Drumul înspre Dumnezeu

Drumul înspre Dumnezeu

Nici o temă nu înfierbântă atât de mult simţămintele şi nu desparte atât de mult duhurile, ca aceea despre Dumnezeu. Fiecare om se naşte într-un anturaj care are un anumit mod de a privi lumea şi viaţa, cei mai mulţi dintre ei rămânând cu această concepţie până la sfârşitul vieţii, fără să se convingă de corectitudinea ei. Doar este de bon-ton să se meargă aşa mai departe, conform tradiţiei greşite! Chiar şi acei oameni care îşi îndeplinesc datoriile lor religioase, vor defapt să fie lăsaţi în pace cu Dumnezeu. Cauza acestei stări de lucruri o găsim - nu în ultimul rând – în religii. De la naştere până la moarte oamenii sunt trataţi cu rituale şi ceremonii cuminţi, fără să afle mesajul dumnezeiesc de mântuire, curat, şi să găsească pacea lăuntrică.

Chiar şi religiile creştine nu fac în aceasta direcţie o excepţie şi ar trebui să accepte o cercetare atentă asupra lor. O referire goală la Hristos nu ajută pe nimeni; noi oamenii avem nevoie de o legătură directă cu El. Fiecare biserică sau cult religios, până la grupările cele mai mici, folosesc texte biblice care sunt modelate după conceptul lor. Văzut în mod global, creştinismul de astăzi nu mai are nimic comun cu biserica primară. Aceeaşi Scriptură a fost tâlcuită în sute de feluri diferite. În locul Cuvântului dumnezeiesc au fost aduse tot mai multe tâlcuiri şi dogme omeneşti, care însă nu au nicio bază biblică.

Atunci mulţi se abat dezamăgiţi de credintă. Se naşte întrebarea îndreptaţită, dacă există o unitate de măsură credibilă, un criteriu valabil cu care se poate cerceta totul. Există un adevăr confirmat deasupra oricărei îndoieli pe care putem să ne bazăm? Dacă da, atunci care este? Mulţi întreabă: „Există un Dumnezeu care se interesează de noi? Dacă da, atunci unde este de găsit.”

Prin această scurtă relatare, aş dori să vă dau doar un imbold spre a medita asupra acestor lucruri, de a vă confrunta critic cu această temă. Este vorba chiar de dumneavoastră personal! Dumnezeu are un plan cu omenirea, care este clar şi detaliat, dar lipsesc bărbaţii lui Dumnezeu luminaţi, după modelul proocilor şi al apostolilor, care să fie în stare să arate altora drumul spre Dumezeu. De sute de ani s-a înrădăcinat în oameni gândul că Dumnezeu şi religia, Dumnezeu şi biserica sunt într-o legatura strânsă. Dacă da, atunci cu care din sutele de biserici se legitimează? Este El cumva catolic? Este cumva evanghelic? Sau a adus El cumva viaţa la vreo altă direcţie religioasă? Sunt cumva mahomedanii sau hinduşii pe calea cea dreaptă? În sfârşit, doar toţi pretind ca sunt luminaţi de sus şi că posedă adevărul. Nu cumva adevărul este că toţi şi-au ridicat propria împarăţie religioasa, cu pretextul că au ridicat Împaraţia lui Dumnezeu?

Dumnezeu are un plan cu omenirea pe care îl duce la îndeplinire. Pentru a putea înţelege acest plan, trebuie să ne îndepărtam de toate părerile mostenite şi să ne întoarcem la punctul de plecare. Dumnezeu nu cere „o credinţă oarbă a nopţii şi a ceţii”. Credinţa adevărată are doi ochi duhovnicesti sănătoşi şi două picioare duhovniceşti sănătoase; ea stă pe fundamentul de neclintit al Vechiului şi Noului Testament. În aceasta a stabilit Dumnezeu planul Său întreg cu omenirea, de la început şi până la sfârşit.

