Supranatural

Venirea Mântuitorului în trup a fost un act supranatural al lui Dumnezeu. Maria a fost născută în lumea aceasta ca toţi ceilalţi oameni şi a avut nevoie de mântuire. Ea a fost vasul ales în care a fost pusă sămânţa divină – astfel Cuvântul a putut să devină trup. Şi ea a avut nevoie de trăirea mântuirii ca toţi ceilalţi, şi de aceea s-a aflat printre cei 120 adunaţi în “camera de sus” în ziua Cincizecimii, în Ierusalim, aşteptând turnarea Duhului Sfânt. Această experienţă este necesară spre a desăvârşi mântuirea noastră (Faptele Apostolilor 1.14; 2). Ea a fost sfinţită conform mărturiei Scripturii, pentru că a crezut promisiunea care i-a fost dată. Biblia nu vorbeşte nicăieri despre canonizare sau intrarea unor oameni în categoria sfinţilor, după moarte. Aceasta depune mărturie doar despre sfinţirea celor vii, care au crezut promisiunile lui Dumnezeu şi au trăit împlinirea acestora.

Dumnezeu mântuieşte numai într-un fel, şi anume întotdeauna în legătură cu credinţa în Cuvântul făgăduit, după cum este cazul lui Avraam. Maria a crezut mesajul divin pe care i l-a transmis îngerul Gavril, şi a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Astfel Cuvântul a devenit trup şi a fost născut Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi fel toţi bărbaţii şi toate femeile trebuie să asculte şi să creadă mesajul divin, să se pună la dispoziţia lui Dumnezeu şi să trăiască împlinirea Cuvântului făgăduinţei. Numai în acest fel poate veni în sufletele noastre viaţă spirituală, dumnezeiască, prin naşterea din nou. După întemeierea supranaturală a Bisericii noutestamentare prin turnarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, Maria nu a mai fost amintită nici măcar o dată până la sfârşitul Bibliei. Nici Petru, nici Ioan sau Iacov, nici Pavel sau altcineva nu s-a mai referit vreodată la ea. Ea şi-a împlinit sarcina. Este vorba despre Isus Hristos, care singurul Mântuitor, Mijlocitor şi Avocat. «Mariologia» este străină Scripturilor şi în realitate este în contradicţie cu Isus Hristos, de aceea este o învăţătură antihristă. Rugăciunea şi închinarea la sfinţi este împotriva lui Dumnezeu, Singurul Sfânt şi vrednic de închinare (Ioan 4.23-24), Care nu va da altuia slava Sa (Isaia 42.8).


Isus Hristos este Domnul, care a venit în trup şi s-a făcut om. EL a fost sfânt şi fără păcat, de aceea a putut să ia vina noastră asupra Lui şi să moară în locul nostru. Prin sângele Lui, în care era viaţă divină, El a înfăptuit împăcarea şi iertarea. Oricine crede aceasta va trăi răscumpărarea totală a sufletului, a duhului şi a trupului. Prin învierea Lui în a treia zi, lucrarea de răscumpărare a fost încoronată divin, iar moartea, iadul şi Satana au fost biruiţi. Cel înviat este adevăratul Biruitor de pe Golgota. EL li s-a arătat ucenicilor, după înviere, timp de patruzeci de zile şi a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1). După acele zile El a fost înălţat la cer în faţa ochilor lor (Luca 24). În aceste adevăruri divine se ancorează puternic sufletul tuturor credincioşilor biblici. Învierea Lui garantează învierea noastră. Prin înălţarea Lui la cer avem siguranţa că şi noi vom fi răpiţi şi vom fi cu El pentru totdeauna.


Dumnezeul Atotputernic a plănuit o Împărăţie veşnică pentru fiii şi fiicele Lui. Căderea omului nu poate să facă fără putere planul lui Dumnezeu. A apărut doar o întrerupere temporară, îngăduită de Dumnezeu. Omenirea care s-a hotărât de bună voie împotriva lui Dumnezeu şi astfel s-a predat stăpânirii Satanei, a fost răscumpărată de însuşi Domnul. Mântuirea este un act istoric şi în acelaşi timp un act divin, conform planului lui Dumnezeu. Prin predicarea Evangheliei, mesajul salvării aduce eliberare. Acesta descoperă ceea ce are de oferit Dumnezeu omenirii, prin harul Său. Prin puterea acestei mântuiri, copiii oamenilor care de la naştere au fost copii ai morţii, sunt născuţi din nou şi primesc viaţa veşnică, şi devin copii ai lui Dumnezeu dacă acceptă prin credinţă ceea ce a fost făcut pentru ei.


Deoarece Împărăţia lui Dumnezeu este veşnică, toţi cei ce vor să trăiască în ea trebuie să aibă viaţa veşnică. De aceea este necesar să fim născuţi din nou, cum a subliniat Domnul nostru (Ioan 3). Sămânţa pentru această naştere de sus este Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8.11). Aceasta poartă în sine germenul divin de viaţă. Duhul Sfânt vine peste toţi cei ce primesc Cuvântul prin credinţă, şi astfel noi suntem zămisliţi într-un mod dumnezeiesc şi devenim copii ai lui Dumnezeu. Prin zămislirea firească noi am devenit creaturi pământeşti, muritoare – copii ai oamenilor. Prin zămislirea supranaturală prin Duh, devenim copii ai lui Dumnezeu. „… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veci” (1 Petru 1. 23). Oricine crede în acest mod biblic în Domnul ca Mântuitor al Său, poate să aibă această trăire. Această ofertă incomparabilă de mântuire prin harul lui Dumnezeu este valabilă pentru toţi oamenii care doresc s-o primească, atâta timp cât mai ţine ziua mântuirii. Nimeni nu-şi poate închipui cât de groaznic va fi pentru oamenii care au refuzat mântuirea şi care vor trece în veşnicie despărţiţi de Dumnezeu. În ceasul morţii, chiar şi cei care nu cred într-o viaţă după moarte vor fi confruntaţi cu realitatea că nu s-a sfârşit totul atunci.

reasezare.wordpress.com