Compromisul cu paganismul!

2Tes. 2:3 – Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii.

2Tes. 2:4,7 – potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce se numeste “Dumnezeu” sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu. Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum sa fie luat din drumul ei.

2Tes 2:9,10,12 – Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase. ………….si cu toate amagirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Din aceasta pricina, Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi.

1 Timotei 4:1 – Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.

Apostolul Pavel a prevestit, în a doua sa Epistolă către Tesaloniceni, o mare cădere de la credinţă, care urma să aibă ca rezultat întemeierea puterii papale. Chiar la acea dată timpurie, el a văzut strecurându-se în biserică rătăciri care urmau să pregătească drumul pentru dezvoltarea papalităţii. Puţin câte puţin, la început în linişte şi pe furiş, apoi mai deschis, pe măsură ce creştea în putere şi câştiga stăpânire peste minţile oamenilor, “taina fărădelegii” şi-a continuat lucrarea ei amăgitoare şi hulitoare.

Aproape pe nesimţite, obiceiurile păgânismului şi-au găsit intrarea în biserica creştină. Spiritul de compromis şi conformismul au fost reţinute pentru o vreme de persecuţiile crude, pe care biserica le-a suferit sub păgânism. Dar când persecuţia a încetat, iar creştinismul a intrat în curţile şi palatele împăraţilor, a fost lăsată la o parte simplitatea umilă a lui Hristos şi a apostolilor Lui, în schimbul pompei şi mândriei preoţilor şi conducătorilor păgâni; în locul cerinţelor lui Dumnezeu, au fost puse teoriile şi tradiţiile omeneşti.

Convertirea cu numele a lui Constantin, în prima parte a secolului IV, a produs o mare bucurie, iar lumea, îmbrăcată cu o formă a neprihănirii, a pătruns în biserică. Atunci lucrarea de corupţie a înaintat repede. Păgânismul, care părea că fusese învins, deveni biruitor. Spiritul lui stăpânea biserica. Învăţăturile, ceremoniile şi superstiţiile lui au fost introduse în credinţa şi închinarea pretinşilor urmaşi ai lui Hristos.

Acest compromis între păgânism şi creştinism a dat naştere la “omul fărădelegii”, prevestit în profeţie ca unul care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem uriaş de religie falsă este capodopera puterii lui Satana – un monument al eforturilor lui de a se aşeza pe tron pentru a conduce pământul după voia lui. 

Satana mai încercase odată să ajungă la un compromis cu Hristos. A venit la Fiul lui Dumnezeu în pustia ispitei şi, arătându-I toate împărăţiile lumii împreună cu slava lor, s-a oferit să dea totul în mâinile Sale, dacă El va recunoaşte supremaţia prinţului întunericului. Hristos l-a mustrat pe ispititorul semeţ şi l-a obligat să plece. Dar Satana are un succes mai mare prezentând aceeaşi ispită omului. Pentru a-şi asigura câştiguri şi onoruri lumeşti, biserica a fost inspirată să caute favoarea şi sprijinul oamenilor mari ai pământului; şi, respingându-L astfel pe Hristos, ea a fost amăgită să încheie un legământ cu reprezentantul lui Satana – episcopul Romei.

Una dintre învăţăturile de seamă ale romanismului este aceea că papa este capul vizibil al bisericii universale a lui Hristos, învestit cu autoritate supremă peste episcopii şi preoţii din toate părţile lumii. Mai mult decât atât, papei i-au fost date chiar titlurile Dumnezeirii. A fost numit “Domnul Dumnezeul Papa” şi a fost declarat infailibil. El pretinde închinarea tuturor oamenilor. Aceeaşi pretenţie a fost ridicată de Satana în pustia ispitei şi este încă cerută de el prin biserica Romei, şi mulţimi imense sunt gata să-i aducă închinare.

Dar aceia care se tem de Dumnezeu şi-L respectă întâmpină această încumetare strigătoare la cer, aşa cum şi Hristos a întâmpinat pretenţiile vrăjmaşului viclean: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”. (Luca 4,8).

Dumnezeu n-a dat nici măcar o iotă în Cuvântul Său prin care să fi desemnat vreun om pentru a fi capul bisericii. Învăţătura despre supremaţia papală se opune direct învăţăturii Scripturilor. Papa nu poate avea nici o putere asupra bisericii lui Hristos afară de aceea obţinută prin uzurpare. Romaniştii au stăruit în a aduce protestanţilor acuzaţia de erezie şi de despărţire voită de adevărata biserică. Dar aceste acuzaţii li se aplică mai degrabă lor. Ei sunt aceia care au părăsit steagul lui Hristos şi s-au depărtat de “credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. (Iuda 3)

Satana ştia bine că Sfintele Scripturi îi vor face pe oameni în stare să discearnă amăgirile lui şi să-i înfrângă puterea. Chiar Mântuitorul lumii a rezistat atacului său prin Cuvânt. La orice atac, Hristos prezenta scutul adevărului veşnic, spunând: “Stă scris”. La orice sugestie a adversarului, El opunea înţelepciunea şi puterea Cuvântului. Pentru ca Satana să-şi poată menţine stăpânirea sa asupra oamenilor şi pentru a întemeia autoritatea uzurpatorului papal, trebuia să-i ţină în necunoştinţă faţă de Scripturi.

Biblia L-ar fi înălţat pe Dumnezeu şi i-ar fi aşezat pe oamenii mărginiţi în adevărata lor poziţie; de aceea adevărurile ei sfinte trebuiau ascunse şi oprimate. Această logică a fost adoptată de biserica romană.

Timp de sute de ani circulaţia, răspândirea Bibliei a fost interzisă. Oamenilor le-a fost interzis să o citească sau să o aibă în casă, iar preoţii şi prelaţii fără principii interpretau învăţăturile ei pentru a susţine pretenţiile lor.

În felul acesta, papa a ajuns să fie recunoscut aproape în general ca locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ, înzestrat cu autoritate peste biserică şi stat. Descoperitorul rătăcirii fiind îndepărtat, Satana lucra după cum îi era voia.

E.W - Tragedia Veacurilor