Rugaciune. Arta stramosilor nu ma lasa sa mor

Ar trebui sa fim fericiti pentru cata frumusete este pe lume. Cred ca Iisus s-a intrupat de mii de ori in toata frumusetea care ne-a mangaiat sufletele, ochii si urechile. Nu e oare Iisus prezent in chinurile lui Van Gogh? In zbuciumul lui intre viata si nebunie? Nu e Golgota lui Iisus in toata neimpacarea lui Strindberg? In suavitatea lui Mozart? Cu lacrimi de bucurie in ochi ar trebui sa multumim zilnic pentru cata frumusete e in lume. Pentru cata inspiratie va naste aceasta frumusete.

Raul in arta e undeva departe. Din aceasta cauza arta ne va tine mereu aproape de Dumnezeu, de Bine. Si drumul pana la Dumnezeu nu e unul linistit. Ar fi prea simplu si vulgar. Realizez acum, in ceasul noptii, ca stau la adapostul celui mai mare Munte. Muntele Frumusetii. Muntele Artei. Nu e umbra aici niciodata, caci soarele lumineaza din toate partile. Uratul nu ma poate atinge. Pentru ca uratul are nevoie de intuneric. Aici e lumina. Stati linistiti. Stramosii nostri au luptat pentru noi si ne-au dat arta ca salvare, refugiu si implinire. Va mai intrebati care e menirea noastra? Speranta? Crezul? Nu vreau sa fiu decat o caramida la alinarea suferintei celor ce vor sa vina. Asa cum eu imi alin sufletul azi...


scris de tudorchirila