: ‘Eu îţi dedic întreaga biserică - de aici şi pînă la capătul pămîntului! ţie îţi dedic toţi oamenii şi întreaga omenire - pe fraţii mei, toate popoarele şi naţiunileŢie îţi dedic Roma şi Polonia, prin slujitorul tău, printr-un Legămînt Nou al dragostei. Mamă, acceptă-ne! Mamă nu ne părăsi! Mamă, condu-ne!’ ” (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 32-33). Maria a fost făcută mama bisericii romano-catolice. Ea nu este împărăteasa cerului, ci împărăteasa împărăţiei romano-catolice.

După cartea „ Fatima” de Joaquin Maria Alonso, Maria s-ar fi arătat, în toată strălucirea sa în 13. mai 1917, la trei copii de păstori. Numărul 13 se repetă, apoi, deseori: în 13. iulie 1917 „ Sfînta Fecioară ” i-a rugat pe cei trei copii să revină în luna următoare. La 13. septembrie 1917, la a cincea apariţie, ea ar fi spus: „ Eu vreau ca în 13. octombrie să veniţi aici şi să rostiţi de acum încolo rozariul ” Pînă la a şasea apariţie, în 13. octombrie 1917, au fost număraţi deja circa 50.000 de pelerini veniţi în grabă. În decursul anilor au călătorit deja milioane de oameni în acel loc pentru a aduce Mariei rugăciunile lor, fără a şti că însăşi Maria a avut nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, ea neputînd ajuta nici un om pînă azi.

Maria este prezentată cu adoraţie în „ Fatima” prin multe statui şi tablouri. Actualul papă Ioan Paul al II-lea s-a închinat înaintea unui astfel de tablou în Capela arătării. Întregul cult este în contradicţie directă cu prima poruncă: „ Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exod 20, 4-5).

Oamenii care îşi fac chipuri pentru închinare trebuie să se lase încadraţi în categoria celor care-l urăsc pe Dumnezeu. În fond, nu este altceva decît dansul religios în jurul viţelului de aur. Unul îl are pe sfîntul Cristofor, altul are diferite tablouri şi chipuri; chiar şi un Hristos confecţionat de oameni este purtat încolo şi încoace.

Aceasta îmi aduce aminte de o discuţie pe care am avut-o cu mai mulţi oaspeţi într-o staţiune, cu care am ajuns la tema credinţei. La aceasta eu am întrebat dacă are cineva o legătură personală cu Isus Hristos. O doamnă mi-a răspuns spontan: „ Eu l-am vîndut pe Isus al meu.” Noi am fost miraţi în primul moment, pînă cînd ne-a explicat că ea este colecţionară de antichităţi şi că ar fi avut o statuie de 1, 25 m care îl închipuia pe Isus şi care avea o valoare mare, dar pe care a vîndut-o unei biserici.

Pe întregul pămînt există milioane de chipuri diferite, dar toate sînt o urîciune înaintea lui Dumnezeu. În sfinţenia Lui, El a rostit judecata asupra închinării înaintea idolilor: „ ...‘Blestemat să fie omul care face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mîini de meşter şi care-l va pune într-un loc ascuns!’ şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ ” (Deut. 27, 15). Oamenii nu caută refugiu la El, la singurul care poate ajuta, ci încearcă pe căi lăturalnice cu tot felul de obiecte ajutătoare, să găsească ajutor. Prin aceasta nu-L întristează şi nu-L ofensează ei pe Dumnezeu pînă la maximum? La întrebarea referitoare la cea dintîi poruncă, Isus a răspuns: „ Cea dintîi este aceasta: «‘Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’ ; şi: ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta; iată porunca dintîi»’ ” (Mar. 12, 29-30). Aici într-adevăr nu au loc Maria, sfinţii, sfinţii protectori, statuile, icoanele etc.

Poate oare Maria, ca om, să asculte milioane de rugăciuni din toată lumea, fără a fi pretutindeni? Poate Maria să se afle, în acelaşi timp, în cer, pe pămînt şi în purgatoriu, fără a fi atotştiutoare? Atotştiutor şi pretutindeni este însă numai Dumnezeu. Nu sînt locurile de pelerinaj, indiferent în care ţară, o urîciune pentru Dumnezeu şi astfel condamnabile? Aşa vorbeşte Domnul: „ Căutaţi-Mă, şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit. Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă ” (Amos 5, 4-6).