Planul lui Dumnezeu cu omenirea a început deja la creaţie. Fiecare a admirat sigur natura maiestuoasă. Da nu toţi îl pun pe Creatorul înaintea sau în faţa ei. Este cunoscut în general că existenţa Celui Atotputernic este pusă sub semnul îndoielii şi că mesajul creaţiunii ar fi nesigur. Filozofii au făcut credibile teoriile lor contradictorii şi le-au pus în slujba necredinţei. Cine tăgăduieşte pe Dumnezeu şi zice că lucrurile s-au format de la sine, ar putea să tăgăduiască chiar şi pe propriul lui tată, şi să pretinda că el este rezultatul evoluţiei. Cine îşi poate închipui că toate galaxiile cu nenumăratele lor stele în deplină armonie, au venit de la sine la existenţă? Până în prezent nu s-a găsit nici unul care să corecteze doar lucrul cel mai mărunt al creaţiunii. Să ne gândim doar la nenumăratele vieţuitoare din mările lumii, cărora le-au fost date condiţii de viaţă ideale, sau la toate felurile de animale şi păsări de pe toate continentele, cât de deplin au fost adaptate conform împrejurimilor climatice!

Aşa cum a rânduit Creatorul la început toate vieţuitoarele prin Cuvântul atotputernic, aşa se află ele până în ziua de astăzi. De la formarea pământului se seamănă şi se recoltează în fiecare an pentru că aşa a poruncit Dumnezeu: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul.” Numai acolo unde intervine omul în natură, se ajunge la haos. Zilnic sunt hrăniţi miliarde de oameni şi dacă s-ar distribui totul corect atunci n-ar trebui să rabde nimeni de foame.

Şi faptul celălalt, ca toate vieţuitoarele să se reproducă după soiul lor, va ramâne până la sfârşit. Şi astăzi se seamănă aceaşi sămânţa care a apărut la facerea pământului; cresc aceaşi pomi cu fructe şi trăiesc aceleaşi soiuri de animale pe pământ. Chiar şi omul, coroana creaţiunii, este tot aşa cum au fost Adam şi Eva. Lui i-a fost dată această calitate însoţitoare: de a fi creator; şi aceasta s-a văzut foarte mult în timpul din urmă. Omul este moştenitorul acestui principiu, însuşi Domnul spunând: „...şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.” (Gen. 11:6).

Numai un singur lucru nu poate omul să facă: să creeze viată. Aceia care cred în evoluţie dintr-o celulă primară, să ne spună cine a creat această celulă şi cine a pus viată în ea? Aici s-ar putea pune şi urmatoarea întrebare: cine a pus în toate vieţuitoarele instinctul de reproducere. De ce nu seamănă tăgăduitorii de Dumnezeu grâu artificial? Deoarece ştiu sigur că nu ar încolţi, deoarece nu poarta în sine germenul vieţii. Orice om care gândeşte, ar trebui să-L pună pe Creator înaintea creaţiunii atotcuprinzătoare. Dacă oamenii nu s-ar fi abătut de la El, ei ar fi putut crede Cuvântul Lui, deoarece Dumnezeu şi Cuvântul Lui sunt credibili.

Conform voiei lui Dumnezeu, oamenii au fost rânduiţi de la început să fie în părtăşie veşnica cu Creatorul lor. De aceea poartă fiecare dorul de închinare în inima lui. Toţi au o dorinţă nedefinită în sufletul lor, dar numai Unul singur ne poate face fericiţi! În toate religiile, închinarea face parte din slujba pentru Dumnezeu. Mahomedanii se roagă lui Allah. Proorocul lor, Mahomed, nu L-a prezentat pe Mesia ca Mântuitor şi Domn, ci numai ca un prooroc. Mahomed predica monoteismul absolut şi nu avea înţlegere pentru descoperirea proprie a lui Dumnezeu. El nu putea să cuprindă faptul că Dumnezu S-a descoperit în cer ca Tată şi pe pământ ca Fiu. Hinduşii cred într-o mulţime de dumnezei. În închipuirea lor există o trinitate: Brahma – Creator, Vishnu – Întreţinator, Mahesh – Distrugător; după acestea urmează toate celelalte. Am ajunge prea departe dacă am aminti toate celelalte. Dacă cineva nu poate fi agăţat pentru ceva religios, atunci el îi aduce închinare lui Mamona cu toate dorinţele sale, sau vreunui alt idol. Nu contează de ce culoare a pielii, rasă sau naţionalitate suntem – în fiecare om este o dorinţa adâncă, neastâmpărată, care poate fi astâmpărată doar cu ceva veşnic, dumnezeiesc.

