Monday, 2 November 2009

Laureat Nobel: “Biblia este un manual de moravuri proaste”


Jose Saramago, câştigător, în 1998, al Premiului Nobel pentru Literatură, a făcut, săptămâna trecută, o afirmaţie care a revoltat cercurile religioase.

În cadrul discursului susţinut cu ocazia lansării cărţii sale, “Cain”, Saramago a spus că lumii i-ar fi fost mai bine fără Biblie, pe care o consideră “un manual de moravuri proaste”.

În acest context, Biserica Romano Catolică l-a acuzat pe autorul în vârstă de 86 de ani de publicitate agresivă.
Cartea, care poartă numele unui persoanj biblic, reprezintă o versiune ironică a poveştii lui Cain, fiul lui Adam şi al Evei, care l-a ucis pe fratele său mai mic, Abel.

În cadrul lansării care a avut loc în oraşul portughez Penafiel, Saramago a afirmat că este sigur că volumul său nu îi va afecta pe credincioşii catolici, întrucât “aceştia nu citesc Biblia”.

“Biblia este un manual de moravuri proaste care are o influenţă puternică asupra culturii noastre şi chiar asupra felului în care trăim. Fără Biblie am fi fost diferiţi, cu siguranţă mai buni”, a spus Saramago, citat de agenţia Lusa.

“Dumnezeu e doar în mintea noastră”

Scriitorul l-a atacat, în continuare, pe “acel Dumnezeu crud, egoist şi insuportabil, care există numai în minţile noastre” şi a mai spus că este convins că opera sa nu va aduce niciun fel de nemulţumiri din partea Bisericii Catolice, întrucât credincioşii acesteia sunt doar de faţadă şi nu au citit niciodată Cartea Sfântă.

“Cel mult i-aş putea ofensa pe evrei, dar ast nu are pentru mine nicio importanţă”, a mai spus Saramago.

Gravele sale afirmaţii nu au rămas fără ecou imediat. Părintele Manuel Marujao, purtătorul de cuvânt al Conferinţei episcopilor portughezi, spune că toate remarcile laureatului Nobel nu sunt nimic altceva decât un mod agresiv de a face publicitate cărţii sale.

“Un scriitor de talia lui Jose Saramago poate critica, însă insultele nu aduc nimănui niciun avantaj, mai ale unui câştigător al Premiului Nobel”, a declarat prelatul.

De aceeaşi părere este şi rabinul Elieze Martino, purtător de cuvânt al comunităţii evreieşti din Lisabona, care afirmă că lumea evreiască nu va fi şocată de scrierile lui Saramago sau ale oricărui alt autor, deoarece “Saramago nu cunoaşte Biblia iar nivelul său de perceţie este numai superficial”.

Conflictul cu religia

Scriitorul portughez nu este la prima controversă pe care o creează pe teme religioase. În 1992, cartea sa, “Evanghelia după Iisus Hristos” a provocat un scandal de proporţii. În cartea sa, Saramago scria despre Hristos că şi-ar fi pierdut virginitatea cu Maria Magdalena şi era “folosit de Dumnezeu pentru a controla lumea”.

Romancier, dramaturg şi jurnalist, Jose Saramago este perceput mai mult ca un scriitor alegoric, care adoptă o atitudine subversivă asupra realităţilor istorice, punând accent pe factorul uman.

Sursa, evz.ro & bisericata.com

No comments:

Post a Comment

Leave A Comment »




. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


FOLLOW US

Follow us by:


::: Wild-Voice.Blogspot.com :::



Copyright © Wild-Voice 2019 .All rights reserved




Creative Commons License