Astăzi ar trebui să se audă aşa: „ Căutaţi-Mă, zice Domnul, şi veţi trăi. Nu vă duceţi la Lourdes şi nici la Fatima, nici la Cestohova şi nici la Altätting etc, ci veniţi la Mine, pentru ca să primiţi cu adevărat viaţă veşnică. Cel care-L caută pe Dumnezeu, acela Îl poate găsi acolo unde se află acum, pentru că Dumnezeu este pretutindeni prezent ”.

Vittorio Messori îl citează pe cardinalul german Joseph Ratzinger: „ şi acelaşi Ioan Paul al II-lea, rănit de atentatorul său într-un 13 mai - aniversarea primei apariţii a Mariei în localitatea portugheză - s-a îndreptat într-un pelerinaj la Fatima, să-i mulţumească Mariei «a cărei mînă a deviat într-un chip miraculos glonţul.» ” (V. Messori, Zur Lage des Glaubens, pag. 112). Acelaşi cardinal Ratzinger face de cunoscut faptul că biserica şi-a proclamat dogmele marianice în ordinea următoare: „ ... mai întîi fecioara permanentă şi în acelaşi timp, mamă dumnezeiască, după un timp de gîndire şi de maturizare ea a fost declarată fără păcat strămoşesc, pentru ca apoi să se proclame primirea trupească a Mariei în strălucirea cerească”. După toate acestea stă scrisă fraza revoltătoare: „ Aceste dogme păzesc credinţa originală în Hristos, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat. ” (V. Messori, Zur Lage des Glaubens, pag. 108).

Aşa ceva nu putem accepta. Cele patru dogme, ca şi toate celelalte lucruri, nu au suport biblic. Adevărurile biblice nu au fost hotărîte la un conciliu, nici nu au fost chemate la viaţă prin votare, ci bărbaţii chemaţi de Dumnezeu au vestit, în Numele Domnului, ce trebuie să se înveţe şi să se creadă. Domnului Ratzinger trebuie să i se prezinte cu fermitate propria sa expunere: „ De fapt se înţelege de la sine că adevărurile nu pot fi create prin decizii şi votări. O expunere este ori adevărată, ori neadevărată. Adevărul îl putem doar găsi, nu produce.” (pag. 62).

Ce sînt toate aceste dogme, obiceiuri şi tradiţii introduse? Sînt ele adevărate sau neadevărate? Sînt acestea aşa cum zice însuşi cardinalul Ratzinger, rezultatul unei gîndiri mature şi îndelungate‘ , nefiind deci adevăruri originale, ci creaţii bazate pe supoziţii acceptate? Distanţa dintre ani pledează pentru aceasta. Unde se află deci adevărul, pe care dorim să-l găsim? Desigur, numai în Cuvîntul lui Dumnezeu, nicăieri altundeva! Un creştin biblic, care face parte din Biserica Dumnezeului viu, este zidit „ pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” (Ef. 2, 20). Tot ce au introdus papii în decursul anilor nu corespunde cu Biblia şi, de aceea, nu este apostolic. De ce nu au făcut Petru, Iacov, Ioan şi Pavel ceva din Maria? Atunci mai era totul încă aşa de proaspăt şi de viu în amintirea credincioşilor.

În teologie s-a trecut de la hristologie la mariologie. În prezent se ţin deja congrese mariologice, în care totul se învîrteşte în jurul Mariei. Hristos mai este pomenit cîteodată, dacă se potriveşte în tablou. „ Papa a cerut o înnoire în ceea ce priveşte proslăvirea Mariei, care, orientată biblic, marcată trinitar şi hristologic, fără a şlefui ceva, să ia în considerare pe cei de altă credinţă şi să corespundă manifestărilor timpului şi culturii respective.” (Katholischer Erwachsenenkatechismus, pag. 173). Ce poate zice un creştin biblic la astfel de propuneri nebiblice, hulitoare şi rătăcitoare, pentru proslăvirea Mariei?

