Friday, 19 August 2011

Cît costă Papa? | Vizita Papei in Spania



Imaginaţi-vă că Isus ar fi costat. Că ’’vizitele’’ lui ar fi avut nevoie de o susţinere financiară consistentă, de apostoli-bodyguarzi şi de multe garduri ca nu cumva cineva să-i arunce cu o piatră-n cap. Şi-aşa, făcînd minuni pe gratis, a fost răstignit, dar dacă minunile ar mai fi avut şi-un preţ?

La Madrid, protestele vehemente împotriva descinderii Papei Benedict al XVI-lea, au adunat, pe 17 august, mii de revoltaţi sub sloganul ’’Nimic pentru papă din taxele mele’’. Protestatari cu vîrste cuprinse între 17 şi 70 de ani au contestat vehement o vizită care costă 60 de milioane de euro (fără serviciile de securitate), în contextul în care Spania se confruntă cu tăieri bugetare masive şi cu o rată a şomajului de peste 20%. Contabilizată, această vizită reiterează sfidarea economică obscenă pe care investiţiile în biserică par să nu o conştientizeze.

Rosa Vasquez în vîrstă de 55 de ani are scris pe o pancardă: ’’Religia este opium-ul oamenilor, nu vă drogaţi cu taxele noastre’’, iar pe bannerele contestatarilor se poate citi: ’’Papa călătoreşte, Papa plăteşte’’.

A doua treaptă a protestului, şi anume implicarea preoţilor din zonele sărace  în acţiunea de solidarizare cu cei care se opun sumei odioase alocate vizitei Papei Benedict, reprezintă o poziţie de normalizare a raportului ’’angajator-angajat supus’’ şi de subminare din interior a unui sistem care a ajuns să-şi reprezinte exclusiv propriile interese şi afaceri, fără să-şi mai asume misiunea de reprezentare a unei societăţi vulnerabilizate. Costul vizitei pune în discuţie degradarea fundamentală a rolului biserii şi transformarea ei într-o reţea de consum, de bunuri şi servicii care costă din ce în ce mai mult.

Venirea Papei este un gest instrumentalizat politic, menit să aducă, probabil, pacea în sufletele celor care protestează împotriva tăierii masive a fondurilor publice. Numai că această venire costă cam cît ar costa liniştea financiară a multor spanioli. ( Un text semnat de Mihaela Michailov despre evenimentele anti-cheltuieli aberante cu vizita papei )


Sute de protestatari s-au strans si azi noapte in Piata Puerta del Sol din Spania, nemultumiti de vizita Papei, manifestantii fiind dispersati de Politie cu lovituri de baston.


Protestele impotriva vizitei Papei, care a sosit ieri in Spania, au inceput acum doua zile, principalul motiv fiind costul exorbitant al vizitei pe care o efectueaza Suveranul Pontif in Spania: intre 50 si 60 de milioane de euro.
Aceasta suma este considerata drept o "risipa fara rost" de catre "indignati" - protestatarii antiausteritate, care sunt nemultumiti si de reducerea substantiala (pana la 80%) de care beneficiaza cei peste un milion de pelerini la pretul biletelor pentru transportul public din Madrid, pana la 21 august.
"Toata aceasta vizita a fost platita din impozitele noastre, in timp ce cinci milioane de persoane sunt in somaj, o criza enorma si taieri clare ale cheltuielilor sociale si de sanatate", a denuntat David, un angajat la banca, in varsta de 42 de ani. "Vizita ar fi trebuit sa aiba loc intr-un stadion de fotbal, unde si-ar fi platit fiecare locul", adauga el.
O alta categorie a manifestantilor este formata din militanti pentru drepturile homosexualilor sau sustinatori ai feminismului. Acestia critica Biserica catolica pentru pozitia sa intransigenta fata de casatoriile gay si avort.
Manifestantii impotriva Papei si-au dat intalnire si azi, la ora 20.00, la Puerta del Sol, pentru o noua manifestatie de protest.
apropo.ro




No comments:

Post a Comment

Leave A Comment »




. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


FOLLOW US

Follow us by:


::: Wild-Voice.Blogspot.com :::



Copyright © Wild-Voice 2019 .All rights reserved




Creative Commons License