A fost o perioadă de tim în care primii oameni aveau părtăşie directă cu Dumnezeu: aceasta a fost în paradis la început. În acea stare naturală a nevinovăţiei, ei nu au ştiut nimic despre necaz, durere, boală sau moarte. Fiind creaţi de Cel veşnic, erau rânduiţi să trăiască veşnic. Domnul Dumnezeu le-a dat o voinţă liberă, aşa ca ei să poată decide. Ei puteau să aleagă intr-e bine şi rău, ascultare şi neascultare, credinţă şi necredinţă. Aşa a rămas pâna în ziua de azi, chiar şi noi fiind puşi în faţa aceleaşi decizii. Ei trebuiau să rămână statornici într-o încercare, dar au fost biruiţi – totuşi prima dată Eva şi după aceea Adam. Ea a dat ascultare minciunii lui Satana, şi Adam a dat ascultare Evei. Aşa au ajuns amândoi sub influenţa diavolului şi au călcat Cuvântul lui Dumnezeu cu bună ştiinţă. Dumnezeu, care Îşi ţine Cuvântul, Şi-a împlinit avertizarea şi ei au fost astfel izgoniţi din paradis. Legătura cu El a fost întreruptă, necazul şi moartea au venit asupra omenirii întregi.

Nimeni să nu-şi spele mâinile acum cu nevinovăţie sau să treacă mândru pe lânga aceste lucruri, zicând: „Ce mă interesează astea?”, caci fiecare bărbat şi fiecare femeie ar fi făcut la fel ca Adam şi Eva. Dumnezeu ne cunoaşste pe toţi şi a ştiut de la început că nici un om nu poate să împlinească cerinţele şi poruncile Sale. Şi în dreptatea Lui, El totuşi ne-a făcut cunoscute, ca să ne putem cunoaşte fărădelegile noastre şi prin necesitate să facem o alegere, să luăm o deciyie corectă. Noi avem o voinţă liberă, şi nimeni nu este forţat spre fericirea lui. Dacă nu ar exista o lege, nimeni nu ar putea fi condamnat pentru încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu şi să nu observe necesitatea iertării şi mântuirii. Conştiinţa îndeamnă pe fiecare, chiar şi pe aceia care nu au auzit sau nu au citit vreodată Biblia. Fiecare ştie când minte, înşeală, fură sau când face ceva nepermis. Conştiinţa mustră de multe ori foarte tare. Fiecare om, oricât de bogat sau sărac, bun sau rău, a devenit la fel de vinovat îaintea lui Dumnezeu. Nimeni să nu zică despre sine că el n-a facut nimic grav, doar n-a omorât pe nimeni sau n-a făcut vreo altă crimă. Deasupra tuturor stă pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu, de aceea trebuie toţi să moară. Dar acesta nu este sfîrşitul.

După ce Adam şi Eva au păcătuit, ei au trebuit să părăsească paradisul, intrarea fiind blocată, iar părtăşia lor cu Dumnezeu a fost întreruptă. Aceasta a fost cel mai îngrozitor lucru. Dar Dumnezeu s-a gândit la noi şi a croit o cale de întoarcere către El. Dumnezeu, în dragostea şi mila Lui nemărginită, a venit la noi.

Deoarece noi am păcătuit în trupul acesta pământesc, trebuia să ia şi El un asemenea trup, şi astfel singurul nevinovat să ocupe locul omenirii întregi, să ia vina tuturor asupra Lui şi să ne împace cu El însuşi. Aceasta s-a împlinit în Isus Hristos, Domnul nostru, care i-a spus tâlharului răstignit lânga El pe cruce: „Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în rai.” Orice om care Îl va chema pe Domnul, va fi mântuit şi va intra în rai.

Naşterea Mântuitorului nostru a fost un act dumezeiesc la care Maria nu a avut niciun amestec. Ea (Maria) a fost născută în lumea aceasta şi a avut şi ea nevoie de mântuire. Şi ea s-a aflat printre cei 120 care au trăit evenimentul umplerii cu Duhul Sfânt la Rusalii (Fap. 1:14).

