Este poporul evreu o invenție?

Subiectul “evrei” a constituit o controversă de-a lungul ultimelor trei milenii și nu sunt semne că o astfel de controversă va dispărea prea curând. Cartea istoricului Shlomo Sand “Inventarea poporului evreu” (apărută în engleză la editura Verso, 2009) reprezintă unul dintre documentele care alimentează această dezbatere perenă.

  Ideea de bază a profesorului de istorie de la Universitatea Tel Aviv este că evreii nu reprezintă un popor sau o națiune, ci sunt mai degrabă o reunire de comunități disparate care au aderat de-a lungul timpului la aceeași religie, în speță iudaismul. O astfel de teorie nu are în sine nimic extraordinar sau inedit, însă faptul că ea este susținută de un evreu israelian, profesor universitar de istorie și veteran al războiului arabo-israelian din 1967 dă acestei teorii o credibilitate sporită. Shlomo Sand provine dintr-o familie de supraviețuitori ai Holocaustului din Polonia, evrei anti-sioniști pe care soarta i-a aruncat în Palestina, cu puțin înainte ca statul Israel să ia din nou ființă după un hiatus de aproape 1900 de ani. Sand a fost în tinerețe un simpatizant al diverselor partide comuniste din Israel, care susțineau egalitatea deplină a evreilor cu non-evreii și mai ales cu arabii cetățeni ai Israelului, pe care istoricul îi numește israelo-palestinieni. De altfel, Sand contestă faptul că statul Israel poate fi în același timp unul “evreesc” și “democratic” în același timp.
 Voi reveni la această dilemă, dar mai întâi să vedem care sunt principalele argumente ale autorului în sprijinul titlului incendiar al cărții. În primul rând, demitizarea Bibliei care, spune Sand, este un document pseudo-istoric, menit să legitimeze pretențiile sioniștilor din ultimii 150 de ani. Istoricul pune la îndoială veridicitatea istorică a Torei (primele cinci cărți ale Bibliei) și mai ales originile patriarhilor precum și exodul din Egipt în Canaan al evreilor conduși de Moise. În mod similar, el pune la îndoială existența regatului unit sub David și Solomon și chiar existența monoteismului iudaic înainte de întoarcerea din exilul babilonian la sfârșitului secolului VI înainte de Isus Hristos. Dar piatra de temelie a construcției ideologice a lui Shlomo Sand este negarea faptului că a existat vreodată un exil masiv al evreilor și că evreii înșiși au căzut în capcana antisemitismului creștin, care a lansat arhetipul evreului rătăcitor, pedepsit pentru deicid și condamnat să-și petreacă restul zilelor în rpibegie. Nici după distrugerea primului templu de la Ierusalim, în 586 î.d.Hr, nici după distrugerea celui de-al doilea templu, în anul 70 al erei creștine și nici măcar după înăbușirea de către romani a revoltei lui Bar Kochba, în 135, nu s-a produs un exod de masă al evreilor din Palestina, susține Sand. Și atunci de unde atâția evrei în lume? Simplu, explică Sand, prin prozelitism. Chiar dacă formal Tora și Talmudul (comentariul Torei de după distrugerea celui de-al doilea Templu) interzic prozelitismul, el a existat în permanență, fiind practicat cu violență de Macabei, în secolul al II-lea înainte de Hristos, fiind extrem de curent pe vremea Imperiului Roman. Cel mai puternic stat evreesc din istorie, Imperiul Hazar, care a existat în regiunea Volgii între secolele VII – X, a luat ființă tocmai în urma unei convertiri a unui popor de origine turcică. Aici Sand reia teoria lui Arthur Koestler, din cartea “Cel de-al treisprezecelea trib”, dar și a istoricului Abraham Polak, care la mijlocul secolului trecut avansa ipoteza că evreii europeni, cuoscuți și sub numele impropriu de așkenazi (germani), ar fi de fapt urmași ai hazarilor. De altfel, Sand susține că nici evreii sefarzi (spanioli) nu ar fi imigranți din Palestina, ci urmași ai convertiților berberi din nordul Africii, care au trecut strâmtoarea Gibraltar în 711 cu arabii musulmani, cucerind împreună Spania. Sand critică aspru toate încercările mai vechi și mai noi de a prezenta pe evrei într-o unitate etno-biologică. Și aici ajungem la statul Israel care a luat ființă ca urmare a “reîntoarcerii din exil” a evreilor – o reîntoarcere fictivă, susține Shlomo Sand. Pentru el, Israelul nu este o democrație, ci o etnocrație, dat fiind că este un stat al evreilor, în care minoritățile – arabi sau alți ne-evrei – nu au drepturi egale, pentru că statul este unul “al evreilor”. Nu există stare civilă și un evreu nu se poate căsători decât cu alt evreu pe teritoriul Israelului, iar religia nu este separată de stat. Cartea lui Shlomo Sand, publicată în limba ebraică în Israel, spre deosebire de cea a lui Koestler, a fost în mod firesc întâmpinată cu o anume ostilitate. 


Criticii au subliniat că Sand nu aduce nimic original și mai mult distorsionează anumite teorii ce le atribuie istoricilor sioniști – mai ales așa numita puritate biologică a poporului evreu. Cert este faptul că oricât ar fi de viciată democrația israeliană, ea a permis apariția acestei cărți, iar autorul ei își continuă fără probleme cariera universitară pe cheltuiala contribuabilului israelian.

animanews.com