Tăcerea Bisericii Catolice în faţa genocidului lui Hitler / Papa Pius al XII-lea ştia

Cât de multe ştia Biserica Catolică despre opresiunea lui Hitler asupra evreilor chiar în perioada în care aceasta avea loc? Şi mai ales, de ce nu a vorbit deschis despre acest lucru?



Odată cu deschiderea arhivelor Vaticanului din timpul celui De-al Doilea Război Mondial şi cu ajutorul cercetării făcute de istoricul german Hubert Wolf , s-a descoperit că Papa Pius al XII-lea, cunoscut sub numele de „Papa lui Hitler" a decis să lăse persecutarea evreilor şi a catolicilor în seama episcopilor germani, în mod conştient, potrivit Foreign Policy.
Chiar şi în momentul confurntării directe cu gravitatea situaţiei, Papa a evitat să ia orice acţiune publică, scrie Foreign Policy.
Clemens August Count von Galen, episcop de Münster, era un om normal, cu abilităţi intelectuale destul de limitate, care nu a putut vedea, până de curând, unde duc lucrurile, şi tindea întotdeauna să ajungă la învoială, scria episcopul Berlinului, von Preysing, în vara anului 1941.
Galen nu era un om care ar fi putut să aibe curajul moral de a numi politica nazistă de eutanasiere o crimă împotriva umanităţii.
Deşi, iniţial, Galen s-a opus Socialismului Naţional din motive ecleziastice, fără, însă, a pune la îndoială legitimitatea regimului, în 1936, acest lucru avea să se schimbe.
În timpul slujbei din 6 septembrie, pentru prima oară a formulat ceva asemănător cu rezistenţa împotriva unui regim nedrept motivată de drepturile omului şi de libertatea conştiiinţei.
”Trebuie să ascultăm de Dumnezeu, şi nu de oameni, a afirmat Galen atunci. Pentru că în momentul în care autoritatea umană intră în conflict cu dorinţa recunoscută a lui Dumnezeu, încetează să mai servească lui Dumnezeu”.
Patru săptămâni mai târziu, Galen a condamnat în mod direct regimul şi acopliţii acestuia, Gestapo-ul: ”Fiecare cetăţean german este complet lipsit de protecţie şi de apărare în faţa superiorităţii fizice manifestate de Gestapo”.
În acest punct, Galen nu mai apăra doar drepturile Bisericii, ci şi drepturile omului şi demnitatea umană, comentează Foreign Policy.
”Aici avem de-a face cu fiinţe umane, cu vecinii noştri, fraţi şi surori, invalizii şi săraci ... neproductivi - poate! Dar au pierdut ei oare dreptul de a trăi? Ai tu sau am eu dreptul de a exista doar pentru ca suntem "productivi"? ... Un blestem asupra bărbaţilor şi asupra poporului german, dacă încălcăm porunca sfântă: Să nu ucizi .... Vai de noi poporul german, dacă nu doar am permis această infracţiune atroce ci am şi lăsat să fie comisă fără consecinţe!”.
După această predică, episcopul german era pe punctul de a fi arestat.
Protestele publice ale lui Galen au condus la o stopare temporară a programului de ucidere. Naziştii au fost afecaţi şi trebuiau să ia în calcul opinia publică, scrie Foreign Policy.
În cancelaria Reich-ului se lua în considerare spânzurarea lui Galen pentru a intimida ceilalţi episcopi. Hitler a vrut să fie judecat. În final, s-a decis amânarea cazului până la victoaria finală. Crearea de martiri catolici în mijlocul unui război, nu-şi avea sensul, întrucât ar fi dus la opoziţia populaţiei catolice în faţa regimului nazist.
Slujbele lui Galen împotriva eutanasierii trebuie cântărite comparativ cu tăcerea sa faţă de persecutarea evreilor.
Episcopul german nu a pomenit nimic despre legile de la Nuremberg, Kristallnacht sau despre Holocaust. Putem doar să speculăm motivele tăcerii lui.
Dacă un protest public al unui episcop german a determinat limitarea parţială a crimelor naziştilor, nu ar fi trebuit ca acest lucru să fi fost un semn clar pentru Papa Pius al XII-lea? Nu ar fi trebuit ca acest lucru să-l încurajeze să renunţe la acuzaţiile indirecte şi să condamne în mod poublic Holocaustul, spunându-i pe nume - un genocid organizat? (Cristina Iana, ”Adevărul”)

www.animanews.com