Isus Hristos a fost descoperirea proprie a lui Dumnezeu într-un trup omenesc. El a fost Dumnezeu şi în acelaşi timp şi om. După Duh era Dumnezeu şi după trup era om. El nu a călcat niciodată nicio poruncă, era absolut sfânt şi fără păcat. De aceea a putut să ia asupra Lui păcatul nostru, al tuturor, şi să moara în locul nostru. Sîngele Lui care a fost vărsat ca o jertfă de împăcare şi iertare, a devenit pentru toţi cei ce cred in El garanţia mântuirii şi iertării desăvârşite. Prin învierea Lui în a treia zi, lucrarea de mântuire a fost încoronată dumnezeieşte şi în acelaşi timp legitimată. Cel înviat s-a arătat alor Săi timp de 40 de zile de mai multe ori, pînă la înălţarea Lui maiestuoasă. Pentru toţi credincioşii biblici, în aceasta se află ancora nezguduită a sufletului lor. Dovada este adusă că moartea, iadul şi diavolul au fost biruiţi. Amin! El a plecat înaintea noastră în slavă şi a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc şi Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine”(Ioan 14:2,3). La revenirea Lui, Îl vor vedea toţi copiii oamenilor care au devenit copii ai lui Dumnezeu şi vor fi transformaţti în chipul Lui (1 Ioan 3). Aceasta nu este o poveste, aceasta este o realitare, care se va împlini peste puţin timp.

Dumnezeul Cel Atotputernic a plănuit înainte de întemeierea lumii o Împărăţie pentru fiii şi fiicele Lui. Căderea omului în păcat nu poate să distrugă sau să facă fără putere planul lui Dumnezeu. A apărut doar o întrerupere temporară. Omenirea s-a predat de bunavoie stăpânirii lui Satan, dar a fost răscumpărată de Domnul fără ca oamenii să intervină în aceasta. Domnul a netezit o cale de întoarcere la El. Mântuirea este o faptă istorică şi în acelaşi timp o faptă strict necesară pentru mântuirea fiecăruia. Prin Evanghelie le este adus oamenilor mesajul de bucurie şi în acelaşi timp de eliberare. Este vorba de oferta de har atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Prin puterea acestei mântuiri, copiii oamenilor care de la naştere au fost copii ai morţii, devin copii ai lui Dumnezeu care au primit viaşa veşnică.

Deoarece Împărăţia lui Dumnezeu este o Împărăţie veşnică, trebuie ca toţi cei ce vor să trăiască în ea, să aibe viata veşnică. De aceea este necesar să fim născuţi din nou (Ioan 3). Sămânţa pentru naşterea aceasta este Cuvîntul lui Dumnezeu, care poartă în sine germenul de viaţă. Duhul Sfânt vine asupra tuturor acelora care primesc Cuvâtul prin credinţă. Prin naşterea naturală am devenit vieţuitori temporari ai pamântului. Prin Cuvântul şi Duhul produce Dumnezeu în toţi cei mîntuiţi viaţa veşnică „...fiindă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi rămâne în veac” (1 Pet.1:23). Cine crede în Domnul ca Mântuitorul său, poate s-o trăiască personal. Această ofertă de har nemaiîntâlnită este socotită oricui vrea s-o primească, atât timp cât mai ţine ziua harului.

Nimeni nu poate să-şi închipuie cât de groaznic va fi pentru oamenii care au refuzat mântuirea, atunci când vor fi luaţi dincolo în veşnicie. Cel mai târziu în ceasul morţii vom fi confruntaţi cu realitatea cea mai puternică; atunci vor vedea şi toţi aceia ce nu cred într-o viaţă de după moarte, că moartea nu înseamnă sfârşitul la toate.

Domnul şi Mântuitorul nostru se deosebeşte în mod absolut de toţi întemeietorii sau creatorii de religii. Este o jignire a-L compara cu unul care se autointitulează „prooroc”. Toţi filozofii de religii au fost îngropaţi împreună cu ideile lor. Niciunul dintre ei nu a înviat din morţi. Ei au fost oameni ca şi noi şi nu au putut să se ajute pe ei înşişi, nici pe alţii. Există pentru totdeauna numai Unul care a putut să spună: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”. Numai în Hristos ne-a întâlnit Dumnezeu pe noi, şi numai în El putem să ne întâlnim şi noi cu El. A existat doar Unul prin care Tatăl S-a descoperit aici pe pământ, deci în Fiul, prin care ne face şi pe noi fii şi fiice. Numai Unul putea să zică: „Cine Mă vede pe Mine, vede pe Tatăl”. Sunt multe drumuri care duc la Roma, dar numai unul singur duce la Dumnezeu.