Către credincioşii adevăraţi apostolul Ioan a adresat un cuvînt foarte important care este valabil în orice timp: „ V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr.” (1 Ioan 2, 21). Niciuna din dogmele proclamate nu a ieşit din Cuvîntul adevărului. Originea lor vine din alte surse. Cel ce nu găseşte intrare la adevăr, adică la Cuvînt, trebuie să-şi creeze un înlocuitor! şi cine nu are încredere în Dumnezeu, acela călătoreşte, ca şi papa, într-un „ papamobil ” blindat printre adepţii lui!

Acum vrem să enumerăm anii (cu aproximaţie) în care au fost introduse anumite lucruri care nu au existat în creştinismul din timpul apostolilor, fără să mai dăm explicaţii în detaliu (L. J. King, House of Death pag. 117-122).

310 Începutul folosirii semnului crucii

320 Începutul folosirii lumînărilor de ceară la slujbă

375 Se cinstesc îngerii şi sfinţii decedaţi

394 Introducerea liturghiei zilnice

431 Începutul proslăvirii Mariei

500 Preoţimea începe să poarte uniforme

600 Papa Grigore I introduce limba latină pentru servicul divin. Încep să fie înălţate rugăciuni către Maria şi sfinţii decedaţi

650 Începutul sărbătorii în cinstea fecioarei Maria

709 Introducerea sărutării piciorului papei

750 Începutul puterii lumeşti a papei

788 Proslăvirea Mariei şi a sfinţilor decedaţi; închinarea înaintea crucii, statuilor, moaştelor, etc.

850 Sfinţirea apei prin sare şi prin binecuvîntarea preoţească (agheasmă)

890 Venerarea lui Iosif, soţul Mariei

965 Introducerea sfinţirii clopotelor

995 Canonizarea sfinţilor inventată de papa Ioan al V-lea

998 Se stabileşte postul din vinerea săptămînii mari

1079 Începutul celibatului la preoţi

1090 Introducerea rozariului

1100 Se introduce jertfa liturghiei

1184 Este introdusă inchiziţia pentru eretici

1190 Începutul comerţului cu indulgenţe

1200 Hostia înlocuieşte pîinea la cină

1215 Dogma transsubstanţierii; spovedania păcatelor (la ureche) la preot cel puţin o dată pe an

1220 Se introduce cultul hostiei

1227 Se introduce tragerea clopotelor pentru a arăta că preotul execută transsubstanţierea

1229 Se interzice laicilor citirea Bibliei

1245 Cardinalii încep să poarte o pălărie roşie

1264 Se introduce „ Joia Verde”

1410 Interzicerea potirului pentru enoriaşi

1439 Proclamarea învăţăturii despre purgatoriu

1478 Introducerea inchiziţiei în Spania

1545 Echivalarea tradiţiilor cu Sfînta Scriptură

1546 Se introduc apocrifele în Biblie

1854 Se introduce „ Buna-vestire” despre procrearea divină a Mariei

1870 Proclamarea infailibilităţii papei

1925 Prezenţa trupească a fecioarei Maria în ceruri

1950 Vestirea dogmei despre înălţarea trupească a Mariei

Orice om normal trebuie să se întrebe ce sens au toate aceste dogme, care au fost introduse şi proclamate la intervale de timp aşa de mari. Noul Testament este încheiat. Acestui Testament nu i se mai poate adăuga nimic: „ Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu-l poate desfiinţa, nici nu-i mai poate adăuga ceva ” (Gal. 3, 15). Ceea ce nu este voie să se facă cu un testament pămîntesc, au făcut oamenii cu Testamentul dumnezeiesc, şi anume: i-au alăturat toate aceste adausuri ulterioare. Unde rămîne respectul în faţa îndemnului de încheiere: „ Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta ? ” (Apoc. 22, 18). Vezi şi Prov. 30, 5-6.

[extras din Crestinismul Traditional de E. Frank]

Citeste si : Antihristul - Caracteristicile Antihristului
Crestinismul Traditional [e-book]
Cine este Maria ?