Dragi cititori, eu cred că vedeţi în această prezentare un îndrumător. Credinţa adevărată nu este într-un mântuitor mort, ci în Domnul Cel înviat şi viu, care a biruit moartea, care S-a înălţat la cer şi care trăieşte în veşnicie. El nu a spus doar „Eu sunt învierea şi viaţa”, ci a adus şi dovada nepieritoare. El S-a facut chezaşul învierii noastre. „Isus I-a zis: ‚Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, Chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieste şi crede în Mine, nu va muri niciodată.Crezi lucrul acesta?’” (Ioan 11:25,26).

Dragă prietene, există numai acest singur drum spre mântuire. Există numai acest singur adevăr, numai acest singur Mântuitor. Cine vrea să atingă ţinta cea veşnica, trebuie să se indepărteze de toate, să iasă din Babilonul religios şi să creadă din inimă în Domnul Isus, să-L primească pe El ca Mântuitor personal. Apartenenţa sau a face parte dintr-o religie, nu are nimic în comun cu mântuirea sufletului nostru. Nu există nici un sacrament dătător de mântuire şi nici un act religios care să poată mântui. Numai în Salvator găsim salvarea, numai în Mântuitor avem mântuirea. Este vorba de credinţa personală a fiecăruia. În parte, în singurul Dumnezeu adevărat care ni S-a descoperit în Isus Hristos şi ne-a răscumpărat.

Chiar şi planurile noastre cele mai bune sunt condamnate prăbuşirii – omul devine neprihănit în faţa lui Dumnezeu prin singura credintă bazată biblic. Este un dar al harului, liber şi nelegat de condiţii, pe care Dumnezeu l-a dat omenirii. Toate adăugirile introduse de conciliile bisericeşti de-alungul istoriei bisericii, nu au fost învăţate în Biserica primară şi în faţa lui Dumnezeu nu au nicio valabilitate. Ceasul lui Dumnezeu a bătut pentru dumneavoastră, aceasta este ocazia dumneavoastră pentru a primi mântuirea. Evanghelia Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru, să vă devină într-adevăr un mesaj de bucurie şi de salvare, al cărui efect să-l puteţi trăi. Credeţi-o chiar acum, că Domnul nostru a purtat şi vina dumneavoastră şi v-a dăruit har. Toţi oamenii sunt chemaţi la credinţa cea veche dovedită biblic, pe care au avut-o şi apostolii. Nimeni nu are voie să se lase dus în eroare mai departe, şi să fie minţit pentru veşnicie. Fiecare poate să trăiasca mântuirea lui Dumnezeu şi să primească siguranţa că Dumnezeu l-a primit şi pe el.

Chiar acolo unde vă aflaţi acum, puteţi să vorbiţi cu Dumnezeu şi puteţi spune în credinţă: „Domnul nostru Isus Hristos, eu cred că Tu ai murit pentru mine, un om păcătos. Eu cred ca tu m-ai mântuit. Tu m-ai primit. Eu Îţi aparţin Ţie, Doamne, pentru acum şi veşnicie. O, Dumnezeule, Tu ne-ai întâlnit în Isus Hristos, în El aş dori să am şi eu o întâlnire cu Tine”.

Vă rog să credeţi ce scrie în Psalmul 103, primiţi-o pentru dumneavoastră şi mulţumiţi Domnului pentru harul Lui.

Binecuvântează, suflete, pe Domnul,

şi tot ce este în mine să binecuvânteze

Numele Lui cel sfânt!

Binecuvântează, suflete, pe Domnul,

şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

El îţi iartă toate fărădelegile tale

El îţi vindecă toate bolile tale;

El îţi izbăveşte viaţa din groapă,

El te încununează cu bunătate şi îndurare;

Ne-am bucura să aflăm din partea dumneavoastră că această scurtă prezentare v-a cercetat inima.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.